Peste 2000 de persoane au protestat în Piața Victoriei. Ana Blandiana le-a vorbit protestatarilor, comparând manifestațiile pro-justiție cu mitingurile din 1990 din Piața Universității
Peste o două mii de persoane au protestat sâmbătă seară în Piața Victoriei și au scandat ”Demisia!”, după ce liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunțat vineri după ședința conducerii PSD că s-a decis accelerarea procedurilor de modificare a codurilor penale. S-a difuzat imnul național din difuzoarele instalate pe o camionetă și s-a strigat ”România, trezește-te!”. Protestatarii au aprins luminițele telefoanelor în timp ce se difuza imnul Europei. Ana Blandiana le-a vorbit protestatarilor, comparând manifestațiile pro-justiție cu mitingurile din 1990 din Piața Universității. Proteste au fost și la Cluj și la Sibiu.
Principalele momente ale protestului:
21.35 Se scandează: ”Noi cu toții, ei cu hoții!”
21.32 De la megafoane sunt strigate numele unor lideri PSD și ALDE precum Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu, Șerban Nicolae, Liviu Pleșoianu, iar mulțimea huiduie după fiecare nume.
21.14 Se strigă ”Nu plecăm până nu plecați!”
21.00 S-a difuzat imnul național din difuzoarele instalate pe o camionetă. Se strigă România, trezește-te și Demisia! Protestatarii au aprins luminițele telefoanelor în timp ce se difuza imnul Europei.
20.50 Ana Blandiana le-a vorbit protestatarilor, comparând manifestațiile pro-justiție cu mitingurile din 1990 din Piața Universității. Se difuzează Imnul Golanilor.
20.45 Numărul protestatarilor a crescut la circa 2000, mulți s-au grupat în fața muzeului Antipa. Potrivit Digi 24, numărul protestatarilor a crescut și la Cluj, unde sunt peste 1000 de persoane.
20.20 Aproximativ 200 de persoane protestează și la Cluj. Potrivit Digi 24, în Piața Unirii sunt circa 200 de persoane.
Imagini din Piața Victoriei, în jurul orei 20.00
(Foto credit: Dan Dimofte)
19.42 Câteva sute de persoane protestează și în Piața Mare din Sibiu. Se scandează ”PSD, ciuma roșie”.
19.34 Țarcul din Piața Victoriei este aproape plin, circulația se desfășoară normal. Câțiva protestatari striga ”Iohannis!”.
19.24 Numărul protestatarilor a crescut la câteva sute. În piață e liniște, scandările sunt rare.
19.17 Oamenii continuă să se stângă în Piața Victoriei, numărul lor crește constant.
Mișcarea Lupăm pentru România a organizat pe Facebook un protestul ”Ordonanța 13 revine! TOTI in Piata!”.
”Oficial, Dragnea astazi, dupa CEx, a declarat razboi romanilor! S-a anuntat oficial o Ordonanta de Urgenta pe Codurile Penale! Ne vedem maine, 23 iunie, in Piata Victoriei, incepand cu ora 17! Toti in Piata”, este mesajul celor de la Mișcarea Luptăm pentru România.
Amintim că Mișcarea Corupția Ucide a anunțat pe pagina de Facebook un protest pentru duminică în Piața Victoriei cu începere de la orele 18.00, cu mesajul ”Cod Roșu de OUG”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
14 comentarii