
VIDEO Legendarul Wayne Gretzky, detronat – Rusul Alex Ovechkin, cel mai bun marcator din istoria NHL
Rusul Alex Ovechkin a devenit cel mai bun marcator all-time al Ligii Naţionale de Hochei (NHL), reuşind cel de-al 895-lea gol din carieră şi depăşind recordul de 31 de ani al legendarului Wayne Gretzky.
Gretzky a stabilit recordul în 1994, acesta fiind deţinut anterior de compatriotul său Gordie Howe, transmite News.ro.
Ovechkin, de la Washington Capitals, a marcat golul istoric împotriva New York Islanders, duminică, în prezenţa lui Gretzky.
Jocul a fost întrerupt timp de aproape 20 de minute, în timp ce jucătorii şi spectatorii au celebrat momentul istoric.
Ovechkin a fost însoţit de comisarul NHL, Gary Bettman, şi de Gretzky, de patru ori câştigător al Cupei Stanley, care a declarat: „Pot să vă spun cu mâna mea, ştiu cât de greu este să dau 894 de golrui – aşa că 895 este foarte special.
„Se spune că recordurile sunt făcute pentru a fi doborâte, dar nu sunt sigur cine va da mai multe goluri”, a menţionat el.
Ovechkin a sărbătorit cu coechipierii săi, a făcut un tur al arenei şi apoi a dat mâna cu adversarii săi de la Islanders înainte de a fi însoţit de familia sa.
„Ce moment pentru hochei, ce moment pentru mine”, a spus Ovechkin.
„În sfârşit, nimeni nu mă va mai întreba „când o vei face”. S-a terminat chiar acum”.
Reuşita a fost sărbătorită şi în ţara natală a lui Ovechkin, născut la Moscova, Comitetul Olimpic Rus şi trimisul economic al preşedintelui rus Vladimir Putin, Kirill Dmitriev, fiind printre cei care au postat pe reţelele sociale.
Reuşita sa este cu atât mai remarcabilă cu cât sezonul său a fost întrerupt pentru câteva săptămâni când s-a accidentat la picior în noiembrie.
Ovechkin l-a egalat pe Gretzky vineri, în timpul victoriei cu 4-3 a echipei Capitals în faţa celor de la Chicago Black Hawks.
La 39 de ani, el este cunoscut pentru felul în care sărbătoreşte golurile şi pentru atitudinea sa relaxată faţă de dietele stricte aşteptate în jocul modern, chipul său este prezent pe toate materialele de marketing ale ligii.
Iar dincolo de patinoare, omagiile aduse de vedete de toate felurile – de la colegii săi la glorii ale celei de-a şaptea arte şi ale muzicii – s-au succedat, transmise pe marele ecran prin intermediul unui clip video.
Roger Federer a deschis balul: „Sper să păstrezi acest record pentru totdeauna”.
Înotătoarea Katie Ledecky, multiplă campioană olimpică: „Felicitări, Ovi!”
Legenda gimnasticii, Simone Biles, a fost foarte admirativă: „895 de goluri, wow!”, în timp ce Michael Phelps se gândea deja la ce urmează: „1.000 de goluri, este posibil?”
Chiar şi Michael Jordan l-a felicitat: „Ce record, felicitări!”, la fel ca Lebron James, care a „salutat” performanţa şi s-a declarat „mândru să fie martorul unora dintre cele mai mari momente. Nu i s-ar fi putut întâmpla unei persoane mai bune decât tine”.
Colegul său din NHL, Sidney Crosby, dublu campion olimpic (2010, 2014), l-a aplaudat şi el: „Ai găsit o cale să o faci!”.
Pe lista celor care l-au felicitat s-au aflat şi Snoop Dog, Vince Vaughn, Steve Carell sau Danny de Vito.
Tom Brady, de şapte ori câştigător al Super Bowl-ului, într-un videoclip separat, a lăudat pe larg noul deţinător al recordului: „Ai ajuns în vârf. Nimeni nu ar trebui să fie surprins. Le arăţi tuturor că este întotdeauna posibil să ridici ştacheta. Îţi mulţumesc pentru inspiraţie şi pentru angajamentul tău faţă de excelenţă”.
ALEX OVECHKIN IS THE GREATEST GOALSCORER IN NHL HISTORY! 🚨🚨🚨 #Gr8ness pic.twitter.com/NKef3VvNaJ
— NHL (@NHL) April 6, 2025
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.