VIDEO INTERVIU Oana Bogdan, arhitectul din PLUS: Românii nu au încredere unii într-alţii şi atunci nu ai cum să trăieşti într-un proiect de co-locuire. Hai să nu mai zic grup, ca să nu dea alte idei/ În vest, oamenii își doresc să fie chiriași, nu mai vor să fie proprietari

Ce a vrut să spună omul pe care Dacian Cioloș l-a numit roata motrice a PLUS cu afirmația ”cred că am fi oameni mult mai buni dacă, în calitate de descendenţi ai vânătorilor şi culegătorilor, nu am avea proprietăţi şi am trăi în grupuri în loc de cupluri”? Oana Bogdan afirmă, într-un interviu pentru G4Media.ro, că ”a trăi în grup se referă la ceea ce se întâmplă deja în vest, unde oamenii au văzut deja reversul medaliei, ei au făcut o grămadă de greşeli pe care noi urmează să le facem”.

Bogdan susține că, în calitate de arhitect, construiește un proiect de 70 de locuinţe pentru 70 de familii, în care proprietatea e gândită ”puțin diferit”, într-un sistem de co-locuire. ”În România… se întâmplă şi aici, cred, treaba asta, dar avem puţin de lucrat la încredere, pentru că românii nu au încredere unii într-alţii şi atunci nu ai cum să trăieşti într-un astfel de proiect de co-locuire. Hai să nu mai zic grup, ca să nu sune, să dea alte idei”, mai spune Bogdan.

”În vest oamenii se raportează deja altfel la proprietate. Nu sunt aşa ataşaţi. Sunt dispuşi să o împartă sau chiar să renunţe la ea. Îşi doresc să fie chiriaşi, nu mai vor să fie proprietari. Cei tineri, la fel, au o cu totul altă… nu vor să aibă autoturism. Nu îşi fac carnet de conducere. Nu vor să, înţelegeţi? Este o altă raportare”, a mai declarat Bogdan, unul dintre oamenii influenți pe lângă Dacian Cioloș, după cum singură admite.

Cele mai importante declarații făcute de Oana Bogdan

• Am rolul de a mă asigura că toate valorile, principiile şi ideologia noastră se traduce în ceea ce face partidul, în tot ce face partidul, de fapt.
• Un partid mare, un partid care să fie bine reprezentat şi în rural. Noi vedem ruralul ca cel mai mare potenţial al României, de fapt. Aşa îl vedem, şi cam asta ar fi.
• De ce mă consideră forţă motrice… poate pentru că m-am implicat în acest proiect fără să aştept nimic în schimb, crezând în totalitate în el.
• Avem patru priorităţi, care sunt evidente, cred că toate partidele le au, care sunt: infrastructură-autostrăzi, şcoli, spitale şi antreprenoriat, stimularea antreprenoriatului – acestea sunt priorităţile, dar vorbim foarte mult de ce e specific locului.
• Au apărut noi forme de locuire: oamenii locuiesc în grup – ce înseamnă asta? Înseamnă că există familii în continuare, evident, dar că aceste familii sunt proprietari împreună, da?, cu mai multe familii şi se găsesc, se grupează pe vârste, deci ai o familie de oameni mai în vârstă, cu o familie de oameni cu copii şi se ajută. (…) Eu, ca arhitect, construiesc, în momentul de faţă, un proiect de 70 de locuinţe pentru 70 de familii – oameni tineri, oameni în vârstă, care, uite, nu mai trebuie să meargă la azilul de bătrâni pentru că au grijă cei mai tineri de ei, ei la rândul lor, cei în vârstă, au grijă de copiii celor tineri şi împart, au nişte spaţii comune, fiecare are locuinţa lui şi au nişte spaţii comune – bucătării, sufragerii.
• În vest oamenii se raportează deja altfel la proprietate. Nu sunt aşa ataşaţi. Sunt dispuşi să o împartă sau chiar să renunţe la ea. Îşi doresc să fie chiriaşi, nu mai vor să fie proprietari. Cei tineri, la fel, au o cu totul altă… nu vor să aibă autoturism. Nu îşi fac carnet de conducere. Nu vor să, înţelegeţi? Este o altă raportare. Autoturismul este manifestarea individualismului. E foarte puternic individualismul atunci când ai o maşină. Deci despre asta este vorba. Tinerii nu mai vor să aibă treaba asta, nu-i interesează. Asta spun, sunt nişte transformări în societate…
• Dar să găsim alte modele de convieţuire, cum spuneam. Să ştiţi că generaţiile tinere, tinerii gândesc altfel decât noi. Şi eu cred că noi, tot ce facem şi cred că toţi oamenii politici, în tot ce fac, trebuie să se gândească şi la viitor.
• Avem patru priorităţi, care sunt evidente, cred că toate partidele le au, care sunt: infrastructură-autostrăzi, şcoli, spitale şi antreprenoriat, stimularea antreprenoriatului – acestea sunt priorităţile, dar vorbim foarte mult de ce e specific locului. Pentru că noi o să venim cu o ofertă electorală pentru alegerile locale cu elemente specifice locului.
• V-aţi gândit vreodată la funcţia de premier? Nu m-am gândit la nicio funcţie, repet. Nu m-am gândit la nicio funcţie, dar nu văd nicio problemă, nu am nicio problemă în a-mi asuma orice funcţie va fi nevoie să îmi asum.
• Cum vi s-a părut Klaus Iohannis ca preşedinte în primul mandat? Mi s-a părut că nu are foarte bine conturat un proiect pentru ţară. Sper să îl aibă pentru un al doilea mandat, dacă va candida.
• Definiţi guvernarea Dăncilă, dacă puteţi. Nu pot să o definesc. Este… nu pot să o descriu, nu pot să o definesc, nu am niciun apelativ potrivit.
• Asta le spuneţi şi oamenilor în campanie, că nu le puteţi descrie guvernarea Dăncilă? Sunteţi în opoziţie. Păi nu, dar ştiu ei că este dezastruoasă. Dar şi oamenii de la care am strâns semnături, şi cei care sunt împotriva noastră şi au spus că nu o să ne voteze, i-am întrebat „dom’le, eşti mulţumit de traiul pe care-l ai?”. Şi invariabil se spune „nu”. Atunci ce să înţelegem noi despre guvernare? Că e foarte proastă. Catastrofală.
• Un om de stat nu se gândeşte la următorul mandat, da? Un om de stat se gândeşte la generaţiile viitoare. Ştiu că v-am înebunit cu generaţiile astea viitoare, dar eu chiar cred că trebuie să ne gândim pe termen lung. Că e o datorie, că nu poţi să faci altfel.

Vezi aici interviul integral în variantă video

Dan Tăpălagă: Oana Bogdan, arhitect de meserie, membru în Biroul Naţional al PLUS, deci în conducerea partidului. V-am văzut, doamna Bogdan, în numeroase deplasări în ţară, alături de Dacian Cioloş şi m-am întrebat: ce rol aveţi în partid?
Oana Bogdan: Mă ocup de integrare şi inovare, adică ajut partidul să nu lucreze în silozuri, cum s-ar spune, să nu lucreze neintegrat şi mă ocup de tot ce-ar fi nou şi de cum să facem, cum să folosim toate aceste idei noi în partid şi…

DT: Ce înseamnă, mai exact, integrare şi inovare? Daţi-mi un exemplu, că nu înţeleg.
OB: Păi înseamnă, în primul rând, dacă ne gândim la programul politic, da? Cum să facem să gândim toate temele programului politic integrat, adică să aibă legătură una cu alta. Şi din care să rezulte un real proiect pentru România. Deci asta ar fi, pe partea de program politic. Pe partea de dezvoltare a partidului, că ne dorim un partid mare, ar fi tot aşa, să fac legătura între departamente, între ideile care apar, între oameni şi idei.

DT: Deci, ca să înţeleg mai concret, aveţi un fel de rol de ideolog în partid?
OB: Nu. Am rolul de a mă asigura că toate valorile, principiile şi ideologia noastră se traduce în ceea ce face partidul, în tot ce face partidul, de fapt.

DT: Aveţi o putere destul de mare, totuşi, dacă vă ocupaţi de asta – de corectitudinea ideilor care se manifestă în partid, ăsta-i un rol important.
OB: Da, este. Dar fac parte, în acelaşi timp, dintr-o echipă.

DT: Ce v-a determinat să vă lăsaţi meseria de arhitect, să plecaţi de la Bruxelles, unde aveţi un cabinet de arhitectură şi să intraţi în politică?
OB: Eu nu mi-am lăsat meseria. Eu fac în continuare ceea ce ştiu să fac. Arhitecţii sunt integratori.

DT: Şi cum faceţi asta, adică?
OB: Este un mod de gândire, în primul rând, arhitecţii, după cum bine ştiţi, ştiu să gândească şi în ansamblu, şi în detaliu, ştiu să coordoneze, ştiu să gândească pe termen lung. Asta este foarte important. Văd că în România, deocamdată, nu se întâmplă suficient treaba asta. Nu gândim pe termen lung, dar e normal, pentru că suntem asaltaţi de probleme, de urgenţe.

DT: Deci construiţi un partid…
OB: Da.

DT: … ca arhitect şi ca politician, pentru că sunteţi, de-acum, şi politician, de-un an de zile, cel puţin, bateţi ţara asta în lung şi-n lat şi nu mai puteţi spune “sunt doar arhitect”, sau “doar cetăţean”. Sunteţi politician.
OB: Da. Dar nu sunt singură. Noi suntem o echipă.

DT: Şi ce fel de partid doriţi să construiţi?
OB: Un partid mare, un partid care să fie bine reprezentat şi în rural. Noi vedem ruralul ca cel mai mare potenţial al României, de fapt. Aşa îl vedem, şi cam asta ar fi. Deci un partid mare, care să se adreseze tuturor românilor, care să vină cu o alternativă, cu un proiect pentru România şi pe termen lung.

DT: De ce în rural şi cu cine? Pentru că aşa cum arată acum partidul, el pare elitist.
OB: El pare. Lucrăm să nu mai pară. Lucrăm la mesajele pe care vrem să le transmitem, avem o moţiune programatică cu care Dacian Cioloş a câştigat preşedinţia partidului, o dezvoltăm, lucrăm acum la programul politic, avem o comisie de programe şi politici în formare şi primul pas ar fi să reuşim să extragem din acest program poveşti – ideea de story-telling – nu poveşti ca vă spunem poveşti – deci nişte mesaje foarte clare şi specifice diferitelor categorii de oameni cărora ne adresăm.

DT: De exemplu, în rural cu ce mesaj mergeţi? Cum îi convingeţi pe oamenii de-acolo să voteze PLUS?
OB: Păi în primul rând o să… în rural mergem cu măsuri pe care le propunem pentru a încuraja fermele mici şi mijlocii…

DT: Ştiţi că asta spun toţi în campanie: încurajăm fermele mici şi mijlocii, îi încurajăm pe ţărani să facă business, nu spuneţi nimic nou.
OB: Nu spunem nimic nou, dar măsurile concrete trebuie să le dezvoltăm. Dar nu uitaţi că noi îl avem cu noi pe Dacian Cioloş, cred că el este cel mai potrivit mesager, din punctul ăsta de vedere. Deci lucrăm acum să dezvoltăm programul politic pe aceste teme şi să vedem cum să creăm punţi, de fapt, între urban şi rural. Cred că elementul de inovare va fi nu atât de mult în ceea ce propunem fermierilor de-acolo cât legătura pe care o s-o facem între rural şi urban, pentru că noi nu considerăm…

DT: Ce înseamnă asta? E o lozincă. O punte între rural şi urban…
OB: Concret, ce înseamnă asta? Ştiţi că în lume se spune că viitorul este urban sau nu e. Noi nu credem asta, credem că fără rural, fără hrana produsă în mediul rural, în apropierea oraşelor, de exemplu, oraşele vor avea de suferit. Adică trebuie să privim oraşele într-un ecosistem împreună cu zona rurală din jur. Marile provocări – la care noi nu ne gândim acum neapărat – ale viitorului sunt hrana de calitate, apa potabilă, schimbările climatice şi suprapopularea. Şi practic noi în România avem un mare avantaj pe care-l ignorăm: fertilitatea solului şi biodiversitatea. Asta o să ne dea hrană de calitate, pe care or s-o vrea şi alţii de la noi. Şi noi o putem produce aici şi o putem produce aproape de locul în care trăim.

DT: Dacian Cioloş într-o postare recentă pe facebook, despre Oana Bogdan: “A fost şi este roata motrice în jurul căreia s-a construit echipa executivă care a dat formă şi substanţă proiectului politic RO PLUS, devenit mai apoi PLUS.”
OB: Da, a spus asta. A spus asta. De fapt, despre ce este vorba: eu chiar mi-am lăsat biroul deoparte – nu l-am părăsit, am creat acolo o echipă care se descurcă singură, sunt oameni care iau decizii bune şi le iau singuri, fără şef, este un model pe care l-am dezvoltat – asta mi-a permis să vin în România şi să mă implic cu normă întreagă în dezvoltarea partidului. Şi am lucrat foarte mult la construcţia partidului.

DT: Mai exact, daţi-mi unul-două exemple, ca publicul, cei care ne urmăresc, să înţeleagă de ce preşedintele PLUS vă consideră forţă motrice.
OB: De ce mă consideră forţă motrice… poate pentru că m-am implicat în acest proiect fără să aştept nimic în schimb, crezând în totalitate în el. Şi proiectul acesta nu este partidul, este proiectul pentru România. Foarte concret, uite, am lăsat totul baltă, am venit aici, mă implic, acum ne ocupăm de dezvoltarea partidului în teritoriu…

DT: Aţi spus că nu aţi lăsat totul baltă, că vă ocupaţi şi de arhitectură…
OB: Nu, am spus că eu sunt în continuare arhitect, pentru că eu consider că meseria de arhitect este greşit înţeleasă. Arhitectul nu este acel om care proiectează clădiri şi se asigură că ele sunt construite. Un arhitect poate să proiecteze organizaţii, poate să proiecteze guverne, poate să proiecteze… e un mod de gândire pe care formarea noastră ni-l asigură şi care nu există într-o altă formare. Asta e, şi eu vorbesc despre asta de ani de zile. Despre redefinirea noţiunii de arhitect.

DT: Deci consideraţi că dumneavoastră puteţi proiecta mai mult decât clădiri, spaţii.
OB: Da, da. Dar, repet, eu nu cred că eu sau că arhitecţii pot face asta singuri. Sub nicio formă nu spun că sunt singuri. Şi nici nu cred că Dacian ar fi spus că eu aş fi singura, că eu aş fi motorul, nu. Eu sunt o componentă…

DT: A spus că sunteţi roata motrice.
OB: O rotiţă dintr-un mecanism. Un proiect de ţară nu îl faci de unul singur. Este total greşit. Nu. Deci noi lucrăm în echipă şi eu sunt o roată acolo, mai sunt şi alte roţi, mecanismul funcţionează şi…

DT: Cine sunt celelalte roţi importante în partid?
OB: Foarte important este Dragoş Tudorache, care a fost ministrul de Interne în 2016 în guvernul tehnocrat. Foarte important este Vlad Voiculescu, care a fost ministrul Sănătăţii, foarte important este Dragoş Pîslaru. Sunt oameni din guvernul tehnocrat cu care am pornit acest proiect. Cu care am pornit proiectul Mişcarea România Împreună, care ştiţi că a murit şi acum s-a transformat în PLUS.

DT: Cu toate că a avut sau ar fi avut profilul perfect a decis să nu candideze la Europarlamentare pentru a se dedica în totalitate construirii partidului. Ce fel de partid vă propuneţi să construiţi? Mai aşezat spre stânga, mai aşezat spre dreapta? Unde doriţi să-l duceţi?
OB: Am zis că mai aşezat spre centru, centru-dreapta, un partid mare, ai cărui membri să participe activ la viaţa partidului. Ne gândim la o… să testăm în partid democraţia participativă şi apoi să o propunem României.

DT: Centru-dreapta. Care ar fi principalele valori? Cu ce vă diferiţi, cu ce vă diferenţiaţi faţă de celelalte partide?
OB: Noi avem cinci valori cu care lucrăm. Una este solidaritatea, cealaltă este demnitatea. Noi considerăm că românii, foarte mulţi români au plecat din ţară de fapt nu din pricina lipsei banilor, cât din pricina faptului că nu mai au, şi-au pierdut dreptul la demnitate în România. Sunt umiliţi în permanenţă, peste tot.

DT: Dar astea nu sunt valori ideologice: solidaritatea, demnitatea…
OB: Ba da. Solidaritatea ar fi o valoare mai de stânga şi demnitatea ar fi o valoare de dreapta, cum să nu? Da, sunt două valori care pun partidul în echilibru.

DT: Pe valorile mari, care diferenţiază stânga de dreapta, dreapta ar fi libera iniţiativă, mai puţin stat în economie, orientare pro-business sau stânga: accent pe asistenţă socială, grijă pentru categorii vulnerabile, redistribuire. Unde vedeţi partidul între cele două?
OB: Noi considerăm că antreprenoriatul este motorul economiei. Deci din punctul ăsta de vedere, noi spunem că statul este un facilitator, statul oferă oportunităţi – deci acesta este rolul statului, dar în acelaşi timp punem cetăţeanul în centrul preocupărilor noastre. Deci acolo apar valorile de stânga, asta spuneam, că de-asta suntem cumva aşa, echilibraţi, ne poziţionăm central. Pentru că vom găsi şi, vom aborda şi toate aceste aspecte sociale, în sensul în care, din punct de vedere financiar, resursele noastre, deci felul în care noi vom plăti pentru programul politic, vin din stimularea antreprenoriatului, din eficientizarea administraţiei – deci de-acolo vor veni banii, ca să sprijinim, tocmai ca să luăm acele măsuri în sănătate, în educaţie.

DT: N-am înţeles.
OB: N-aţi înţeles…

DT: Nu, deci nu. Că aţi vorbit de stânga, de dreapta, aţi spus că partidul e de centru-dreapta, dup-aia mi-aţi pomenit de valori de stânga, nu înţeleg.
OB: Da. Deci partidul este de centru-dreapta, sprijinim antreprenoriatul, da? Statul îl privim ca pe un facilitator, deci statul nu îţi dă, facilitează, creează oportunităţi – deci din punctul ăsta de vedere suntem…

DT: Până aici sunteţi către dreapta.
OB: Da, suntem către dreapta.

DT: Şi-acum un mic viraj către stânga.
OB: Cu, evident, deci din punct de vedere al solidarităţii, cu măsuri care sunt cumva de stânga, nu? Ca să rezolvăm inechitabilitatea socială şi toate aceste diferenţe foarte mari pe care le avem şi să eradicăm sărăcia. Da. Ai aceste contraste în România, nu ai cum să faci altfel.

DT: Bun. Ideologic, cam struţocămilă ce mi-aţi spus până acum.
OB: Da, noi de-asta am şi evitat…

DT: Îmi aminteşte de USR, de celălalt partid. La începuturile lui, Nicuşor Dan tot aşa…
OB: Da. Pentru că noi nu credem că… în primul rând că noi am tot evitat să ne punem o etichetă acum. Am spus că vrem, tocmai pentru că nu mai credem foarte mult în aceste etichete. Vedeţi şi dumneavoastră că nu funcţionează. Şi mai ales în România: partidele de stânga iau măsuri de dreapta şi…

DT: Nu e vorba de etichetă, e vorba de valori. Valori care sunt aşezate în partide de stânga sau de dreapta. Putem să spunem că nu funcţionează şi că nimeni nu respectă ideologiile, dar exact ăsta e motivul pentru care aceste partide mari au ajuns să piardă masiv din credibilitate, că nu şi-au mai respectat valorile, principiile…
OB: Sau că nu au ţinut cont de ceea ce se întâmplă în lume. Adică s-au concentrat foarte mult pe treaba asta, că, de fapt, nici nu cred că se mai pune problema de stânga şi de dreapta, se pune problema de provocările cu care suntem confruntaţi. Şi pentru asta noi avem un răspuns, cum spuneam, pe termen lung, şi programul nostru politic este concentrat pe ideea de dezvoltare durabilă, de bunăstare durabilă, deci pe termen lung, acolo intră foarte mult componente – deci ai patru piloni pe care se bazează acest concept de dezvoltare durabilă: unul dintre ei este cel de mediu, care, contrar a ceea ce se spune, nu este o gaură neagră în care tu arunci bani. Deci nu este ceva ce costă foarte mult – asta se discută acum. Deci cel de mediu, economic, social şi cultural. Deci pe aceşti patru piloni înţelegem noi să dezvoltăm România.

DT: Dar prin ţară, când mergeţi prin ţară şi adunaţi oamenii într-o sală şi le vorbiţi, despre ce le vorbiţi? Acum, în contextul în care se află România azi?
OB: Păi le vorbim despre priorităţile noastre, avem patru priorităţi, care sunt evidente, cred că toate partidele le au, care sunt: infrastructură-autostrăzi, şcoli, spitale şi antreprenoriat, stimularea antreprenoriatului – acestea sunt priorităţile, dar vorbim foarte mult de ce e specific locului. Pentru că noi o să venim cu o ofertă electorală pentru alegerile locale cu elemente specifice locului. Deci pregătim oameni pentru aceste alegeri şi pregătim şi oferta electorală şi învăţăm de la oameni. Îi ascultăm pe ei, învăţăm care sunt nevoile pe care le au ei şi comparăm cu ce propunem noi de la centru şi transformăm ce propunem noi de la centru ca atare.

DT: Explicaţi puţin o afirmaţie, ca să rămânem în zona asta ideologică, făcută într-un interviu publicat în luna februarie într-un ziar belgian. Şi afirmaţia sună aşa: “cred că am fi oameni mult mai buni dacă, în calitate de descendenţi ai vânătorilor şi culegătorilor, nu am avea proprietăţi şi am trăi în grupuri în loc de cupluri”. Puteţi elabora?
OB: Da. În primul rând că întrebarea, aţi omis să citiţi şi întrebarea care s-a pus. Deci este un interviu la care trebuie să răspunzi foarte repede şi foarte scurt şi întrebarea era “ce aţi schimba, dacă aţi putea schimba ceva în istoria… în timp. Aşa. Şi eu cred că, dacă ne uităm la ce se întâmplă astăzi, aşa, cumva, că ignorăm faptul că facem parte din natură şi că toate problemele pe care le avem vin, cumva, de la stabilirea de graniţe, de la individualism, de la bătaia pe resurse, de la posesiuni, deci ne luptăm pe ce are fiecare.

DT: Şi nu-i ok să fie aşa?
OB: Nu, eu cred că se poate trăi şi altfel. A trăi în grup se referă la ceea ce se întâmplă deja în vest, unde oamenii au văzut deja reversul medaliei, ei au făcut o grămadă de greşeli pe care noi urmează să le facem şi nu aş vrea să le facem şi de-asta suntem aici. Au făcut o grămadă de greşeli şi acum încearcă să le corecteze. Şi cum le corectează? Au apărut noi forme de locuire: oamenii locuiesc în grup – ce înseamnă asta? Înseamnă că există familii în continuare, evident, dar că aceste familii sunt proprietari împreună, da?, cu mai multe familii şi se găsesc, se grupează pe vârste, deci ai o familie de oameni mai în vârstă, cu o familie de oameni cu copii şi se ajută.

DT: Credeţi în modelul ăsta?
OB: Eu, ca arhitect, construiesc, în momentul de faţă, un proiect de 70 de locuinţe pentru 70 de familii – oameni tineri, oameni în vârstă, care, uite, nu mai trebuie să meargă la azilul de bătrâni pentru că au grijă cei mai tineri de ei, ei la rândul lor, cei în vârstă, au grijă de copiii celor tineri şi împart, au nişte spaţii comune, fiecare are locuinţa lui şi au nişte spaţii comune – bucătării, sufragerii. Există aceste modele, sunt dezvoltate în mai multe ţări. Proprietatea, iar, e gândită puţin diferit. Oamenii au acţiuni din mai multe clădiri, în care se mută de-a lungul timpului: când eşti tânăr stai într-o garsonieră, când ai copii stai într-o căsuţă în acelaşi cartier, la bătrâneţe te muţi într-un apartament pentru că nu vrei să urci scări – sunt noi forme de convieţuire pe care oamenii le caută de nevoie şi sunt modele care le oferă o viaţă mai bună, adică oamenii chiar trăiesc mai bine. Şi asta se întâmplă acolo. În România… se întâmplă şi aici, cred, treaba asta, dar avem puţin de lucrat la încredere, pentru că românii nu au încredere unii într-alţii şi atunci nu ai cum să trăieşti într-un astfel de proiect de co-locuire. Hai să nu mai zic grup, ca să nu sune, să dea alte idei.

DT: Multora le-ar putea evoca situaţia de dinainte de ’89, unde co-locuirea a existat. Toţi îşi amintesc de chiriaşii care împărţeau aceeaşi clădire naţionalizată, luată de regimul comunist, şi nu cred că au amintiri plăcute.
OB: Da, pentru că atunci nu au avut de-ales. Ce spun eu este o alegere. Eu asta am spus şi în cealaltă remarcă, care a fost comentată în presă. Eu nu am vorbit de abolirea proprietăţii. Eu am vorbit de renunţarea la proprietate. Deci de bună voie tu renunţi pentru că crezi într-un alt model. Şi poate nu renunţi total, poate renunţi parţial. De fapt, este un alt mod de raportare la proprietate. Pentru că, uitaţi, pe 15 martie va avea loc Marşul Tinerilor pentru Climat. Oamenii aceştia, generaţiile tinere, îşi cer nişte drepturi.

DT: Dar vi se pare inspirat să susţineţi astfel de idei într-o ţară în care – dumneavoastră însevă aţi scris pe facebook “peste nouă zeci şi nu-ştiu-cât la sută sunt proprietari” – şi asta se întâmplă tocmai din trauma comunismului, când n-au avut proprietăţi, sau le-au fost luate proprietăţile şi au simţit nevoia să recupereze. E inspirat să vorbiţi despre asta într-o ţară – aproprietari?
OB: Da, era un comentariu adus unui – deci era, în primul rând, un comentariu făcut unei afirmaţii a unui arhitect care vorbea despre teritorii. Şi spunea despre teritorii – pământul ăsta pe care trăim – nu este proprietatea – este proprietatea unei familii foarte vaste. Şi din familia asta au murit foarte mulţi oameni, trăiesc foarte puţini şi vor trăi foarte mulţi. Era vorba despre generaţiile următoare. Afirmaţia a fost scoasă din context.

DT: În ce aţi spus, nu e nimic scos din context.
OB: Ba da.

DT: Ce aţi spus, răspunsul dumneavoastră, e destul de clar.
OB: Şi n-am spus că mâine ne apucăm să facem treaba asta. Am spus că ar fi o lume mai bună dacă nu ne-am mai lupta pe pământ, pe resurse – era vorba de teritorii. Da? Nu spune nimeni că ar trebui să renunţi la locuinţa ta sau la autoturism sau la pământ.

DT: Dar bătaia pentru resurse şi teritorii nu e în ADN, nu e în natura umană, până la urmă?
OB: Şi nu este de datoria noastră să încercăm să…

DT: Să o schimbaţi.
OB: Nu să o schimbăm. Dar să găsim alte modele de convieţuire, cum spuneam. Să ştiţi că generaţiile tinere, tinerii gândesc altfel decât noi. Şi eu cred că noi, tot ce facem şi cred că toţi oamenii politici, în tot ce fac, trebuie să se gândească şi la viitor.

DT: Bun. După ce aţi primit un val de reproşuri şi critici, am avut senzaţia că aţi reacţionat exact ca politicienii vechi, cei pe care doriţi să-i înlocuiţi: aţi spus că e o conspiraţie, că partidul e atacat, că e un atac împotriva PLUS, împotriva lui Cioloş…
OB: Păi este. Este. S-a şi închis… nu ştiu dacă aţi citit că facebook a desfiinţat câteva conturi, printre care şi contul celor care au atacat, în primă instanţă, afirmaţiile mele. Le-au scos din context şi au făcut o ştire falsă din asta. Da, evident că este un atac şi nu are nicio legătură cu mine. Vă spun sincer. Nu are nicio legătură cu mine. A fost găsit acel… că au căutat foarte mult. Au fost găsite acele afirmaţii, scoase din context, puse cu aprecierea lui Dacian Cioloş, puse împreună şi s-a fabricat o ştire falsă.

DT: Nu, nu s-a fabricat, doamna Bogdan. Nu s-a fabricat nicio ştire. Aţi spus nişte lucruri, aţi făcut afirmaţii suficient de… insolite, cât să genereze o sumedenie de comentarii pro sau contra, majoritatea contra. Sunteţi politician deja de mult timp şi orice scoateţi pe gură în calitatea asta de politician e criticat. Sau apreciat. Asta e tot.
OB: Da, dar repet: este o afirmaţie scoasă din context. Aşa pot să scot şi eu câte un cuvânt din fiecare propoziţie pe care aţi spus-o acum şi să denaturez înţelesul.

DT: Deci nu credeţi că aţi spus, pur şi simplu, ceva mai puţin inspirat şi atât, care a generat critici şi atât, nimic mai mult. Nu credeţi în treaba asta.
OB: Eu spun că este pur şi simplu rea-voinţă, că este intenţionată. Eu asta spun. Eu asta spun, dar să ştiţi că am primit şi foarte multe vorbe frumoase de la oameni. Oameni care au înţeles şi care s-au regăsit şi oameni preocupaţi de viitorul lor, de viitorul copiilor. Oamenii au înţeles la ce mă refeream.

DT: Categoric. A generat reacţii, cum spuneam, foarte diverse. Dovadă că aţi făcut o afirmaţie, repet, insolită cel puţin. Nu ştiu dacă inspirată sau neinspirată, dar insolită cel puţin. Şi aţi fost şi criticată, de ce nu acceptaţi asta?
OB: Da, accept, accept. Accept că poate fi înţeles…

DT: Poate lor nu le convine ce spuneţi, de ce să fie un atac la partid?
OB: S-a înţeles greşit. Pentru că a fost şi asta! Pentru că a fost şi asta. Eu nu spun că a fost doar un atac. A fost un atac şi evident că după aceea emoţiile s-au văzut, s-au arătat. Dar repet, eu cred că e puţină – nu ştiu – grabă, sunt oameni care au citit în grabă, n-au fost atenţi, sunt oameni care au citit cu rea voinţă, dar eu cred că se poate interpreta foarte corect ceea ce am spus.

DT: M-am uitat, de pildă, la cei care v-au reproşat lucruri legate de afirmaţiile dumneavoastră. Unii făceau trimitere la experienţa dureroasă a comunismului, despre care am mai discutat – într-o ţară cu răni încă deschise ca România – n-aveau, până la urmă, dreptate să vă reproşeze asta? Mai ales că n-aţi denunţat ideea renunţării la proprietate benevol, cum spuneţi, o dată. Aţi făcut-o de două ori. Adică e o idee în care credeţi.
OB: Da. Dar nu se referă la casele şi pământurile oamenilor. Deci eu, ce-am scris acolo, face referire la teritorii. Deci este vorba de graniţe, este vorba de un alt mod de a trăi pe planeta asta. Tocmai, eliminând toate motivele care ar putea duce la conflicte. Este, cum să spun eu, e vorba de o lume posibilă în viitor, într-un viitor îndepărtat, am – cum să spun eu – am exagerat imaginându-mi că o să se întâmple treaba asta în timpul vieţii mele, poate o să trăiesc câteva sute de ani, habar n-am – dar era vorba despre viitor. Nimeni – n-am scris nicio secundă şi nu era vorba despre…

DT: O să trăiţi câteva sute de ani…
OB: Păi am spus acolo că eu sper să se întâmple treaba asta în timpul vieţii mele. Deci era clar o proiecţie în viitor, era vorba de ceva ce s-ar putea să se întâmple şi ar fi bine să se întâmple în viitor, adică oamenii să se raporteze altfel la teritoriu, altfel la pământ, la proprietate. Altfel, da? Să nu li se ia nimic. Să se raporteze ei altfel, de bunăvoie – asta am scris acolo – dar treaba asta va dura, va lua timp. De exemplu, asta încercam să vă explic mai devreme, în vest oamenii se raportează deja altfel la proprietate. Nu sunt aşa ataşaţi. Sunt dispuşi să o împartă sau chiar să renunţe la ea. Îşi doresc să fie chiriaşi, nu mai vor să fie proprietari. Cei tineri, la fel, au o cu totul altă… nu vor să aibă autoturism. Nu îşi fac carnet de conducere. Nu vor să, înţelegeţi? Este o altă raportare. Autoturismul este manifestarea individualismului. E foarte puternic individualismul atunci când ai o maşină. Deci despre asta este vorba. Tinerii nu mai vor să aibă treaba asta, nu-i interesează. Asta spun, sunt nişte transformări în societate…

DT: Dar generalizaţi…
OB: Nu, sunt date statistice. Eu vă spun ce se întâmplă în vest. Şi în România tinerii – nu spun că toţi tinerii, dar sunt tineri care au acest discurs. Şi eu sunt foarte curioasă dacă vor ieşi tinerii, pe 15 martie în România, aşa cum ies colegii lor din alte ţări – să militeze pentru un viitor care li se fură de către noi.

DT: Nu era mai simplu, revin asupra temei, nu era mai simplu, doamna Bogdan, în momentul în care aţi făcut declaraţiile despre proprietate – ca să ne întoarcem la castravetele nostru – să spuneţi „Fraţilor, am visat cu ochii deschişi o lume, poate n-am fost destul de clară, s-a înţeles o prostie, îmi cer scuze, mergem mai departe.”
OB: Păi eu asta am spus în explicaţia mea. Mi-am cerut scuze faţă de toţi cei care au suferit, cărora le-au fost luate proprietăţile – bunicii mei au avut aceeaşi soartă – îmi pare foarte rău dacă oamenii aceştia au înţeles greşit şi i-am atins şi, la fel, am precizat că faptul că este vorba despre o lume posibilă – era vorba despre viitor. De generaţiile viitoare. Deci eu cred că asta am spus.

DT: Aţi fost întrebată „Dacă te uiţi la viitor”, că tot vorbim de viitor, „ce vezi?”. Şi aţi răspuns: „Un nou sistem, după comunismul şi capitalismul în care am trăit.”
OB: Da. Păi ne îndreptăm într-acolo. Nu putem să avem o creştere economică infinită pe o planetă finită. Deci cumva trebuie să redefinim sistemul şi nu-l redefineşte cineva, vorbim despre o transformare care are loc, da, şi cu care suntem contemporani. Şi o să vedem clar că e nevoie de o schimbare majoră. Şi eu cred că România are un mare avantaj aici. Eu de-asta sunt aici. De-asta m-am întors în România, pentru că eu văd un mare potenţial în România, de fapt.

DT: Şi ce urmează după comunism şi capitalism?
OB: Dacă aş şti, vă daţi seama că…

DT: Păi aţi spus că de-asta sunteţi aici.
OB: Păi da, ca să pun…

DT: Că ştiţi ce urmează…
OB: Păi nu, nu, nu. Tocmai. Vă spuneam, tocmai asta este, deci felul în care noi evoluăm, felul în care evoluează omenirea implică foarte multe necunoscute. Este un viitor deschis. Nimeni nu poate să ştie cum vom evolua, dar eu am certitudinea că pot să particip la această transformare.

DT: Bun. Haideţi să ne întoarcem din viitor, pe care nu-l ştim, îl intuim, în zilele noastre, într-o realitate foarte dură: dacă partidul câştigă alegerile în 2020, de pildă, vă vedeţi ministru într-un viitor guvern format din PLUS şi USR? Vă vedeţi în guvern?
OB: Eu mă văd oriunde va fi nevoie de mine. Nu mi-am propus, sunt total dedicată proiectului, de aceea nici nu m-am implicat în alegerile europarlamentare, pentru că am colegi care ne reprezintă foarte bine, dar e nevoie de oameni care realmente să dezvolte, să crească partidul.

DT: Aţi spus că sunteţi arhitect, construiţi, sunteţi un om de idei. Nu ar însemna ca să aveţi şi o putere executivă, ca să le puneţi în practică?
OB: Da, eu nu spun nu. Dar acest plan nu l-am făcut încă. Nu există acest plan şi repet: acest plan va fi făcut pentru un grup, pentru mai mulţi oameni. Nu va fi făcut pentru mine. Deci eu nu mă duc acolo cu un obiectiv pentru mine personal. Mă duc acolo cu un obiectiv „noi vrem să ajungem la guvernare în 2020, vrem să avem majoritate parlamentară”, şi voi ocupa fix acel loc în care sunt potrivită şi în care pot să ajut cât mai mult.

DT: V-aţi gândit vreodată la funcţia de premier?
OB: Nu m-am gândit la nicio funcţie, repet. Nu m-am gândit la nicio funcţie, dar nu văd nicio problemă, nu am nicio problemă în a-mi asuma orice funcţie va fi nevoie să îmi asum.

DT: La cum arată situaţia azi, l-aţi încuraja pe domnul Cioloş să candideze la preşedinţie sau nu?
OB: Iar, asta este o decizie pe care o să o luăm nu în funcţie de ce se întâmplă azi, ci de cum vor sta lucrurile la momentul potrivit.

DT: Dar ştiţi că prezidenţialele sunt anul ăsta…
OB: Da, ştiu că sunt anul ăsta, ştiu că sunt în iarnă. Păi o să depindă foarte mult de rezultatul la Europarlamentare. Da? Felul în care se va poziţiona partidul. Mai depinde foarte mult de ce se întâmplă pe timpul preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene. Iar, cum se va poziţiona preşedintele, ce va face, depinde foarte mult. Noi am zis că vom susţine candidatul care va câştiga.

DT: Deci nu aveţi o decizie…
OB: Nu avem o decizie. Nu, dar ştim că…

DT: …dacă domnul Cioloş candidează sau nu.
OB: Nu este o decizie clară, dar nu excludem posibilitatea ca Dacian Cioloş să candideze.

DT: Pe cine vedeţi în turul doi la prezidenţiale? Va trebui să vă întreb, pentru că suntem în anul prezidenţialelor. Cine cu cine se va bate pentru funcţia de preşedinte?
OB: Nu ştiu.

DT: Cum vi s-a părut Klaus Iohannis ca preşedinte în primul mandat?
OB: Mi s-a părut că nu are foarte bine conturat un proiect pentru ţară. Sper să îl aibă pentru un al doilea mandat, dacă va candida.

DT: Cum i-aţi descrie mandatul preşedintelui Iohannis?
OB: Da, preşedintele Iohannis, cum i l-aş descrie?

DT: Ce aţi spune despre mandatul său?
OB: Nu cred că sunt eu în măsură să vorbesc despre mandatul preşedintelui.

DT: De ce nu? Sunteţi politician, sunteţi arhitect, construiţi partide, vehiculaţi idei, de ce nu puteţi avea opinii?
OB: Păi de ce. Pentru că nu sunt, n-ar fi… cum să spun? Nu sunt eu în măsură să-mi dau cu părerea în privinţa proiectului dumnealui, dar eu cred că este un moment foarte bun ca România să se poziţioneze mult mai bine în Europa. Eu aş avea, dacă aş fi… haideţi să o luăm altfel: dacă aş fi eu candidat la preşedinţie, mi-aş asuma un proiect european.

DT: Ce înseamnă asta, că toţi îşi asumă proiecte europene, este un loc comun în politică „vrem să fim europeni”.
OB: Nu. Da. Şi cine duce România, realmente, la masa discuţiilor şi cine o face să aibă un cuvânt de spus? A făcut cineva asta? Păi nu. Asta trebuie făcut.

DT: Definiţi guvernarea Dăncilă, dacă puteţi.
OB: Nu pot să o definesc. Este… nu pot să o descriu, nu pot să o definesc, nu am niciun apelativ potrivit.

DT: Asta le spuneţi şi oamenilor în campanie, că nu le puteţi descrie guvernarea Dăncilă? Sunteţi în opoziţie.
OB: Păi nu, dar ştiu ei că este dezastruoasă. Dar şi oamenii de la care am strâns semnături, şi cei care sunt împotriva noastră şi au spus că nu o să ne voteze, i-am întrebat „dom’le, eşti mulţumit de traiul pe care-l ai?”. Şi invariabil se spune „nu”. Atunci ce să înţelegem noi despre guvernare? Că e foarte proastă. Catastrofală.

DT: Păi da, dar asta trebuie să şi spuneţi. Şi de-asta vă întreb. Când mergeţi în ţară…
OB: Păi e mai presus de… adică sunt drăguţă dacă spun că e catastrofală. Nu ştiu, nu găsesc cuvinte.

DT: Bun. Deci când spuneţi „Trebuie să schimbăm PSD şi ALDE de la putere”, mergeţi în ţară, vorbiţi cu oamenii, care sunt principalele argumente? De ce vreţi să schimbaţi această guvernare?
OB: Păi în primul rând pentru că traiul lor, calitatea vieţii lor, a scăzut foarte mult. Adică oamenii au devenit conştienţi de faptul că deşi avem creştere economică pe hârtie, de fapt viaţa lor e de mai proastă calitate. Le-au crescut pensiile, dar pot să cumpere mai puţine lucruri.

DT: Domnul Dragnea vă va răspunde cu argumentul că au crescut salariile, că a crescut nivelul de trai, oamenii cumpără mai mult, economia creşte cu nu-ştiu-câte procente…
OB: Păi nu, tocmai, că nu cumpără mai mult. Deci pe hârtie, da, economia creşte. În realitate, au crescut şi preţurile, oamenii cumpără mai puţin. Coşul de cumpărături e mai gol decât înainte. Şi eu cred că oamenii au început să simtă acest lucru.

DT: Ce model aveţi, printre politicieni? Modelul dumneavoastră de politician, de om politic, farul călăuzitor?
OB: Farul meu călăuzitor ar fi un om de stat, care nu are neapărat un nume.

DT: Cine?
OB: Păi nu prea există. Noi tocmai asta vrem să propunem. Cu asta venim. Deci care ar fi diferenţa între un om de stat şi un politician? Un om de stat nu se gândeşte la următorul mandat, da? Un om de stat se gândeşte la generaţiile viitoare. Ştiu că v-am înnebunit cu generaţiile astea viitoare, dar eu chiar cred că trebuie să ne gândim pe termen lung. Că e o datorie, că nu poţi să faci altfel.

DT: M-aţi dezamăgit. Mă aşteptam, totuşi, să aveţi un nume.
OB: Nu, nu, nu.

DT: Când eraţi copil aţi spus că vă doreaţi să fiţi preşedintele Statelor Unite ale Americii. Acum ce vă doriţi să fiţi?
OB: Să fiu arhitect. Dar acel arhitect care, cum spuneam, redefineşte profesia. Care gândeşte, organizează, proiectează un viitor posibil. Şi face tot ce e posibil ca să ajungă acolo.

DT: Dacă aţi avea putere de decizie – şi cu asta ne apropiem de sfârşit – care ar fi primele trei măsuri importante, măsuri-cheie pe care le-aţi lua pentru România? Dacă aţi putea impune aceste măsuri.
OB: Digitalizare. Aş digitaliza tot şi asta n-ar fi foarte greu. O reformă administrativă, o reformă a statului completă şi aş propune un program naţional de formare a cadrelor didactice. De fapt, m-aş asigura că de-acum încolo toţi elevii vor beneficia de o pregătire diferită, de o altă formare, datorită acestor cadre didactice pe care le-aş forma pe termen foarte scurt.

DT: Mulţumesc mult.
OB: Cu plăcere.

Imaginea video, foto: Maria Bălănean