G4Media.ro

VIDEO Jenson Brooksby, cel mai slab clasat jucător din istorie care se…

Jenson Brooksby / Sursa foto: captură video

VIDEO Jenson Brooksby, cel mai slab clasat jucător din istorie care se impune la turneul ATP de la Houston

Jenson Brooksby, numărul 507 mondial, a cucerit duminică primul său titlu ATP, învingându-l în două seturi, 6-4, 6-2, pe compatriotul său Frances Tiafoe, în finala turneului de la Houston (Statele Unite), dotat cu premii totale de 680.140 de dolari.

Câștigătorul cel mai slab clasat din istoria competiției texane pe zgură, Brooksby s-a impus după o oră și 28 de minute de joc în fața lui Tiafoe, numărul 17 ATP și campion la Houston în 2023, transmite Agerpres.

Jenson Brooksby, venit din calificări, a semnat la 24 de ani o performanță care îi va permite să revină în top 200 mondial, urmând să ocupe locul 172 ATP începând de luni.

După ce s-a supus unor operații la încheieturile ambelor mâini, Brooksby a stat departe de circuit timp de doi ani, ceea ce explică prăbușirea sa în clasament, după ce s-a aflat pe locul 33 în iunie 2022.

El a revenit în competiție anul acesta, la Australian Open, în luna ianuarie. Brooksby a fost sancționat în 2023 pentru încălcarea regulamentului antidoping (ratarea a trei controale consecutive), primind o suspendare de 18 luni, redusă la 13 și ridicată în martie 2024.

Turneul de la Houston a fost practic o „afacere americană”, în condițiile în care toți cei opt jucători calificați în sferturile de finală au fost din Statele Unite, o premieră după turneul de la Orlando (Florida), din 1991.

Rezumatul finalei de la Houston din 2025

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.