VIDEO Legea „agenților străini” din Georgia, după model rusesc: În ciuda avertismentelor că vor fi arestaţi, mii de protestatari au stat peste noapte în faţa Parlamentului pentru a-i împiedica luni pe deputaţi să intre
Premierul georgian Irakli Kobahidze a promis duminică să meargă mai departe cu legea referitoare la „agenţii străini” – care a declanşat o criză politică în ţară – după ce opozanţii proiectului de lege au venit la unul dintre cele mai ample proteste înregistrate de la independenţa ţării faţă de Uniunea Sovietică în 1991, relatează Reuters şi AFP, citată de News.ro.
Kobahidze a declarat într-un briefing televizat că partidul de guvernământ Visul Georgian va asigura adoptarea proiectului de lege în a treia lectură în această săptămână şi a ameninţat protestatarii cu urmărirea penală, în cazul în care vor recurge la violenţă.
Once again, the EU anthem at the protest in Tbilisi. pic.twitter.com/q9uYmevawV
— Mariam Nikuradze (@mari_nikuradze) May 12, 2024
Opoziţia georgiană a cerut celor care nu sunt de acord cu proiectul de lege să vină la un protest care să dureze toată noaptea, în faţa Parlamentului, pentru a-i împiedica pe deputaţi să intre în clădire luni, când ar trebui să înceapă dezbaterea pentru cea de-a treia lectură a proiectului de lege.
Acesta prevede ca organizaţiile care primesc mai mult de 20% din finanţare din străinătate să se înregistreze ca agenţi de influenţă străină, în caz contrar riscând amenzi. Ţările occidentale şi opoziţia georgiană îl denunţă ca fiind autoritarist şi de inspiraţie rusă. Criticii o aseamănă cu legea „agentului străin” din 2012 din Rusia, care a fost folosită pentru a-i urmări pe criticii Kremlinului lui Vladimir Putin.
Chilly midnight in Tbilisi, people stay at the parliament overnight to protest Russian law in the morning when the 3rd reading of the draft law starts.
Today Internal Affairs Minister threatened protesters w up to 4 years in prison in case they attempt to block the parliament. pic.twitter.com/LufsUkYuzq
— Katie Shoshiashvili (@KShoshiashvili) May 12, 2024
Disputa pe tema proiectului de lege a ajuns să fie considerată o hârtie de turnesol pentru a determina dacă Georgia, care a avut în mod tradiţional relaţii calde cu Occidentul, vrea să continue eforturile pentru aderarea la Uniunea Europeană şi la NATO sau, dimpotrivă, construieşte legături cu Rusia.
UE, care a acordat Georgiei statutul de ţară candidată în decembrie, a declarat în repetate rânduri că proiectul de lege ar putea pune în pericol integrarea ulterioară în blocul comunitar.
It’s after midnight and Ode to Joy is played on Rustaveli Avenue. #TbilisiProtests
🎥 Nini Gabritchidze/Civil.ge pic.twitter.com/l8fBEbHiNt— Civil.ge (@CivilGe) May 12, 2024
Fondatorul partidului Visul Georgian, oligarhul Bidzina Ivanişvili, fost prim-ministru, a declarat luna trecută că legea este necesară pentru a afirma suveranitatea georgiană în faţa puterilor occidentale care, în opinia sa, doresc să antreneze ţara într-o confruntare cu Rusia.
Sâmbătă seara, circa 50.000 de protestatari, în estimarea Reuters, au înfruntat ploaia torenţială pentru a organiza cel mai mare protest de până acum, mai multe coloane de manifestanţi îndreptându-se pe marile bulevarde către centrul oraşului Tbilisi. Unele mass-media şi activişti georgieni au estimat mulţimea la câteva sute de mii de persoane, citând propriile calcule, în timp ce partidul de guvernământ a declarat că au participat 18.000 de persoane, dar nu şi-a explicat raţionamentul.
Protestatarii s-au adunat şi duminică la Tbilisi, începând cu ora locală 22:00, în faţa Parlamentului de la Tbilisi, mulţi dintre ei promiţând să îşi petreacă noaptea sub cerul liber, în ciuda avertismentelor oficialilor guvernamentali că vor fi arestaţi. Cu steaguri ale UE şi ale Georgiei în mâini, protestatarii s-au adunat pe principalul bulevard, Rustaveli, cu câteva ore înainte ca parlamentul să dezbată proiectul de lege în a treia lectură. Partidul de guvernământ Visul Georgian intenţionează să adopte legea în această săptămână.
Preşedinta proeuropeană a Georgiei, Salome Zurabichvili, i-a îndemnat pe protestatari să se ferească de „provocări”, la câteva zile după ce unii activişti au raportat hărţuiri.”Rămâneţi foarte atenţi, ceea ce nu înseamnă că trebuie să vă fie frică”, le-a spus ea.
Autorităţile au avertizat că îi vor aresta pe cei care vor încerca să blocheze parlamentul şi mulţi se aşteptau ca protestul să fie dispersat în cazul în care oamenii vor rămâne toată noaptea. Dar protestatarii – care de săptămâni întregi sunt însufleţiţi de cei mai tineri georgieni – păreau hotărâţi să împiedice ca proiectul de lege să devină lege. „Noi, ca studenţi, nu vedem un viitor cu această lege rusă”, a declarat Nadejda Poliakova, în vârstă de 20 de ani, care s-a născut şi a crescut în Georgia, dar este de origine rusă din punct de vedere etnic. „Suntem alături de Europa”, a adăugat ea.
Studenţii de la diferite universităţi din Tbilisi au anunţat o grevă, spunând că nu vor merge la cursuri începând de luni.
Visul Georgian, aflat la putere de mai bine de un deceniu, pare să vrea să impună legea, în ciuda protestelor.Într-o mişcare şocantă, la începutul lunii aprilie, Visul Georgian a anunţat că va scoate din sertar proiectul de lege, la un an după ce îl abandonase tot în urma unei reacţii populare uriaşe.
Ministrul de interne Vahtang Gomelauri a avertizat că blocarea parlamentului va fi pedepsită cu „până la patru ani de închisoare”, conform unei legi pe care autorităţile nu au folosit-o până acum, dar pe care o vor aplica acum „fără nicio excepţie”.
În afara parlamentului, mulţi au declarat că nu au intenţia de a se retrage, sperând în acelaşi timp să aibă o noapte liniştită. „Eu nu plec nicăieri. Este a 35-a zi de protest şi voi fi aici toată noaptea”, a declarat studentul Vahtang Ruhaia. „Sunt atât de supărat şi furios”, a mărturisit el.
Inima protestelor este reprezentată de tânăra generaţie din Georgia, mulţi dintre protestatari fiind fie la universitate, fie încă la şcoală. „Nu suntem speriaţi. Suntem Generaţia Z şi suntem georgieni”, spune Nino, în vârstă de 19 ani.
Protestatarii acuză guvernul că readuce fosta ţară sovietică pe orbita Moscovei şi că minte atunci când promite un viitor în UE.
O parte din numeroasa populaţie de emigranţi ruşi din Georgia a fost, de asemenea, mobilizată de proteste. „Sunt din Rusia, cunosc consecinţele acestei legi”, a declarat Ivan, în vârstă de 38 de ani, care trăieşte în Georgia de când Rusia a invadat Ucraina. Prietenul său ucrainean, Serghei, spune că nu doreşte ca Georgia să se transforme într-o „altă Rusie sau Belarus”.
Pe 30 aprilie, autorităţile au dispersat un protest folosind tunuri cu apă şi gaze lacrimogene. În ultimele zile, activişti importanţi au raportat că au fost hărţuiţi de persoane necunoscute, iar unii dintre ei s-au trezit cu locuinţele şi birourile tapetate cu afişe pe care scria „agent străin”.
Visul Georgian a prezentat proiectul de lege ca fiind unul de „transparenţă”, susţinând că este vorba doar de o chestiune administrativă. Însă sectorul ONG-urilor, opoziţia şi protestatarii spun că adevăratele obiective ale guvernului sunt controlul şi eliminarea vocilor critice şi pregătirea terenului pentru alegerile din toamnă.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu