G4Media.ro

VIDEO Lumina Sfântă a ajuns de la Ierusalim la București

sursa foto: Inquam Photos/ Alexandru Busca

VIDEO Lumina Sfântă a ajuns de la Ierusalim la București

Sfânta Lumină de la Mormântul Sfânt din Ierusalim, adusă de părintele arhimandrit Teofil Anăsătosoaie, superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, a ajuns sâmbătă la Bucureşti.

La Aeroportul Internaţional Otopeni, o delegaţie a Patriarhiei Române condusă de Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul, a aşteptat pentru a distribui Sfânta Lumină din candela adusă de la Sfântul Mormânt delegaţiilor eparhiilor Patriarhiei Române, cu respectarea regulilor sanitare în vigoare.

Ulterior, pe Colina Bucuriei, în aceaşi seară, în intervalul orar 19,30 – 20,30, va avea loc o procesiune de primire a Sfintei Lumini, la Catedrala Patriarhală, de către Patriarhul Daniel.

Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii.

Este al 12-lea an consecutiv în care Sfânta Lumină este adusă în România, tradiţia fiind instituită de Patriarhul Daniel în anul 2009.

În acest an, Sfânta Lumină s-a pogorât sâmbătă, în jurul orei 13,55.

***

Lumina Sfântă este considerată un miracol al Ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşte la Ierusalim când, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12,30 şi 14,30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care, în primele minute, nu frige.

Lumina este adusă credincioşilor de Patriarhul Ierusalimului.

Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Cei care fac această verificare – pentru a nu exista nicio bănuială de înscenare – sunt poliţişti civili, care nu sunt creştini. De obicei, aceştia sunt trei: un arab, un turc şi un reprezentant al Statului Israel. Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc. De asemenea, îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase. Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, uşa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii.

După desfăşurarea slujbei, Patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat doar cu un stihar alb, cu epitrahil şi brâu, se îndreaptă spre Sfântul Mormânt. La intrare, patriarhul este controlat de poliţişti în prezenţa martorilor care aparţin tuturor confesiunilor. Patriarhul desigilează intrarea în Mormânt şi pătrunde în prima încăpere, în „Capela Îngerului”, însoţit – conform tradiţiei – numai de un arab de religie islamică. Mai departe, patriarhul intră singur în încăperea propriu-zisă a Mormântului şi îngenunchează în faţa lespedei.

Ulterior, după rugăciune, cei prezenţi în biserică au adesea prilejul să observe o lumină precum un fulger, care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt. Pelerinii compară această lumină cu un glob care se împrăştie în mici bucăţi. Această lumină ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt, aprinzând astfel vata presărată deasupra.

Rolul patriarhului este de a lua în mâini această vată aprinsă, a o aşeza în două cupe de aur şi a se întoarce în Capela Îngerului. Ulterior, patriarhul aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări, apoi iese şi împarte lumina credincioşilor.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Inquam Photos/ Alexandru Busca

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. Circ pentru prostime!

    • Care te spală la kru!
      Barbut! Ai probleme mari!
      Nimic nu te satisface, nimic nu e pe placul tau…
      Am citit, că cu vârsta , abuzurile de substanțe, intervine impotența.
      Dar de la a recunoaște că ai probleme, până la a te defeca in public datorita impotenței, e un drum pe la psiholog! Sau chiar la un preot.
      Da. Popă de ăsta de care-ți bați aparatul pishator cu care ai rămas!
      Poate, doamne ferește, o sa te simțești mai … împlinit! Poate chiar vindecat.
      Hristos a înviat! Inclusiv și pentru tine. De fapt , mai ales pentru TINE!

  2. HRISTOS A INVIAT!
    ADEVARAT A INVIAT!

  3. Slavă ție Doamne slavă țiiiiiiiiiiiiiiiie

  4. Hristos a înviat!

  5. Cica s-a stins de vreo 3 ori in avion,dar au o bricheta sfanta cumparata chiar de la Ierusalim .

  6. Nu…nici vorba de circ!

  7. ADEVARAT A INVIAT!

  8. Ce terminologie sofisticata pentru un popa ce a adus o lumanare 😁🥴🤷🏼‍♂️

  9. E curios cum primitivii ăștia cred că o reacție de oxidare, care de fapt distruge viața este simbolul vieții. Pe pământ, apa este esențială vieții, nu focul, pămpălăilor.