G4Media.ro

VIDEO Iohannis: Am rămas destul de decident. Autoritățile locale vor învăța să…

sursa: presidency.ro

VIDEO Iohannis: Am rămas destul de decident. Autoritățile locale vor învăța să gestioneze pandemia de coronavirus / Ludovic Orban rămâne prima variantă de premier după alegeri

Președintele Klaus Iohannis a spus miercuri, într-o conferință de presă la Palatul Cotroceni, că autoritățile locale vor învăța să gestioneze pandemia de coronavirus, deși până acum unele s-au bâlbâit grav.

”Am rămas destul de decident. Dar e destul de evident că unele autorități s-au bâlbâit, e puțin pus. E clar că autoritățile trebuie să își intre mai bine în rol, să fie mai bine organizate, să prevadă evenimentele. Lucrurile sunt duse la autoritatea locală pentru că acolo trebuie luate deciziile. Acest principiu al subsidiarității e valoros în democrațiile consolidate. La noi, unele autorități mai au mult de învățat”, a spus Iohannis, răspunzând unei întrebări puse de G4Media.ro.

Întrebat dacă Ludovic Orban rămâne prima variantă de premier și după alegerile parlamentare, șeful statului a răspuns afirmativ.

Principalele declarații ale președintelui:

  • Mâine va fi ultima zi în care se pot depune candidaturile la parlamentare. Intrăm în linie dreaptă pentru alegerile din 6 decembrie.
  • Alegerile parlamentare sunt esențiale nu ca obiectiv în sine, ci pentru că reprezintă singura opțiune democratică validă care să ne dea un nou legislativ legitimat prin vot
  • Alegerile nu trebuie amânate pentru ca un partid sau altul să se simtă mai bine pregătit. Ele trebuie să aibă loc la termen. E fundamental pentru modul în care vor gestiona pandemia,d ar și pentru perioada post-pandemie, pentru reconstrucție, să avem o majoritate parlamentară solidă pentru reforme absolut necesare dezvoltării României
  • Actuala majoritate PSD-istă e ilegitimă, nu mai reflectă voința reală a românilor. Ce a făcut această majoritate toxică din martie, de când ne confruntăm cu epidemia? A pus umărul la rezolvarea crizei? Nu, dimpotrivă
  • Majoritatea PSD-istă a blocat legi necesare pentru combaterea pandemiei și a adoptat legi populiste care ar putea arunca România în cea mai gravă criză economică din ultimii 30 de ani
  • pentru a vedea nivelul de toxicitate, să nu uităm de ziua de ieri, când celebrul autor al OUG 13, Florin Iordache, a fost votat de Parlament ca președinte al Consiliului Legislativ
  • Totul pentru ai lor, nimic pentru cetățeni
  • Sfidarea PSD e intolerabilă și lucrurile nu pot continua așa
  • Trebuie să fim onești față de cetățeni și să spunem lucrurilor pe nume cu maximă transparență
  • Actuala situație e îngrijorătoare, dar mă tem că pandemia nu va lua sfârșit nici în perioada următoare, cum fals lasă de înțeles unii
  • Un lucru e cert: mandatul parlamentarilor se termină pe 20 decembrie. După această dată, dacă nu au loc alegeri, parlamentarii nu mai pot vota legi organice, ci doar legi simple
  • Ar fi catastrofal pentru România într-o perioadă foarte gravă să nu avem parlament funcțional
  • Trebuie să facem tot posibilul ca România să nu rămână fără un Parlament fără puteri depline
  • Acum o lună au fost alegerile locale, o premieră nedorită de nimeni, un proces electoral în pandemie. Autoritățile au organizat foarte bine ziua votului din punct de vedere sanitar.
  • Avem deci experiența acestui scrutin care ne permite să organizăm alegerile parlamentare
  • Campania electorală implică însă multă prudență și respectarea strictă a regulilor. Au fost stabilite reguli mai stricte, pentru a limita riscul contaminării
  • Spre deosebire de anii trecuți, azi avem avantajul erei digitale, care permite partidelor să își promoveze proiectele în online
  • Firesc, sunt preferabile și mai sigure pentru toți evenimentele virtuale. Le recomand candidaților să se orienteze spre canalele alternative în locul metodei din ușă în ușă
  • Solicit autorităților să fie mult mai vigilente să nu permită sub nici o formă abaterea de la reguli. Orice abatere trebuie aspru pedepsită

Întrebări din partea jurnaliștilor: 

  • Kanal D: Luați în calcul carantinarea Capitalei și a altor județe cu rată de infectare peste 3 la mie?
    • Iohannis: Această propunere trebuie să vină în primul rând de la experți, încă nu am văzut o asemenea propunere. Eu nu îmi doresc să ajungem la carantinarea Bucureștiului
  • B1 TV: PNL și USR se critică reciproc pentru votul la Florin Iordache. Cum vedeți această dispută? Considerați că e amenințată o posibilă alianță?
    • Iohannis: Nu cred (că e amenințată o posibilă alianță – n. red.) Cred că această numire a supărat lumea, care caută vinovați în loc să caute soluții. Ar fi ciudat dacă s-ar certa, pentru că în definitiv a câștigat majoritatea toxică PSD și a devenit clar pentru toată lumea că nu se poate continua în acest fel
  • DC News: Șeful cancelariei Casei Albe a declarat că vor fi dezvăluiri privind conexiunea românească a lui Hunter Biden. Ce informații aveți?
    • Iohannis: Nu am nici o informație despre acest personaj. Dacă apar date despre el, vom declara lucrurile pe care le putem găsi.
  • G4Media.ro: Ați spus că propunerea de carantinare a Bucureștiului să vină de la specialiști, experți. Dar am văzut cu toții eșecul de la București, bâlbâielile și incompetența care au bulversat viața a peste 2 milioane de oameni. Am văzut cu ocazia pelerinajului de la Iași că autoritățile locale nu au reușit să gestioneaze pelerinajul. La începutul pandemiei v-ați implicat direct, lucrurile au funcționat altfel, mult mai bine ținute sub control. De ce v-ați derobat de răspundere și de ce nu utilizați pârghiile legale pe care le aveți la îndemână pentru a da coerență deciziei, la fel cum ați procedat la începutul pandemiei, atât dvs cât guvernul Orban, care a aruncat decizia și responsabilitatea pe autoritatea locală? De ce ați rămas cumva pe margine?
    • Iohannis: Am rămas destul de decident. Dar e destul de evident că unele autorități s-au bâlbâit, e puțin pus. E clar că autoritățile trebuie să își intre mai bine în rol, să fie mai bine organizate, să prevadă evenimentele. Lucrurile sunt duse la autoritatea locală pentru că acolo trebuie luate deciziile. Acest principiu al subsidiarității e valoros în democrațiile consolidate. La noi, unele autorități mai au mult de învățat
  • G4Media.ro: Nu considerați că ar fi necesară revenirea la o asumare a deciziei la vârf, pentru că se ezită la nivel local?
    • Iohannis: Se vor învăța.
  • Antena 3: Veți susține necesitatea alegerilor chiar dacă ajungem la 7.000 de cazuri zilnic?
    • Iohannis: Indiferent nu e o expresie care mă caracterizează. Dar e important să aibă loc alegerile
  • Deutsche Welle: Dimensiunea reală a traseismului devine tot mai evidentă. Puteți avea încredere în oamenii care au trecut prin 5-6 partide? Luați în calcul un mandat imperativ în viitoarea Constituție?
    • Iohannis: Esența democrației dispare cu mandate imperative. Dar voi insista să scriem în viitoarea Constituție, dacă vom ajunge acolo, ceva despre interzicerea traseismului. Traseismul falsifică votul popular. Nu așa e gândit parlamentarismul. Odată și odată trebuie să ne trezim și să facem ordine în această harababură parlamentară.
  • Realitatea plus: Întreg guvernul candidează la alegeri, cu două excepții, inclusiv miniștrii cu rol foarte important în pandemie. Nu va fi afectată activitatea guvernamentală?
    • Iohannis: Evident că pentru guvernanți vine o perioadă mai dificilă. Dar mi se pare normal ca majoritatea membrilor unui guvern să fie parlamentari. Altfel ajungem la un guvern de factură mai tehnică
  • Europa FM: Cum evaluați lipsa de comunicare a autorităților, faptul că nu există conferințe de presă săptămânale privind pandemia? Azi nu ar fi fost potrivit un dialog al premierului sau al ministrului sănătății?
    • Iohannis: Da, vă dau dreptate. Cu siguranță autoritățile vor învăța acest lucru. Pot să recomand cu căldură autorităților să se adreseze mai frecvent opiniei publice.
  • Libertatea: După ce Libertatea a dezvăluit că raportarea de infecții nosocomiale e zero, ministrul Sănătății a anunțat o anchetă. Cum apreciați că acum începe o evaluare în spitale în această privință?
    • Iohannis: Am obținut un material amplu cu concluzii. Mi se pare o temă de o gravitate deosebită.
  • Digi 24: Ieri, la votul pentru Florin Iordache, membrii PNL au rămas în sală, ar fi fost suficient să iasă din sală și nu mai exista cvorum. Ar fi trebuit să procedeze așa liberalii pentru a bloca numirea?
    • Iohannis: Da, ar fi fost o variantă bună. Nu am discutat cu ei, președintele nu are atribuția să dea teme parlamentarilor. La proxima ocazie voi pune această temă.
  • RTV: Medicii își exprimă îngrijorarea legată de controlul pandemiei. Ne permitem un astfel de scenariu?
    • Iohannis: Nu discutăm despre închiderea tuturor activităților, despre lockdown. Este nevoie să găsim un fel de a continua, cu toate că avem această pandemie. În această abordare încadrăm și continuarea democrației în România. Trebuie să avem grijă să creștem numărul de locuri la ATI la spitalele Covid. A închide țara nu e o soluție. Ce am face? Închidem țara 2 săptămâni, apoi iarăși o luăm de la zero. Trebuie să găsim un just echilibru. Ne vom întoarce la normalitate dacă avem grijă acum și dacă oamenii de știință reușesc să găsească un vaccin.
  • Radio România: Republica Moldova are alegeri prezidențiale la 1 noiembrie. Ar putea reprezenta un test pentru democrație?
    • Iohannis. Nu e treaba președintelui să facă evaluări despre alegerile din altă țară. Sunt politicieni acolo, experți, oameni interesați de consolidarea democrației și toată lumea ar face bine să contribuie la un scrutin cât se poate de relevant și bine organizat
  • TVR: Ar trebui USR și PNL să se sincronizeze pentru a corecta numirea lui Florin Iordache?
    • Iohannis: Dacă există o soluție constituțonală, ea trebuie încercată.
  • Agerpes: Ministrul Sănătății se deplasează aproape zilnic în țară, dar problemele în sănătate sunt departe de rezolvare. Consideați că își face treaba corect?
    • Iohannis: Nu este treaba mea să evaluez activitatea miniștrilor și nici într-un caz în public. Dar pot să vă spun că ministrul Tătaru se străduiește foarte tare să găsească soluții.
  • Adevărul: Cătălin Drulă (USR) spunea că premierul Orban a picat testul onestității după ce a criticat USR pentru presupusul vot la Iordache. Dacă USR va condițona intrarea la guvernare de numirea altui premier, ce veți face, sunteți dispus să nominalizați altă persoană?
    • Iohannis: Nu comentez spusele altor politicieni.
  • Adevărul: Ludovic Orban rămâne prima variantă de premier pentru dumneavoastă?
    • Iohannis: Da
  • Iohannis: România nu are capacitatea de testare în masă, practic nu se poate, nu avem dotările și personalul. Testarea în masă nu e recomandată decât de persoane care vor să pară interesante. Dar de aceea creștem capacitatea de testare, ca să testăm persoanele din anchetele epidemiologice. E de apreciat că am ajuns la 37.000 de teste zilnic dacă ne gândim de unde am pornit

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

41 comentarii

  1. Președintele cui este acest om?!Doar interesul lui contează,exclusiv!!!

    • TOTAL GRESIT!!! daca era doar interesul lui , acum tacea, dar el acum ajuta DOAR PNL-ul prin actiunile lui

      sa speram ca ii dam un cartonas rosu, si trimtem acasa cat mai multi dintre cei care ne-au condus ultimii 30 de ani (PSD PNL PMP ALDE PROMANICA UDeMeReu)

    • Iar e miercuri?
      Eu ma bucur ca ne vorbeste saptamanal.

      Se vede ca isi asculta cetatenii care i-au cerut sa fie mai vizibil in rolul de mediator.
      Oricine ar dreptul la 5 ani sa-i scrie , o data.

      Daca ne spune sa ne ferim de ciuma rosie noi ne ferim si punem stampila unde trebuie!

    • Fără dl preşedinte Iohannis, n-avea Occidentul (precum Ciolacu) destulă încredere în România reprezentată de Dragnea, Dăncilă, Grapini, Nicolicea, Iordache-Toader, Codrin, Bacalbaşa, Tăriceanu, Oprişan…

    • Să-i ”ajute” cineva pe interlopii de la mafia PRO-USL-PSD, că mor trolii ”dezinteresati” și rămân ”idioții utili” cu ”speranta nereperată”.

    • Nu il scoate nimeni din priza pe măscăriciul asta de @Bad…..de dimineață până seara… aceleași texte, indiferent de subiect mafia, trolli, PSD…. Ori o fi vreun program ceva, ori s-au scumpit medicamentele.

    • Când a auzit de ”idioți utili”, imediat s-a simțit vizat papagalul corect. La câtă minte are, normal că nu își dă seama că ”textele” la care se referă sunt de fapt numai replici la postările trolilor care sunt ”aceleasi, indiferent de subiect” și de fantoșe, ”de dimineață până seara”. Din moment ce sunt replici date trolilor mafiei PRO-USL-PSD, normal că ei sunt menționați, cine să fie invocat, papa de la Roma? După ce își ia ”medicamentele” și se liniștește, că nu e prima oară când îi crește tensiunea, dar numai atunci când aude că PSD-ul e vorbit de rău, poate spune și din ce ”program” face parte.

  2. Jurnalistii nu mai contenesc cu „pragul” de 4000, „pragul” de 5000, etc praguri peste tot. Orice numar rotund este pentru ei un prag. De unde tot scot ei pragurile astea ? Ca sunt super-enervanti!

  3. Perfect raspunsul Presedintelui pentru Dan Tapalaga.

  4. Iar a ieșit jucătorul cu declarații?!
    E negru de supărare după declarația tranșantă a lui Barna, in care l-am făcut k.o. pe Orban. I-or fi venit și noile sondaje și e pe panta in jos a curbei lui Gauss.
    Ah, mai e ceva, alegerile, trebuie sa fie in decembrie, că până în martie, ia USR ul tot ce se poate de pe dreapta, știe domn președinte!

    • Asta cu ”ia USR ul tot ce se poate de pe dreapta” e noua găselniță diversionistă din punctajul trolilor de la mafia PRO-USL-PRD, preluată de ”idioții utili” care le fac jocul fără să-și dea seama. Ultima șansă a securiștilor mafioți e să se fie zâzanie ”pe dreapta”, d-aia o bagă p-aia cu ”Gauss”, cu ”sodajele” și alte fitile. Scenariul minunat pentru ei ar fi ca PNL-ul să piardă cât mai mult, să crească USR-ul, dar evident că nu decisiv și, uite așa, se fărâmițează Parlamentul și securiștii pot spera să controleze prin interpușii pe care îi au infiltrați în toate partidele.

    • @bad-ule,
      Creț că tu ai căzut sub clopotul lui Gauss și chiar nu vrea nimeni sa te scoată de-acolo.
      Repetiția e mama învățării, așa este, dar nu mai bine o faci in fata oglinzii, nu uzând de acest forum?!

  5. Ar fi fost o variantă bună ca PNL să fi boicotat ieri ședința Parlamentului

    ciudat Florin Roman (ala de a semnat si apoi retras cu cenzural asupra informatiilor publice) s-a laudat ca vine cu toti parlamentarii .. deci s-a boicotat? sau nu?

    sau doar o manevra PNL/PSD impotriva USR+?

  6. Dw ii ridica la fileu întrebarea cu „viitoarea constituție”. Un model Putin?
    Ideea unei noi constituții nu e neapărat rea deși cu câteva mici modificări și actuala e buna. Eventual o reforma a senatului (fără abolirea acestuia) în ideea de a îl face un „corp ponderator“ al unor eventuale excese. Chiar s-ar putea adopta o durata diferita a mandatului pentru senat și camera deputaților. E și în Franța, în SUA etc.
    Cat despre „traseism”, dl Johannis ne poate lamuri de ce s-a transferat de la forumul democratic german la partidul național liberal.

    • Iti raspund eu.
      Pentru ca FDGR nu este in competitie politica reala cu alte partide, scopul sau fiind acela de asigurare a reprezentarii politice minimale a Germanofonilor in viata politica. Pentru participare la viata politica nationala, orice cetatean Roman are dreptul la asociere intr-un partid care concureaza pentru a prelua Guvernarea. Nimeni nu are dreptul sa oblige pe alt cetatean sa-si limiteze drepturile constitutionale.
      Deci in realitate nu este nicio contradictie.

  7. binenteles Orban a picat testul onestitatii dupa capcana intinsa impreuna cu PSD , USR+

    binenteles pe ROMANICA-NORMALA-EDUCATA nu-l intereseaza in lupta politica , sa fie onestitate

  8. A inceput KIWI sa fie el toxic, ca mesajele zilnice de la ISU.Behaie in fiecare zi la ora 18.00 si nu uita sa ne spuna cu cine sa votam Daca ieseau 10 deputati PNL din sala nu se mai putea vota Consiliul Legislativ.

    • Aaa, și d-aia ”behaie” trolii seb-olșevici de la mafia PRO-USL-PSD, le pare rău că a fost ales Ciordache și că n-au ”ieșit 10 deputați”? Păi nu asta era manevra ”toxică” a securiștilor care îi pun pe postaci să trolleze p-aicea? Și cu cine ar trebuie ”sa votam”, folosind exprimarea impersonală specifică limbajului de lemn al postacilor securiști, cu infractorii?

  9. Sustin indemnul facut in cazul campaniei electorale.

  10. Cate minute a fost Dulap in PNL? Ca tot stam cu traseismul in gura.

    Ce ii zicea Dragnea lui Geoana in seara „victoriei”? „Zi si de Iohannis”, Si unde era Iohannis in momentul ala? Pe dreapta esichierului, sau pe centura lui?

  11. johanel, deja esti patetic

  12. Măi dar voi chiar sunteţi ipocriţi.
    Au stat săracii ăia de USR-isti în stradă şi în parlament de capul PSD-istilor în timp ce voi nu aţi reuşit decât să scoateţi doar 200 de nătângi când aţi încercat un miting deşi ăştia au scos toată ţara în stradă şi v-aţi urcat pe succesul lor făcând chiar şi un referendum mai fariseilor cu „fără penali în funcţii publice CARE ERA TOT IDEEA LOR” în timp ce toţi propagandiştii PNL cu cei PSD loveaţi în ei la prezidenţiale aruncând cu lături împotriva lui Barna cu acuzaţi care nu există şi TOATE ASTEA ERAU IDEILE CELOR DE LA USR ŞI CHIAR REALIZĂRILE LOR MAI FARISEILOR iar proştii de români tot pe voi v-au votat.
    Acuma veniţi iarăşi cu un referendum pentru traseişti când aţi luat 300 de PSD-işti la voi şi sunt pe listele vostre pentru parlament şi ne luaţi iarăşi de proşti să CREDEM CĂ ĂIA VOR VOTA VREODATĂ VREO LEGE CARE SĂ NU LE CONVINĂ INFRACTORILOR?
    Cum mama vostra veţi face reformă în justiţie când de un an aţi stat ca balega în drum iar singura voastră reuşită e să îl puneţi pe funcţie pe Iordache?!
    Până acuma nu am vrut să vă spunem în faţă dar ŞTIM DE MULT CĂ AŢI FOST ÎN BLAT ĂŞTIA DE LA PNL CU PSD PE VREMEA LUI DRAGNEA LA ÎNGROPAREA JUSTIŢIEI!…cel puţin ăia care nu sunt nătângi.

    • Te faci ca pricepi ? dar sigur nu intelegi ce se intimpla

    • Uite poate vrei sa vezi cine era tacsu lui Orban:
      —————————–
      cpt. de securitate ORBAN Domokoş IMRE/EMERIC (n. 3 oct. 1920, mun. Odorheiu Secuiesc, jud. Harghita – d. 2005, mun. Braşov, jud. Braşov), ofiţer de Securitate la DRSP Braşov/DRSP Stalin (1948 – 1951 şi 1952 – 1953) şi la Serviciul de Securitate Odorhei (1951); şef serviciu la Serviciul raional de Securitate Stalin (1954 – 1955); locţiitor şef Birou la Direcţia regională MAI Stalin (1955 – 1956). A fost trecut în rezervă la data de 29 februarie 1956.
      —————————–
      Dacă Rafila a fost înfierat pentru acest motiv şi tacsu lui Orban a fost chiar mai activ decât Rafila în aceeaşi perioadă să înţelegem că dacă sunt securiştii noştrii sunt buni?
      Uite şi puţină istorie cu ce se ocupau securiştii în acea perioadă: ( https://gabrielcatalan.wordpress.com/2013/09/24/scurta-istorie-a-securitatii/ ).

    • Ce nu pricepi amice , nu vezi diferenta ? Orban a refuzat orice legatura cu securitatea si orisice atasament acelei forme de securitate . Nu poti face o distictie intre un tortionar asa cum a fost numit tatal lui Rafila de catre presa si un lucrator al securitatii . Daca nu poti si acuzi fiul Ludovic care nu a avut nici o legatura dovedita cu securitatea , ba din contra s-a pozitionat de cealalta parte a baricadei, atunci dam voie sa iti spun ca gresesti . Te pronunti fara sa stii si spui ca PNL a luat….. , dar ce erau la piata , nu intelegi ca fiecare cetatean are dreptul , in cazul nostru , la expirarea mandatului , sa isi modifice optiunea ce nu mai corespunde cu initialul . Daca nici asta nu intelegi e grav. Asa ca mai NOLASA las-o balta .

    • Vreau traducerea că te asigur că nu trăiesc în delirul tău să crezi că chiar ştiu ce gândeşti aşa că foloseşte cuvinte cât mai simple că atuncea când foloseşti fraze prea mari te încurci în detalii care numai tu le înţelegi.
      În primul rând măi băiete acei securişti până în 1962 erai cei convertiţi de ruşi şi se mai numesc şi Bolşevici motiv care au fost schimbaţi toţi după 1962.
      Singurul lucru cu care s-au ocupat e de a înfrânge orice rezistenţă în România prin acea perioadă, adică cu torturi şi crimă.
      Dacă tu crezi că poţi fi fiu de securist Bolşevic şi să poţi fi în politică fără să fie scos la iveală ce a făcut tacsu mi-e teamă că tu nu înţelegeţi pe ce lume trăieşti măi baiete.
      Şi băiatule mă doare undeva cu cine votezi şi nu cred că te-am întrebat aşa ceva aşa lasă gargara că numai două tipuri de electorat e la un nivel atât de jos a logici tale, cel PSD şi PNL pentru că nu există nici o diferenţă dintre ei decât că electoratul PNL e mai prost decât cel PSD pentru că cel PSD măcar dacă nu primesc ce li se promite nu îi mai votează în schimb electoratul PNL îi votează indiferent dacă le dau sau nu ce promite cei de la PNL.

    • @m sa lasam parintii, sa nu mai plateasca copii penteu pacatele lor, hai sa analizam ce au facut, ce sunt, rafila vs orban
      orban sinecurist de meserie
      rafila medic
      orban intinde capcane USR+ cu PSD
      rafila inca nu a apucat, dar probabil urmeaza, pentru ca nu se face primavara in PSD doar cu o floare

    • Așa, așa, să nu le „spunem în față” și să aibă impresia că „sunt destul de decidenți” și să facă toate măgăriile!

  13. Cita decenta sau decenta in exprimare si corectitudinea afirmata prin neamestecul presedintelui in afara competentelor ce ii sunt date de constitutie . Normalitatea in exprimare si punerea in fata cetateanului a adevarului politic este insasi cheia dezvoltarii viitoare a tarii . Perfect exprimat , perfect aratat si impecabil prezentat . Un presedinte de tara cu adevarat .

  14. Dom’ sef, profesor de fizica repetent la istorie. Care Orban, zi Ciolacu ca la cum gestioneaza PNL pandemie depasesc era dracnea ca procente si ajung sa guverneze singuri.
    Prostilor care sunteti, nu ati invatat ca PSD pentru a castiga alegerile intra in opozitie avand puterea legislativa cu un an inaintea lor.
    Sper ca lumea sa intelega ca PNL spre deosebire de PSD e plin de hoti si prosti. Hai sa le dam celor de la USR o sansa si sper sa nu ma dezamageasca la fel de mult ca CDR-ul.
    Vai de capul vostru de USL-isti

  15. Iohannis: Nu cred (că e amenințată o posibilă alianță – n. red.) Cred că această numire a supărat lumea, care caută vinovați în loc să caute soluții. Ar fi ciudat dacă s-ar certa, pentru că în definitiv a câștigat majoritatea toxică PSD și a devenit clar pentru toată lumea că nu se poate continua în acest fel.

    FIX asa am spus: nici o sansa ca sa vedem mareata alianta PNL-USR PLUS dupa alegerile parlamentare care SCHIMBE Romania si sa ne scape de PSDism, la cum vedem ca se ataca, se acuza si se balacaresc astia!
    Iar PSD va jubila si nu m-ar mira sa castige din lupta si balacareala lor!!!
    Mai degraba PNL se va intoarce in fostul USL, decat sa se alieze cu USR PLUS!!!

  16. Oameni lipsiți de caracter și omenie. Ăștia se cheamă bărbați de stat sau conducători cu frica alegerilor ascunsă în sân?
    Adevărații specialiști trag semnale disperate de alarmă și noi o ținem langa cu Orban și Guvernul PNL. Dar ce veți face dacă nu vă va ieși lozul câștigător în decembrie? Căci jeux sont fait, rien va plus.

  17. Ai ramas tot un ficus, ieși în fiecare săptămână la conferința de presă și nu spui nimic , ne plictisești cu PSD . Sper, spre amuzamentul meu, PSD să câștige alegerile parlamentare și să vină la Cotroceni cu o propunere de premier. HA HA HA, GHINION.

  18. Hai sa nu ne mai mintim unii pe altii, autoritatile locale dau concurusul urmasilor lui bin Laden sa comita asasinate si acte teroriste.

  19. Tu și cu Șică mandolină bețivul v-ati spălat pe mâini și ați pus la înaintare asa ziși specialiști care se împiedică unii de alții fac numai gafe, dar ei de fapt sunt niste analfabeți gen Anisie.

  20. Prntru individul adta care cica e presrdintele nostru as vrea sa il intreb ce proect de tara a sustinut si realizat pana acum..ca imediat sunt 7 ani de cand ne conduce…? Bine am inteles PSD e ala rau..ne explica in fiecare miercuri,dar cand mergea cu dragnea si geoana si ,alti de la Grivco ,ca sa il puna Basescu premier,atunci cum era ?