VIDEO JD Vance scapă și dezmembrează trofeul campionatului naţional al statului Ohio, la festivitatea de la Casa Albă
JD Vance a scăpat trofeul campionatului naţional de fotbal universitar în timp ce încerca să îl ridice în timpul unei festivităţi la Casa Albă pentru Ohio State Buckeyes, statul natal al vicepreşedintelui, relatează MSN, citat de News.ro.
La încheierea ceremoniei de pe peluza de sud a Casei Albe, Vance a început să ridice trofeul acordat statului Ohio pentru câştigarea meciului de campionat naţional din 2024 din cadrul College Football Playoff din ianuarie, însă – în timp ce fanfara Casei Albe cânta piesa „We are the Champions” a trupei Queen – nu a fost momentul triumfal pe care Vance îl spera.
Baza trofeului de 35 de kilograme s-a rupt în timp ce Vance îl ţinea în sus, ajutat de TreVeyon Henderson, fundaşul echipei Ohio State.
Cu Vance ţinând baza şi Henderson apucând mingea de aur, ruptura s-a produs atunci când au înclinat trofeul în loc să îl ridice direct în sus.
Vance a scăpat baza, dar, din fericire, un alt coechipier l-a ajutat să prindă partea principală a trofeului înainte ca acesta să cadă la pământ.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.