VIDEO INTERVIU Raul Pop, expert politici de mediu: „Avem o problemă foarte mare cu măsurarea poluării aerului. Vedem depășirile, dar nu intervenim / Nu există pe plan local o preocupare pentru subiect”

România are o „problemă foarte mare” cu măsurarea calității aerului, iar pentru a reduce poluarea este nevoie ca atât autoritățile publice, cât și cetățenii, să își „asume responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă în orașul lor”, a declarat Raul Pop, manager de programe la Asociația Ecoteca, într-un interviu pentru G4Media.ro.

„Nu mai putem lua decizii guvernamentale după principiul «ce nu știm nu ne face rău». Avem o problemă foarte mare cu măsurarea (calității aerulu) și Comisia Europeană ne semnalează două lucruri. Unu, acolo unde măsurăm, atenție, doar acolo unde măsurăm există depășiri frecvente și se mai întâmplă ceva: sunt persistente. Ceea ce înseamnă că le vedem, dar nu intervenim”, a afirmat Pop.

Expertul în politici de mediu consideră că, în prezent, autoritățile publice acționează „într-o manieră reactivă și de multe ori întârziată”, iar acest lucru trebuie să se schimbe și să existe o „capacitate de intervenție în teren imediată și o măsurare mai bine împărțită în teritoriu”.

„Autoritatea publică și cetățenii deopotrivă trebuie să-și asume responsabilitatea pentru ce se întâmplă în orașul lor.

În plan local nu există neapărat o preocupare pentru subiect și pur și simplu ne trezim că afară pute. Și nu e suficient. Noi trebuie să avem niște mecanisme prin care acolo, în plan local, să se declanșeze un fel de forță de intervenție”, a spus Raul Pop.

În legătură cu infringementul Comisiei Europene împotriva României privind gestionarea deșeurilor, el spune că „trebuie să ne suflecăm mânecile și să ne apucăm de treabă”.

Pentru a scăpa de acest infringement, „trebuie să avem instrumente în teren” pentru a face lucrurile „puțin mai eficient”, „să avem date, să știm cine sunt responsabili și să păstrăm o presiune până când lucrurile o iau din loc”.

De asemenea, întrebat despre noile norme adoptate de Parlamentul European privind dreptul la repararea obiectelor uzate, Raul Pop a explicat că „trebuie să îndeplinim câteva condiții (…), dacă ne dorim cu adevărat să reparăm obiecte”.

„În primul rând, trebuie să fim atenți ca obiectele să fie reparabile, că degeaba vreau să schimb o baterie la un telefon, dacă telefonul ăla se face bucăți când îl desfac ca să îi schimb bateria. Doi – trebuie să mă asigur că am unde să le repar, ceea ce înseamnă că trebuie să aducem înapoi reparațiile.

De la încălțăminte și îmbrăcăminte până la echipamente electrice, mobilier, orice lucru care poate să capete o nouă viață sau să i se prelungească viața activă. Ar trebui să se poată face treaba asta într-un loc dedicat pentru așa ceva. Sunt niște investiții timide, ce-i drept, din partea statului, prin PNRR, să sperăm că vor da rezultatele necesare”, a precizat expertul în politici de mediu.

Totodată, Pop a subliniat că un alt element important pentru promovarea reparării obiectelor este „educația”.

„Trebuie ca omul să-și dorească un produs reparat. Și aici trebuie să lucrăm la educație. Noi am avut o întreagă breaslă de meseriași care știa să facă reparații, trebuie să o reinventăm și asta înseamnă că trebuie să inventăm programe de școlarizare care să-i formeze din nou. Și nu în ultimul rând – și asta e important – trebuie să susținem o astfel de meserie și o astfel de întreprindere privată”, a mai spus el.

Redăm mai jos interviul integral cu Raul Pop:

Rep: Comisia Europeană a inițiat anul trecut procedura de infringement împotriva României și a altor 5 state UE din cauza problemelor legate de gestionarea deșeurilor. Directiva modificată, pe care statul român nu a transpus-o încă în legislație, stabilește obiective obligatorii din punct de vedere juridic privind reciclarea şi pregătirea pentru reutilizare a deşeurilor municipale. Cum credeți că ar putea România să scape în mod eficient și realist de acest infringement, în special în legătură depozitele de deșeuri? Ce măsuri ar trebui să ia guvernul?

Raul Pop: „E simplu și complicat în același timp. În primul rând, e clar că trebuie să ne suflecăm mânecile și să ne apucăm de treabă, că până la urmă, toate aceste declarații legate de o transpunere de legislație într-o formă sau alta au importanța lor, dar nu sunt totul. Noi avem foarte multă legislație pe deșeuri, ce nu avem sunt rezultate. Și atunci este foarte clar că pe lângă ceea ce punem în lege, care bineînțeles, trebuie pus corect, cel puțin din perspectiva directivelor europene, noi trebuie să avem și instrumente în teren de a și face lucrurile puțin mai eficient decât până acum. Și asta înseamnă că trebuie să avem date, trebuie să știm cine sunt responsabili și trebuie să păstrăm o presiune oarecare până lucrurile o iau din loc. Noi avem câteva lucruri la care ne uităm foarte puțin spre deloc. Unul dintre ele este exact această politică de a promova politicile de reparare, astfel încât un obiect când devine ieșit din modă sau are un mic defect să poată fi pus din nou în circulație și în felul ăsta să nu devină deșeu, ceea ce mai departe ar duce direct la reducerea cantității de deșeuri pe care noi o generăm. Este un exemplu mic, dar care nu poate funcționa de la sine fără un pic de ajutor”.

Rep: Parlamentul European a adoptat la începutul lunii aprilie noi reglementări privind decarbonizarea, introducerea pe piață a gazelor din surse regenerabile și cu emisii scăzute de dioxid de carbon, inclusiv a hidrogenului. Noul cadru legislativ va contribui la decarbonizarea sectorului gazelor pentru a combate schimbările climatice. Credeți că aceste măsuri vor fi realizabile și eficiente în România?

RP: „Tehnic se poate realiza orice. Unde noi am constatat de-a lungul timpului că avem probleme foarte mari a fost cu lucratul colaborativ între diverse linii de politică publică. Pe de o parte, am niște politici energetice, dar am și niște politici de mediu / decarbonizare, că e o discuție dacă e o problemă de mediu sau de economie. Bineînțeles, am și niște probleme de natură a politicilor economice și noi trebuie întotdeauna aceste tipuri de provocări să le punem în balanță. Ne dorim să fim decarbonizați, clar, nu este o discuție, pentru că în dacă în urmă cu câțiva ani încă mai era o discuție asta cu schimbările climatice, acum este o certitudine. Ne-am mutat în altă etapă, dar pe de altă parte trebuie să ne asigurăm că tranziția din modelul economic pe care îl avem acum spre modelul decarbonizat se face cu grijă, pentru că altfel riscăm să avem niște crize sociale și economice destul de mari sau poate chiar foarte mari. Noi am mai văzut în România lucrul ăsta când ne-am oprit, de exemplu, din exploatarea cărbunilor, ceea ce a fost foarte bine că am făcut-o, dar trebuia să o facem cu mai multă grijă. Așa trebuie să facem și acum cu tranziția către un combustibil regenerabil versus combustibil fosil”.

Rep: De asemenea, UE vrea să consolideze piața de hidrogen și să transforme cu ajutorul acestuia industriile siderurgice și chimice. Câteodată hidrogenul este obținut inclusiv din gaz și încă scump – este o direcție bună?

RP: „Din punctul meu de vedere, ca nespecialist în energie, bineînțeles că orice variantă de a obține energie într-o manieră mai puțin poluantă sau mai puțin contributivă la emisiile de carbon este de dorit și este urgentă. Acum e foarte clar că la fiecare industrie în parte se aplică modele diferite și moduri de calcul diferite. Vorbim aici despre niște investiții foarte mari care trebuie făcute și haideți să ne gândim doar la un exemplu chiar de aici, de lângă noi, termoficarea orașelor. Dacă noi vrem să trecem pe altceva decât gaz sau energie electrică produsă prin combustibili fosili, acolo trebuie niște investiții semnificative în amonte, ceea ce înseamnă politici guvernamentale coerente. Aici cred că încă suferim”.

Rep: Cum vedeți energia nucleară în acest proces?

RP: „Energia nucleară, fără îndoială, că în parcursul exploatării ei, este mai puțin poluantă decât energia tradițională din combustibili fosili, gen cărbune, păcură, petrol, ș.a.m.d. La energia nucleară, însă, mai sunt probleme de rezolvat în ceea ce privește deșeurile care rezultă în urma procesului. Și asta este o problemă la nivel mondial. Cred că, la fel ca și în celelalte situații în care avem nevoie de o tranziție administrată echilibrat, trebuie să acordăm mai multă atenție administrării deșeurilor din industria nucleară”.

Rep: Parlamentul European a adoptat un acord politic provizoriu la care s-a ajuns cu ţările UE privind noi măsuri de îmbunătăţire a calităţii aerului în UE, astfel încât acesta să nu mai fie dăunător sănătăţii umane, ecosistemelor naturale şi biodiversităţii. Noile norme stabilesc limite şi valori-ţintă mai stricte pentru 2030 pentru poluanţii cu impact grav asupra sănătăţii umane, inclusiv particulele în suspensie, dioxidul de azot şi dioxidul de sulf. Mai mult, dacă noile norme sunt încălcate, persoanele afectate de poluarea aerului vor putea deschide acţiuni în instanţă și vor putea primi despăgubiri. Cum credeți că va putea România să respecte aceste norme și ce măsuri ar trebui luate de guvern?

RP: „Nu este un subiect simplu, noi nu mai putem lua decizii guvernamentale după principiul «ce nu știm nu ne face rău». Avem o problemă foarte mare cu măsurarea și Comisia Europeană ne semnalează două lucruri. Unu, acolo unde măsurăm, atenție, doar acolo unde măsurăm există depășiri frecvente și se mai întâmplă ceva: sunt persistente. Ceea ce înseamnă că le vedem, dar nu intervenim. Noi acolo trebuie să facem niște lucruri un pic mai sistemic, în sensul în care în momentul în care am un semnal de alarmă că acolo începe să se vadă o depășire, să nu stau să număr câte zile de depășire am avut anul trecut, ci chiar să intervin în teren să identific sursa respectivă și să iau niște măsuri ca să previn ca asta să se întâmple în viitor. Noi deocamdată mergem într-o manieră reactivă și de multe ori întârziată, iar asta trebuie să se schimbe peste noapte, practic, și asta înseamnă o măsurare și o capacitate de intervenție în teren imediată și o măsurare mai bine împărțită în teritoriu. Acum, dacă ne uităm pe harta senzorilor de calitate aerului din România și dacă ne uităm doar la cei oficiali, dar și dacă ne uităm și la cei oficiali și privați, o să vedem că încă mai sunt zone neacoperite. Acolo noi nu stăm bine cu aerul. Acolo noi nu știm cum stăm cu calitatea aerului și trebuie să facem ceva ca să știm și apoi să și corectăm”.

Rep: Ce este de făcut și cine trebuie să ia măsuri pentru rezolvarea problemelor cu poluarea aerului?

RP: „Localnicii – și aici am spus special acest termen destul de ambiguu. Adică autoritatea publică și cetățenii deopotrivă trebuie să-și asume responsabilitatea pentru ce se întâmplă în orașul lor. Degeaba am la nivel național vedere asupra unei probleme de poluare în capătul opus al țării și acolo nu face nimeni nimic. De multe ori nici nu știu că această problemă de poluare există, pentru că ele se regăsesc undeva întru-un site deținut de Ministerul Mediului la București. În plan local nu există neapărat o preocupare pentru subiect și pur și simplu ne trezim că afară pute. Și nu e suficient. Noi trebuie să avem niște mecanisme prin care acolo, în plan local, să se declanșeze un fel de forță de intervenție care să își dea seama dacă avem o depășire în, nu știu, nordul orașului, hai să mergem acolo, vedem ce se întâmplă și să oprim această problemă. Și mai mult decât atât, ar trebui ca aceste activități punctuale în plan local să fie, la fel, monitorizate undeva centralizat, ca să se vadă unde lucrurile se mișcă și unde nu. Că poate reușim să luăm dintr-o parte bună practică, s-o implementăm dincolo, poate vedem că așa cum a decis primarul – nu vreau să dau neapărat o localitate, că suntem într-o perioadă electorală – dar primarul dintr-o localitate a găsit o soluție care ar fi bine să fie cunoscută de toți ceilalți primari. Și atunci hai să-l ajutăm să o facă cunoscută. Pentru că în realitate, în teren, problemele din punct de vedere tehnic nu sunt extrem de complexe. Pur și simplu, uneori nu ajung pe partea prioritară a agendei edilului sau a aparatului primăriei. Și dacă reușim să le scoatem la suprafață și pentru decidentul politic sau administrativ, și pentru cetățean, care până la urmă trebuie să-și pună problema că calitatea aerului îl afectează direct și pe el și pe familia lui, atunci lucrurile astea devin mai vizibile și mai importante pentru o intervenție acolo”.

Rep: Parlamentul European a adoptat săptămâna trecută noi norme care consolidează dreptul la reparare și urmăresc reducerea deșeurilor. Noile norme prevăd că producătorii au obligația să furnizeze servicii de reparații în timp util și la costuri accesibile. În plus, aceste norme urmăresc să consolideze piața reparațiilor din UE și să reducă costul reparațiilor suportat de consumatori. Producătorii vor avea obligația să ofere piese de schimb și ustensile la un preț rezonabil. Cum credeți că va putea implementa România aceste măsuri? Are statul instrumentele necesare?

RP: „Statul poate să-și construiască orice fel de instrumente vrea, aici nu cred că putem să mergem pe supoziția că bietul stat nu știe ce să facă sau n-are cu ce. Cred că dacă noi ne dorim cu adevărat să reparăm obiecte, să nu le transformăm în deșeuri – care deșeuri după aceea ar avea și ele costurile lor și impactul lor de mediu – trebuie să îndeplinim câteva condiții. În primul rând, trebuie să fim atenți ca obiectele să fie reparabile, că degeaba vreau să schimb o baterie la un telefon, dacă telefonul ăla se face bucăți când îl desfac ca să îi schimb bateria. Doi – trebuie să mă asigur că am unde să le repar, ceea ce înseamnă că trebuie să aducem înapoi reparațiile. De la încălțăminte și îmbrăcăminte până la echipamente electrice, mobilier, orice lucru care poate să capete o nouă viață sau să i se prelungească viața activă. Ar trebui să se poată face treaba asta într-un loc dedicat pentru așa ceva. Sunt niște investiții timide, ce-i drept, din partea statului, prin PNRR, să sperăm că vor da rezultatele necesare. Și al treilea lucru: trebuie ca omul să-și dorească un produs reparat. Și aici trebuie să lucrăm la educație. Asta este cea mai complicată, pentru că e foarte difuză și cumva nu este o responsabilitate a nimănui și ne așteptăm să aibă un rezultat în 20 de ani și nu ne mai prea permitem încă 20 de ani în care să nu facem aceste lucruri la care deja suntem întârziați”.

Rep: Ce se face în prezent pentru a se concretiza situația cu reparațiile?

RP: „Sperăm să schimbe foarte mult pe piață, pentru că activitatea respectivă capătă o scară semnificativă. Noi deocamdată ne mai reparăm, cum știm cu toții, eventual niște pantofi, dar nu prea des. Eventual mai reparăm, nu știu, un agregat de la un frigider sau un buton de la o mașină de spălat. Asta nu înseamnă neapărat că avem un impact semnificativ. Noi am avut o întreagă breaslă de meseriași care știa să facă reparații, trebuie să o reinventăm și asta înseamnă că trebuie să inventăm programe de școlarizare care să-i formeze din nou. Și nu în ultimul rând – și asta e important – trebuie să susținem o astfel de meserie și o astfel de întreprindere privată, până la urmă. Mă aștept să fie niște mici meșteșugari care au un mic atelier în care pot să facă lucrurile astea și s-ar putea să fie nevoie de la început de un pic de susținere financiară, ca să poată să capete masa critică necesară, să ajungă pe un «break even», să poată să trăiască din asta. Statul român a făcut niște pași în Planul Național de Redresare și Reziliență. Sunt niște centre de reparații aferente unor infrastructuri de colectare de deșeuri reparabile, pe lângă marile aglomerări urbane, sunt proiectate să fie 15. Deocamdată sunt contractate 13. Așa-numitele centre de aport voluntar sunt puține, dar o să fie un model extrem de interesant ca să putem vedea din punct de vedere economic ce presupune treaba asta. Este clar că trebuie deocamdată un aport suplimentar de venituri până când cetățenii vor deveni atât de preocupați de treaba asta, încât să vină să dea ceva la reparat, să și plătească pentru asta. Trebuie să asigurăm o astfel de tranziție. Și mai este un lucru important – noi când vorbim despre reparații, vorbim despre niște bunuri care poate nici nu ne mai plac. Sunt deja vechi, am vrea să le dăm mai departe. Și ele pot fi date mai departe, spre exemplu, sub formă de ajutor social. Că un om care are nevoie de bani ca să se hrănească, cu siguranță are nevoie și de un frigider. Și dacă este reparat, OK, poate nu este ultima generație, dar își face treaba cu el. Și noi ar trebui să închidem aceste două limbi de politică publică, astfel încât încrucișat să ajungem la maximum de efect social și societal. Nu e greu, dar necesită discuție între instituțiile statului și asta uneori vine cu anumite piedici”.

Rep: A început să se miște ceva prin aceste investiții din PNRR?

RP: „Investițiile de care vorbim trebuie finalizate până în 2026. Acum sunt toate la faza de studiu de fezabilitate finalizat, terenul alocat, începe proiectarea tehnică și apoi instalarea în teren. Mă aștept ca într-un an de zile să avem deja prin primele câteva mari orașe ceva foarte vizibil. Acum, că vorbim despre un an sau vorbim despre doi, în contextul în care de 30 și ceva de ani n-am făcut nimic în direcția respectivă, este încă tolerabil. Dar, pe de altă parte, să nu ne mințim singuri: o nouă astfel de sub-industrie trebuie susținută până capătă masă critică și atunci asta va trebui să fie o abordare bugetară dedicată pe acest subiect”.