G4Media.ro

VIDEO Jandarmii au intervenit cu 2000 de saci de nisip pentru gospodăriile…

Sursa foto: INHGA

VIDEO Jandarmii au intervenit cu 2000 de saci de nisip pentru gospodăriile afectate de codul roșu de inundații din Dolj/ Alte județe măturate de viitură

Jandarmii au intervenit, vineri, pentru a-i ajuta cu saci de nisip pe localnicii județul Mehedinți afectați de viitură în urma codului roșu de inundații care a măturat regiunea. Peste 2000 de saci cu nisip au ajuns la gospodăriile din comuna doljeană Grecești și din satele învecinate, ca urmare a revărsării pârâului Rasnic.

Meteorologii au emis, vineri, avertizări cod roşu de furtună pentru localităţi din judeţul Dolj, unde plouă torenşial de mai multe ore, drumuri locale fiind pline de apă. ISU Dolj a transmis mesaje RO-Alert pentru zonele vizate.

De asemenea, mai multe familii din comuna Stoeneşti, județul Vâlcea, au rămas izolate, vineri seara, după ce pârâul Govora a ieşit din matcă în urma precipitaţiilor abundente şi a distrus calea de acces rutier către satul Budurăşti pe o lungime de circa 100 de metri, transmite Agerpres.ro.

Pompierii din Gorj acţionează, de asemenea, vineri seara, pentru evacuarea apei din zeci de gospodării inundate în urma ploilor abundente, transmite Agerpres.ro. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj, echipajele de pompieri au intervenit deja pentru evacuarea apei din 27 de gospodării afectate de inundaţii. Zona de munte a judeţului Gorj se află sub avertizare Cod roşu de averse abundente, iar restul judeţului sub avertizare Cod portocaliu.

Nu în ultimul rând, cotele de atenţie şi cele de inundaţie au fost depăşite, vineri seara, pe mai multe cursuri de apă din judeţul Caraş-Severin, în contextul în care meteorologii şi hidrologii au emis avertizări de Cod roşu pentru localităţile din această zonă, conform Agerpres.ro. Potrivit datelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Caraş-Severin, cotele de inundaţie au fost atinse pe râul Gârlişte, în localitatea Gârlişte, şi depăşite pe râul Caraş, în localitatea Caraşova.

Cotele de atenţie sunt depăşite pe râul Vornic, în localitatea Ramna, pe râul Tau, în localitatea Soceni, pe râul Mehadica, în localitatea Cuptoare, şi pe râul Nera, în localitatea Naidăş. De asemenea, în localitatea Naidăş 574 de abonaţi casnici au rămas fără energie electrică, aceştia fiind realimentaţi de la un generator electric, conform sursei citate.

sursa video: Jandarmeria Dolj

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Postacii Usr nu mai injurati jandarmii? Ca au pensii speciale și ies la 45 de ani… Aaa azi sunteți la congres, sa aranjați cum o sa câștigați voi alegerile.
    De mâine injurați iar militarii