VIDEO Iulia Navalnaia anunță că va continua lupta lui Alexei Navalnîi pentru o Rusie liberă: „Putin mi-a ucis soțul într-un mod rușinos și laș. Nu a îndrăznit niciodată să îl privească în ochi sau să îi rostească numele”
Iulia Navalnaia, văduva liderului opoziției ruse Alexei Navalnîi, a anunțat luni într-un mesaj video că va continua lupta soțului său pentru o Rusie liberă. „Vreau să trăiesc într-o Rusie liberă, vreau să construiesc o Rusie liberă”, s spus Iulia Navalnaia într-un mesaj video intitulat „Voi continua munca lui Alexei Navalnîi”.
„Vladimir Putin mi-a ucis soțul”, a mai spus ea. „[L-a ucis] într-un mod rușinos și laș, nu a îndrăznit niciodată să îl privească în ochi sau măcar să îi rostească numele”, a spus ea. „Și, în același mod josnic și laș, acum îi ascund corpul, refuzând să i-l arate mamei sale, nu i-l predau, mințind patetic și așteptând până când urmele unui alt lot de [otravă] Novichok dispar”.
Familia lui Alexei Navalnîi, mort vineri într-un penitenciar rus, nu a avut acces la trupul neînsuflețit al acestuia în ultimele trei zile, a anunțat luni, 19 februarie, echipa acestuia, adăugând că mama sa „nu a fost autorizată” să intre în morga unde ar putea să se afle cadavrul, scrie Le Figaro.
„Mama lui Alexei și avocații săi au ajuns la morgă în această dimineață devreme. Ei nu au fost autorizați să intre. Unul dintre avocați a fost literalmente împins afară. Când personalul a fost întrebat dacă trupul lui Alexei se afla acolo, nu au răspuns”, a declarat purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi, Kira Iarmiș, pe rețelele de socializare.
Opozantul rus și opozantul numărul unu al președintelui Vladimir Putin a murit vineri, la vârsta de 47 de ani, în închisoarea arctică din regiunea Iamal, unde ispășea o pedeapsă de 19 ani. El era încarcerat de la întoarcerea sa în Rusia la începutul anului 2021, iar starea sa de sănătate se deteriora de luni de zile. Sâmbătă, mama sa, Liudmila Navalnaia, s-a deplasat împreună cu un avocat în această colonie penală izolată.
Potrivit Serviciului penitenciar rus (FSIN), Alexei Navalnîi a murit vineri după ce a suferit o boală subită „după o plimbare”. Vladimir Putin nu a făcut niciun comentariu cu privire la moartea lui Alexei Navalnîi, care survine cu o lună înainte de alegerile prezidențiale în urma cărora se așteaptă ca președintele rus să rămână la putere pentru încă un mandat de șase ani.
Angajații FSIN ar fi putut transporta cadavrul lui Alexei Navalnîi de la colonie la Salehard în noaptea de 17 februarie, înainte de sosirea avocatului și a rudelor politicianului în colonie, relatează Mediazona, citată de BBC.
Jurnaliștii publicației au studiat înregistrări video de la camerele de luat vederi de la trecerea dintre Labitnangi și Salehard – singura rută terestră pe care se poate ajunge de la colonia din Kharpe în centrul districtului (vara există un feribot care traversează râul, iar iarna se organizează o traversare pe gheață).
Mediazona a identificat în aceste videoclipuri o coloană de patru mașini, inclusiv o mașină FSIN, care a traversat râul Ob de-a lungul unei treceri de gheață în direcția Salehard.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank