G4Media.ro

VIDEO Macron și Merkel, mesaj de reconciliere în locul unde s-a încheiat…

VIDEO Macron și Merkel, mesaj de reconciliere în locul unde s-a încheiat primul război mondial

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel au dezvelit sâmbătă o placă comemorativă cu un mesaj de pace la Memorialul de la Compiegne, în Poiana Rethondes, unde în urmă cu 100 de ani a fost semnat armistiţiul ce a pus capăt Primului Război Mondial, relatează agenţiile AFP, EFE şi dpa, citate de Agerpres.

”De centenarul armistiţiului din 11 noiembrie 1918, Emmanuel Macron, preşedintele Republicii Franceze, şi Angela Merkel, cancelarul Republicii Federale Germane, au reafirmat valoarea reconcilierii franco-germane în serviciul Europei şi păcii”, este mesajul inscripţionat pe această placă comemorativă.

După ce au fost primiţi de brigada franco-germană creată în anul 1989, Macron şi Merkel au păstrat un minut de reculegere în memoria victimelor războiului şi s-au îmbrăţişat înainte de a depune coroane de flori pe monument. În cadrul ceremoniei sobre, fără discursuri, au fost intonate imnurile Franţei şi Germaniei şi Uniunii Europene. Cei doi lideri au intrat şi în ”Vagonul armistiţiului”, o replică a vagonului în care a fost semnat armistiţiul, şi au semnat acolo în cartea Memorialului.

După terminarea ceremoniei, Macron şi Merkel au plecat împreună cu un grup de tineri, cărora preşedintele francez le-a spus că actuala generaţie trebuie să nu uite mesajul celor care au trăit pe vremea acelui război, şi anume ca ”niciodată să nu se mai întâmple aşa ceva”.

Deşi a fost o ceremonie fără discursuri, Macron şi-a reluat în faţa acestor tineri mesajul său politic, spunându-le că ”nu trebuie cedat deloc în faţa pasiunilor triste, tentaţiilor diviziunii”, făcând aluzie la ascensiunea forţelor politice care se opun obiectivului său de a vedea o Uniune Europeană tot mai integrată.

Este pentru prima dată când liderii Franţei şi Germaniei vizitează împreună acest monument, prezenţa lor acolo fiind acum comparată, prin încărcătura ei simbolică, cu gestul preşedintelui Francois Mitterand şi cancelarului Helmut Kohl, care şi-au dat mâna în semn de reconciliere şi unitate în timpul unei ceremonii desfăşurate în anul 1984 la cimitirul Douaumont din Verdun.

În Poiana Rethondes, pe 11 noiembrie 1918, a fost semnat într-un vagon restaurant armistiţiul prin care Germania şi puterile aliate au încheiat Primul Război Mondial. În anul 1940, Hitler a ales acelaşi loc şi acelaşi vagon, adus special de la muzeu, ca scenă pentru a primi capitularea Franţei după ce trupele naziste ocupaseră nordul acestei ţări.

(Sursa Foto: Captură Youtube)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

5 comentarii

  1. Macron vorbea fluent germana daca nu exista SUA.

  2. macrou vorbeste fluent rusa ca si babornitza merkel

    • Ce de se mai pricep unii la limbi, care și ce limbi poate fiecare. Despre alții, nu despre ei, bineînțeles.

    • Bai baiete, neamul tau ramane vesnic tanar??Te tragi de sireturi cu 2 sefi de state europene, cele mai importante din UE!?!Statele astea au facut ca tu sa vorbesti prostii pe aici,daca nu ne recunosteau ca stat independent si unitar-Franta dupa primul razboi-iar Germania a dat tonul revolutiilor din estul Europei in 1989!