G4Media.ro

VIDEO Klaus Iohannis, după întrevederea cu Maia Sandu: România rămâne principalul partener…

Sursa Foto: Presidency.ro

VIDEO Klaus Iohannis, după întrevederea cu Maia Sandu: România rămâne principalul partener al cetăţenilor Republicii Moldova

România rămâne principalul partener al cetăţenilor Republicii Moldova, în acest sens fiind şi sprijinul consistent oferit în vederea gestionării pandemiei de COVID-19, a transmis preşedintele Klaus Iohannis la întrevederea pe care a avut-o, marţi, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu.

Conform unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, cei doi şefi de stat au analizat, la întâlnire, stadiul implementării proiectelor convenite cu ocazia vizitei preşedintelui României la Chişinău în 29 decembrie 2020, menţionându-se că, în acest an, România a donat Republicii Moldova echipamente medicale şi de protecţie împotriva COVID-19 în valoare de 2,3 milioane de euro, precum şi peste 200.000 de vaccinuri.

În etapa următoare se va realiza şi donaţia celor 6.000 de tone de motorină destinată agricultorilor din Republica Moldova, a precizat sursa citată.

 

Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat mesajul ferm de susţinere pentru agenda de reforme promovată de preşedintele Maia Sandu, în spiritul Parteneriatului Strategic bilateral şi al relaţiilor privilegiate dintre cele două state.

De asemenea, Klaus Iohannis a transmis că ţara noastră va continua să sprijine parcursul european al Republicii Moldova şi a subliniat că România rămâne principalul partener al cetăţenilor Republicii Moldova, evidenţiind în acest sens sprijinul consistent oferit în vederea gestionării pandemiei.

La rândul său, Maia Sandu a exprimat mulţumiri pentru susţinerea oferită de România, mai ales în contextul dificil generat de pandemie şi a apreciat sprijinul ţării noastre pentru calea europeană a Republicii Moldova, subliniind că va continua eforturile pentru implementarea agendei de reforme în spirit democratic şi european.

Cei doi preşedinţi au convenit continuarea dialogului bilateral la nivel înalt în special în proiectele de importanţă strategică din domeniile energiei, transporturilor, precum şi al educaţiei sau sănătăţii. Obiectivul principal al acestei cooperări rămâne asigurarea dezvoltării sustenabile a Republicii Moldova şi conectării sale ireversibile la spaţiul european, a mai menţionat sursa citată. (Agerpres)

Sursa Foto: Presidency.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Vorbe goale de la Klaus, ca de obicei.

    Romania nu e nici macar un partener al romanilor.

    • Intodeuna a adus decenta, priveste mai mult decat strutul, are si credibilitate externa, dar n-a avut parte, macar de un guvern pe masura.
      P. S. Basarabia e Romania 😀

  2. Afara ploua. La Sibiu la munte mai e zapada.

  3. Mor bolșevicii de ciudă. MAIA Sandu este omul politic mult așteptat în Republica Moldova. Dodon este un tradator pe față, mă și mir cum de nu a dispărut deja în rusia. DA România face tot ceea ce poate pentru R Moldova , pentru ca oamenii de acolo , indiferent de nație, să trăiască mai bine, chiar dacă nici în România nu este ușor.

  4. nu o sa iasa in veci duhoarea de moldovean din Cotroceni !! E nevoie de spalari intense cu nufarul si hexifarma ! poate se mai ia ceva !

  5. Doi sorosisti