G4Media.ro

VIDEO Lucrările la drumul expres Brăila-Galaţi au ajuns la un stadiu fizic…

sursa foto: captura video

VIDEO Lucrările la drumul expres Brăila-Galaţi au ajuns la un stadiu fizic de 80% / Cristian Pistol: Construcția trebuie finalizată până la sfârșitul acestui an

Lucrările la drumul expres Brăila-Galaţi au ajuns la un stadiu fizic de 80% iar construcţia trebuie finalizată până la sfârşitul acestui an, a anunţat, sâmbătă, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, conform Agerpres.

„Mobilizare bună pe şantierul drumului expres Brăila-Galaţi. Lucrările au ajuns la un stadiu fizic de 80%, iar constructorul român (Spedition UMB) montează grinzi la structura complexă de pe traseul drumului expres”, a scris Cristian Pistol pe pagina sa de Facebook. În paralel se lucrează la terasamente unde urmează aşternerea balastului stabilizat şi a straturilor asfaltice.

Cristian Pistol a menţionat faptul că această structură, formată dintr-un viaduct care traversează denivelat calea ferată şi dintr-un pod peste râul Siret, are o lungime totală de 1.780 metri (din care 300 metri este lungimea podului hobanat).

„În şantier constructorul a mobilizat 500 de muncitori şi 12 macarale de mare tonaj. Construcţia drumului expres Brăila-Galaţi (10,77 km) trebuie finalizată până la sfârşitul acestui an”, a punctat directorul CNAIR.

Valoarea contractului pentru construcţia drumului expres Brăila-Galaţi (10,77 km) este de 371,41 milioane de lei (fără TVA), iar finanţarea este asigurată prin fonduri europene nerambursabile.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...