G4Media.ro

Joe Biden, validat oficial ca președinte al SUA. Congresul a respins toate…

Proteste Washington Donald Trump

Joe Biden, validat oficial ca președinte al SUA. Congresul a respins toate obiecțiile legale ale aliaților lui Trump. Bilanțul violențelor: 4 morți și 52 de arestări, Washington în stare de asediu, clădirea Congresului securizată

Joe Biden a fost validat oficial de Congresul SUA ca președinte al țării după respingerea tuturor obiecțiilor legale depuse de congresmeni republicani. Susținătorii lui Trump luaseră cu asalt, miercuri după amiaza, Capitol Hill în ziua în care Congresul american urma să valideze victoria lui Joe Biden în alegeri. Ședința a fost suspendată din cauza unor scene de neimaginat în Statele Unite, considerată cea mai puternică democrație din lume. Liderii occidentali au denunțat violențele și ceea ce au numit un asalt la adresa democrației. În Washington a fost decretată starea de asediu iar militarii Gărzii Naționale au fost trimiși pentru a restabili ordinea. Ședința Congresului a fost reluată după câteva ore.

Ora 10.55: Ședința comună a Congresului s-a încheiat. Joe Biden va depune jurământul și își va începe mandatul pe 20 ianuarie. Donald Trump nu mai are nici un instrument legal pentru a opri procesul de predare a puterii către învingătorul din alegerile prezidențiale.

Ora 10.38: Congresul SUA a confirmat oficial victoria lui Joe Biden în alegerile prezidențiale (CNN). Joe Biden a câștigat în fața lui Donald Trump cu 306 voturi electorale față de 232. Joe Biden devine al 46-lea președinte al SUA. Anunțul oficial a fost făcut de Mike Pence, vicepreședintele SUA și șeful formal al Senatului

Ora 10.30: Ședința Congresului pentru numărarea voturilor electorale s-a reluat, mai sunt de contabilizat voturile din 12 state. Potrivit CNN, e de așteptat ca mai mulți republicani să depună o obiecție privind rezultatul alegerilor prezidențiale în Winsconsin care va trebui să fie votată.

Ora 10.28: Camera Reprezentanților a respins și ea, după Senat, obiecția privind rezultatele electorale din Pennsylvania, potrivit CNN. Scorul în Cameră a fost 282-138.

Ora 10.23: O senatoare democrată a cerut înlăturarea lui Donald Trump din funcția de președinte prin intermediul unui instrument prevăzut de Al 25-lea amendament al Constituției SUA. Potrivit CNN, mai mulți lideri republicani discută despre această posibilitate, care este însă extrem de complicată: cere ca vicepreședintele Mike Pence și majoritatea miniștrilor să inițieze demersul, iar o majoritate de două treimi din membrii Congresului să o aprobe. Citește aici mai multe detalii despre procedură

Ora 10.05: Senatorul republican John Cornyn, unul dintre liderii grupului republican, l-a criticat dur pe Donald Trump, sugerând că retorica acestuia a dus la atacul asupra Capitoliului (Fox News)

Ora 10.02: Mai mulți lideri republicani au respins cererile repetate ale lui Trump de oprire a validării rezultatului de la alegerile prezidențiale. Printre ei se numără și influentul senator Lindsey Graham, potrivit Fox News

UPDATE 09:12 Mai multe televiziuni ultraconservatoare au minimizat gravitatea intruziunii susţinătorilor lui Trump în Capitoliul de la Washington, evocând o furie legitimă şi acuzând, fără dovezi, extrema stângă că s-a infiltrat în această mişcare, a informat AFP (Detalii, aici)

UPDATE 08:57 A demisionat și Matt Pottinger, consilierul adjunct pentru securitate de la Casa Albă, anunță CNN, citând un o persoană apropiată de acesta.

UPDATE 08:40 Mai mulți membri ai echipei președintelui Donald Trump au demisionat sau își pregătesc plecarea de la Casa Albă în semn de protest față de comportamentul acestuia. Printre ei se numără Sarah Matthews – responsabilă de relația cu presa, Stephanie Grisham – șefa cabinetului Primei Doamne și Rickie Niceta – membră a echipei de evenimente. (Detalii, aici)

UPDATE 07:54 Obiecția privind rezultatele electorale din Pennsylvania supusă la vot în Senat a fost respinsă cu 92 de voturi împotrivă. Doar 7 senatori republicani au votat pentru, transmite CNN.

UPDATE 07:51 Bilanțul violențelor, anunțat de șeful poliției din Washington: 4 persoane au decedat şi 52 au fost arestate. (Detalii, aici)

UPDATE 07:40 Vicepreședintele Mike Pence a acceptat o obiecție privind rezultatele electorale din Pennsylvania, conform CNN. Obiecția a fost semnată de un senator și 80 de membrii ai Camerei Reprezentanților, respectând astfel procedura. În acest moment obiecția este dezbătută în ședința Congresului.

UPDATE 07:21 O altă obiecție, prezentată de republicanul Mo Brooks privind voturile din Nevada a fost respinsă de vicepreședintele Mike Pence, pentru că nu includea semnătura unui senator.

UPDATE 07:15 În aceste momente sunt numărate voturile colegiului electoral, iar respingerea unei obiecții aduse de un senator republican din statul Georgia a stârnit aplauze în Congres, transmite CNN.

UPDATE 5:30 Senatorul republican Mitt Romney a afirmat miercuri seară că atacul împotriva Capitoliului a fost o „insurecţie” şi a pledat pe lângă colegii săi republicani să îşi abandoneze obiecţiile contra voturilor colegiului electoral şi să îi informeze pe alegătorii lor despre victoria lui Joe Biden la alegerile din 2020, potrivit CNN.

„Ceea ce s-a întâmplat astăzi aici a fost o insurecţie provocată de preşedintele Statelor Unite”, a declarat senatorul de Utah în plenul Camerei superioare a Congresului SUA.

UPDATE 4.00 Vicepreşedintele american Mike Pence a condamnat violenţele susţinătorilor preşedintelui Donald Trump. Într-un discurs susţinut în deschiderea şedinţei, Pence şi-a exprimat regretul pentru această „zi sumbră” şi a condamnat „violenţele”, conform Agerpres.

UPDATE 3.00 Congresul Statelor Unite şi-a reluat sesiunea certificării victoriei lui Joe Biden la prezidenţiale

UPDATE 1.50 Nancy Pelosi, preşedinta Camerei Reprezentanţilor, a transmis o scrisoare colegilor ei în care a anunţat că liderii Congresului american au decis să reia sesiunea pentru certificarea victoriei preşedintelui ales Joe Biden odată ce Capitoliul este evacuat şi verificat.Ea a spus că, după consultări înclusiv cu Pentagonul, cu Departamentul de Justiţie şi cu vicepreşedintele, „am decis că ar trebui să continuăm în această noapte la Capitoliu odată ce este eliberat. Liderul Steny Hoyer va trimite mai multe detalii”, transmite News.ro

UPDATE 1.46 Preşedintele american Donald Trump a publicat un mesaj pe Twitter în care  apără acţiunile susţinătorilor lui care au pătruns miercuri în Capitoliu şi au vandalizat mai multe spaţii. „Acestea sunt lucrurile şi evenimentele care se întâmplă când o victorie sacră obţinută cu majoritate zdrobitoare de voturi este smulsă fără menajamente şi brutal”, a scris el. Trump şi-a încheiat mesajul: „Amintiţi-vă ziua asta pentru totdeauna!”.

UPDATE 1.18 Liderii Congresului fac presiuni pentru reluarea ședinței și pentru a finaliza procesul de verificare a rezultatului alegerilor în această seară, au declarat pentru CNN mai multe surse.

UPDATE 1.00 Primarul Washingtonului, Muriel Bowser, a instaurat starea de asediu, începând cu ora 18:00, ora Americii (01.00, ora României), și va rămâne în vigoare până joi, la 6.00 dimineața. Potrivit deciziei, postate de Muriel Bowser pe Twitter, nicio persoană nu mai are voie să iasă pe stradă, nici pe jos, nici cu mașina în tot districtul Columbia.

UPDATE 24.55 Șeful departamentului de poliție din Washington, Robert Contee, a declarat că cel puțin 13 persoane din rândul protestatarilor care au intrat în clădirea Capitoliului au fost arestate, toate din afara orașului. (Detalii aici)

UPDATE 24.27 Şeful diplomaţiei europene Josep Borell a denunţat miercuri „asaltul neobişnuit împotriva democraţiei americane”, după ce manifestanţi pro-Trump au invadat Congresul, şi a făcut apel la respectarea rezultatului alegerilor prezidenţiale din SUA, câştigate de Joe Biden (Detali aici)

UPDATE 23.52 Mulțimea a început să se disipeze, protestatarii au început să plece pe măsură ce se lasă seara la Washington. Zona Capitoliului începe să fie eliberată, transmit televiziunile americane.

UPDATE 23.48 Fostul procuror general William Barr a declarat că violențele din clădirea Capitolului sunt „revoltătoare și disprețuitoare”, relatează CNN. Potrivit mesajului transmis de purtătorul de cuvânt al lui Barr, Kerri Kupec, agențiile federale ar trebui să se deplaseze „imediat” pentru a dispersa mulțimea. (Detalii aici)

UPDATE 23.35. Un dispozitiv exploziv a fost descoperit la sediul Comitetului Național Republican din Washington DC de echipe de geniști din capitala federală americană. Dispozitivul a fost dezamorsat, ulterior. Sediul Comitetului Național Democrat din apropiere a fost imediat evacuat, de asemenea, după ce un pachet suspicios a fost descoperit în clădire, conform The New York Times, preluată de Digi24.ro

UPDATE 23.30: Președintele în funcție, Donald Trump a ieșit și el cu un mesaj, îndemându-i pe protestatari să se retragă la casele lor:  „Știu că suferiți, am fost nedreptățiți, ni s-au furat alegerile. Dar acum trebuie să mergeți acasă. Nu ne dorim să fie nimeni rănit. Este o perioadă foarte dificilă. Nu s-a mai întâmplat niciodată să fie fraudate alegerile, dar trebuie să avem pace (…) Să aratăm că avem onoare (…) Așa că mergeți acasă, vă iubim, sunteți foarte speciali. Ați văzut ce s-a întâmplat, cum alți s-au comportat atât de diabolic. Știu ce ați simțit, dar mergeți acasă, mergeți acasă în pace”.

https://twitter.com/realDonaldTrump/status/1346928882595885058

Update 23.15: Joe Biden, mesaj video: „Acesta nu e un  protest, este un asediu! Îl somez pe Donald Trump să își respecte jurămantul, să apere Constituția și să ceară încheierea acestui asediu. Se devastează birourile Senatului, se amenință siguranța aleșilor, e o insurectie… Lumea ne privește, sunt șocat că națiunea noastră, care a fost leagănul democrației, a ajuns la un astfel de moment îndurerat. Pe timp de război am îndurat multe și am izbândit. Vom ieși și acum învingători (…) E necesar ca în următorii ani să reinstaurăm statul de drept, să reînnoim politica, promisiunile, să nu aducem ură și haos. America este despre oanare, decență, toleranță. Certificarea votului ar trebui sa fie un lucru sacru (…) Ziua de azi ne amintește că democrația este fragila. Avem nevoie de lideri, de devotamentul lor și al oamenilor. E necesar să ne dedicăm binelui comun. Copiii se uită la noi, lumea întreagă se uită și se intreabă ce se întampla. America este mai bună decât ceea ce am văzut azi..”

UPDATE 23.04: Mai mulți ofițeri au fost răniți și cel puțin unul a fost transportat la spital, în timpul ciocnirilor cu susținătorii lui Donald Trump, anunță CNN.

Sursa CNN

UPDATE 22:50:  Poliția Capitolului a reținut câțiva protestatari, auzindu-se și focuri de armă, potrivit BBC. Pentru că în clădirea Capitoliului  fortele de ordine sunt putine, s-a apelat la Politia Federala.

Secretarul de presă al Casei Albe, Kayleigh McEnany: „La ordinul președintelui Trump, Garda Națioală este pe drum împreună cu alte servicii federale de protecție. Reiterăm apelul președintelui Trump împotriva violenței și pentru a rămâne pașnici”.

În același timp, vicepreședintele Mike Pence a amenințat că cei care sunt implicați în organizarea protestului de la Capitoliu vor răspunde penal. „Protestul pașnic este dreptul oricărui american, dar acest atac asupra Capitoliului nostru nu poate fi tolerat, iar cei implicați vor fi trași la răspundere conform celor mai aspre prevederi ale legii”, a scris Mike Pence pe contul său de Twitter.

Sursa BBC

UPDATE 22.31: Clădirea Congresului sub lockdown, chiar dacă manifestanții sunt încă în interior. Au existat confruntări între poliție și manifestanți. O femeia ar fi fost impușcată în piept și se află în stare gravă, tranmite CNN.

„Îl vrem pe Trump”, strigă protestarii aflați în interiorul clădirii, potrivit BBC.  Jurnaliștii și congresmenii sunt duși într-o locație nedezvăluită încă pentru siguranță.

UPDATE 22.25: Primarul Washingtonului, Muriel Bowser, a instaurat starea de asediu, începând cu ora 18:00, ora Americii, și va rămâne în vigoare până joi, la 6:00 dimineața, anunță CNN.

UPDATE 22.15: Donald Trump a transmis pe  un mesaj în care le cere susținătorilor săi să „stea liniștiți” și să sprijine forțele de ordine: „Sunt cu adevărat de partea țării noastre”, a scris Trump, fără însă să le ceară manifestanților să se retragă din clădirea Capitoluliului.

Cu puțin timp în urmă, tot Trump l-a criticat pev ice-preşedintele său, Mike Pence, are anunţase că nu se va opune certificării victoriei lui Joe. Biden

„Mike Pence nu a avut curajul de a face ceea ce ar fi trebuit făcut pentru a proteja țara noastră și Constituția noastră”, a scris Donald Trump pe contul său de Twitter.

Au apărut deja primele imagini cu manifestanții în interiorul clădirii Congresului.

Este pazită ușa pentru ca manifestantii să nu poată pătrundă in sala Congresului:  „Partea din spate a Camerei Camerei în această după-amiază. Nu m-am gândit niciodată că voi vedea asta. Pelosi a cerut, prin intermediul primarului Bowser, ca Garda Națională să fie convocată pentru a curăța Capitolul”- a scis pe Twitter, analistul de la  Fox News Channel, Brit Hume.

Susținătorii lui Trump au atacat clădirea Capitoliului, relatează presa americană, Poliția ordonând evacuarea mai multor clădiri.

„Tocmai mi-am evacuat biroul din Cannon din cauza unei ameninţări. Acum, vedem manifestanţi care atacă Poliţia Capitoliului”, a scris pe Twitter Nancy Mace, republicană aleasă în Camera Reprezentanţilor.

Reamintim că sute de manifestanți s-au adunat la clădirea Congresului american pentru a boicota validarea victoriei lui Joe Biden.

Susținătorii lui Trump au reușit să depășească gardurile de protecție și să spargă baricadele și au pătruns în clădirea Capitoliului. Camerele aflate în dezbaterea obiecției asupra electorilor din Arizona au luat o pauză pe timpul haosului, înainte de a reveni în plen. Unii dintre protestatari aveau cu ei inclusiv steaguri ale Confederației, statul sclavagist format în timpul Războiului Civil American (1861-1865), relateaza si digi24. 

Știre in curs de actualizare

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

83 comentarii

  1. sute de protestari fac haos si rup cordoane … ciudat

    • Clădire ultra-securizată în care intră cine vrea. CIne oAre o fi de vină?

    • @Andrei: comentariul meu doar pt a fi vizibil.

      Un neaoș de-al nostru, să-i zicem un pitic gratis, a anticipat reacția narcisistului ce va ieși prin ușa din dos a istoriei SUA! Acum doua luni a prezis. Că n-o să plece, oranjatul, acceptând înfrângerea, ba din contra o să facă scandal. Bravo boss!

    • Dupa reality-show-ul „acesti descreierati care ne conduc”, in curand se va ajunge ca prin Constitutie sa se impuna selectia pe baza de testare psihiatrica a candidatilor pentru alegerile parlamentare/prezidentiale. La pachet cu selectia alegatorilor in functie de gradul individual de discernamant. Drepturi egale, dar numai de la un nivel decent de ratiune/discernamant/inteligenta.

  2. Mafia americană în toată splendoarea ei.

  3. Ati avut si pe aia cu iesi afara javra ordinara, dar nu vrei sa iti amintesti ca-s de-ai tai. Javro.

  4. Minunat ,se prabuseste USA.

    • Nu. Se prabuseste doar partidul republican.

    • @Vladimir Putin e un gunoi – Nici nu ar trebui sa mai bagam in seama postaci ca zapciul asta.
      Tot ce pot sa spun e ca acest gunoi de trump a reusit ce n-au reusit puteri straine in istoria lor. A reusit sa divida populatia SUA la un asemenea nivel!
      Ce sa mai spun de prezenta drapelelor confederate…

    • @Vladimir Putin e un gunoi – Nici nu ar trebui sa mai bagam in seama postaci ca zapciul asta.
      Tot ce pot sa spun e ca acest gunoi de trump a reusit ce n-au reusit puteri straine in istoria lor. A reusit sa divida populatia SUA la un asemenea nivel!
      Ce sa mai spun de prezenta drapelelor confederate…*

  5. Va ajunge Trump presedinte pe viata ? Va ajunge in banca acuzatilor ?

  6. Si când te-ai trezit era dimineață?

  7. Prietene

  8. @omul virtual rezist nu a vrut sa intre in guvern,asa va mintit latrina 3 si ghita tv slugile psd

  9. Ce va mirați, asta e democrația, de ce sa te bata jandarmii dacă ataci congresul, arunci sticle incendiare, asa e normal, am văzut și la București..

  10. De luat aminte, pentru corupții noștrii din parlament.

  11. Dar ţie, măcar, ţi-au pus-o?

  12. Republicanii sunt niște lași ordinari. Nu era nevoie de circul asta dacă republicanii nu pactizat cu bolșevicii. Trump nu se poate lupta cu toți derbedeii. Doar un război civil poate să pună America pe picioare. Nu cred ca americanii sunt pregătiti pt asa ceva. Propabil sunt și ei ca și noi, legume.

  13. La 50 Euro de căciulă nu pare să fi cheltuit prea mult oranjatul de Trump. Oare agitatorii or fi primit bani in plus dacă au venit cu cățeii?
    Sper că Soros e pe fază, poate învăța ceva din asta!

  14. nea ioane, salutari de la trump ! un cadou pentru ziua onomastica!

  15. Au vrut sa intre in ma-ta, dar nu cu forta. Hai sictir!

  16. Democratia americana naste monstri. Vai soarta lor! Din liderii lumii au ajuns loserii mondiali.

    • Nu. Minciunile sectei Trump nasc monstri. Democratia a functionat si functioneaza, in ciuda minciunilor propagate de slugi putiniste.

  17. Democratia americană adusă la nivel de țară bananiera de un egoist laș si nesimtit căruia i se rupe de toată lumea.
    Republicanii tocmai ce-au pierdut Senatul din cauza acțiunilor acestui clovn, In Georgia, 2 senatori democrați ceva de necrezut după cel putin 30 de ani de dominație republicană.
    Egoistul mai are 2 saptamani de bătut câmpii pe Twitter , apoi se cară cu tot circul la Mar a Lago, la caldurica si bine.
    Putin moare de râs, 4 ani de delir si prostie.

  18. GOP nenica, GOP. Ramane pe fruntea lor !

  19. Fiecare tara cu aurarii lor, doar ca in USA par din ce in ce mai multi. Ideal ar fi sa se extermine reciproc, aurarii si neomarxistii.

  20. Nu mor caii cind vor ciinii, sunt doar ultimele zvicnituri ale looserului pe nume Trump, fiti linistiti ca de miine e o alta zi ordinara

  21. S a tras în popor

  22. S a tr as în po por

  23. Eu zic ca mai bine ar renumara voturile, ca sa fie toate lucrurile lamurite, chiar daca ar cere timp. Abia atunci s-ar vedea cine a castigat. Asa ar fi normal intr-o democratie autentica.

  24. SECURISTUL dancu E PROBABIL TARE MULTUMIT.
    AUR-OLACII FABRICATI SI SPONZORIZATI DE SECURISTII CARE FACUT INGINERII FINANCIARE CU BANCILE SUNT ACUM IN PARLAMENT.

  25. Cred că până și Daddy se simte rușinat pt că a apucat să dea mana cu un astfel de scelerat, ce să mai vorbim de remușcările resimtite pt servirea ireproșabilă și pt bacșișul incasat…

  26. Corect , sa se numere si la noi ,Nicusor a fraudat ca si Clotide.

  27. Vitruviene, nu mai confunda cu galeriile trimise de PSD.

  28. Ratiu, la mineriada, a stat de vorba cu ortaci. Politicenii ăștia, ca pence, ca șoarecii…. Oamenii aceia sunt departe de mineri, pur și simplu s-au saturat de dictatura și corupția politicienilor, către au o cu totul și totul alta agenta decât oamenii obișnuiți gen încălzirea globala, fantome de smuls banii…. S-au saturat de dictatura media, pro Biden și demnt împotriva lui Trump… Și eu cred ca lucrurile nu sunt clare în legătură cu numarutul voturile. Dacă suntem împotriva corectitudinii comunism American, tunci fără biden!

    • …și câinele când vine?

    • Oamenii aia sunt exact minerii chemati de Trumpiliescu si indemnati sa ia cu asalt parlamentul american ca sa intrerupa sedinta de certificare a alegerilor democratice.

      Aceeasi oameni simpli manipulati de un sociopat.

    • Tree, una dintre cele mai bune observații!
      👍

    • P.S. și acum tot prostu’, cheamă Garda Națională…

    • @Wer
      Cred ca nici nu erai nascut la mineriada, fara nici o suparare, altfel nu ai vorbi de asa ceva cu admiratie!
      Au murit oameni atunci, doar ca Iliescu si noii ciocoi (comunisti) sa-si pastreze puterea. Stau si ma intreb daca ai avea aceeasi pozitie daca ti-ar fi murit tatal, fratele, sora sau mama de mana minerilor…pacat.
      Iar Trump…un sociopat care are bani si putere, cum s-ar zice, o combinatie letala. Nu am treaba cu politica, dar, eu unul, ma bucur ca pleaca. Si va pleca.

  29. E momentul pentru AUR .

  30. Si cand te gandesti ca Trumpsy a gandit circul asta ca sa scape de cercetarea infractiunilor la regimul fiscal de care este suspectat !

    PS. Acum e pe cale sa se procopseasca si cu alte belele !

  31. Trump…
    Un șmecheraș senil care a devenit un președinte criminal.

  32. Asta imi aminteste de vajnicii mineri chemati in ajutor de tatucu’ Iliescu sa-i pedeapseasca pe derbedei…alt „presedinte”, aceleasi procedee..

    • minerii diasporezi din 10 august cum ti se par?

    • Dinți de greblă a intrat la parnaie. Urmează 🍊. Alta întrebare!

    • @unom
      Agitatorii recalcitranți au fost o mână de oameni printre care nu știm ce sau câți diasporezi au fost. Pentru că cei care ar trebui sa se străduiască să afle cine erau nu doresc să știm.
      Nefiind nici prinși nici bătuți este foarte probabil că erau ca și jandarmii fără matricolă, din aceeași echipa
      În mod cât se poate de straniu, dar evident planificat au fost atacați cei care manifestau pașnic. Și sunt cel puțin 800 de plângeri cu certificate medico legale ale celor agresați care nu au fost sub nicio forma agresivi.
      Cei vătămați au fost cu mult mai mulți decât cei care au depus plângeri. Cazul decesului lui Ilie Gazea nu a fost elucidat nici formula gazelor împrăștiate cu „generozitate” de jandarmi nu a fost făcută publică.
      De aici se poate trage concluzia că ești departe de calitatea de om.

  33. Surpriza, de fapt asta e problema idiotilor care il sustin pe idiotul de trump, si camera reprezentantilor si senatul este la mana democratilor, republicanii au pierdut si senatul!
    https://www.g4media.ro/sua-democratii-au-preluat-controlul-asupra-senatului-in-urma-rezultatului-din-georgia.html

  34. Si nu pot sa nu spun celor care au vise erotice cu trump, cum dracului sa interpretam toata povestea asta?
    – Biden a castigat voturile populare (la diferenta mare)
    – Biden a castigat voturile electorilor (la o diferenta confortabila)
    – democratii au camera reprezentantilor
    – si tot democratii au si senatul acum
    Care e problema trumpistilor?
    https://www.g4media.ro/sua-democratii-au-preluat-controlul-asupra-senatului-in-urma-rezultatului-din-georgia.html

  35. Am scos cornul din pernă și am sărit ca ars: oare valiza cu codurile nucleare e incă in mâna bufonului sau o fi avut grijă vreun angajat al Secret Service s-o inlocuiască cu una identică plină cu confetti de carnaval…?
    Să dorm și eu liniștit…

  36. Oamenii se simt furati.

    • „Oamenii” ar trebui sa distinga adevarul de minciuna si binele de rau. „Oamenii” au peste doua secole de democratie in spate, ar trebui sa aiba discernamint, cultura politica si bun simt. „Oamenii” sint responsabili de alegerile lor. Nu numai cei care-i mint din varii motive sint culpabili, ci si ei insisi care aleg sa creada minciunile

  37. Discutam de una dintre cele mai bine pazite cladiri din US , probabila adoua dupa Casa Alba!! Intr-o cladire in care ca vizitator trebuie sa treci de 4 sau 5 filtre de securitate si te scormonesc in bagaje (nu ai voie cu apa-potential amestec exploziv, mancare, biscuiti, ) daca ai le mananci sau le arunci daca vrei sa intri, ACUM AU INTRAT CU ARME ASUPRA LOR ! Fara sustinatori din partea structurilor de securitate asa ceva este IMPOSIBIL ! Trump ? Un instigator jenant ! Circ sub cupola Capitoliului !

  38. Ce se intampla in USA este rezultatul culturii urii promovata pe mapamond de dreapta fascista si stanga comunista.

    • 👍
      Exact, extremismul atrage un raspuns extremist din partea cealalta.
      Toate porcariile astea au inceput inainte de 2016, dar au prins mai mare amploare cu idiotii care scandau „not my president” si au inceput cu distrugeri atunci cand nu a iesit cine voiau ei.
      Acum s-au activat ceilalti idioti.

    • Printre care si tu @sapros

      Erai si inca esti calare la fiecare postare care contine numele Trump ca sa zici de ailalti ca sunt mai rai ca el.

      Echilibratorul dreptei esti tu?

      Ti-ai gasit si tu o fata sa iti imparta idealurile? Sau tot doar dreapta. Ca stim cat urasti stanga.

    • Musai si exponentul celeilalte parti sa dea cu flegme si injurii si apoi va mirati de escaladarea situatiilor.
      Unde am scris ca ceilalti sunt mai rai? Am spus ca extremismul nu e bun, dar nah, extremistul din tine nu vede mai departe de prejudecatile sale.
      Ramai tot mic si trist in bula ta cu grija la situatia mea sociala 🥱

    • Unde?

      Bossule, esti cel mai cunoscut whataboutist din commenturi!

      Te stie tot cartieru!

      Nu vezi ca singuru care iti raspunde sunt eu doar ca sa fac misto de tine si ca sa nu uiti ca te stie tot cartieru pt ceea ce faci.

  39. Există o vorbă „live to fight another day” şi în cazul ăsta era mai elocvent ca niciodată pentru că toţi cei care nu pot accepta pierderea bătăliei pierd războiul şi cam asta a păţit Trump.
    După aceste momente avem bănuiala că Trumphismul a dus ultima bătălie şi nici cei care au fost părtaşi nu vor sfârşii bine iar SUA va avea mari schimbări în următoarea perioadă, maaaaaari.
    Oricum băiatul ăsta era sărit înainte de a ajunge unde a ajuns aşa că cine crede că un nebun poate fi controlat are şi el mari probleme la mansardă mai ales că sunt atâtea dovezi în istorie care arată ce se întâmplă când îl faci rege pe nebun.

  40. Sanse minime de rasturnat rezultatul cata vreme minerii lui Trump nu poarta stele.

  41. La fel că Iliescu când a mulțumit ortacilor pentru intervenție, la fel și dementul de Trump procedează…

  42. cum, au preluat metodele diabolice ale jandarmeriei romane din 10 august si au *lovit* boborul din toate partile?

    mineriadele, ocuparea drumurilor nationale de catre sindicate, ocuparea spatiilor publice si a cailor de comunicatii ca in 2017 si 2019, nu va spun nimic, nimic?

  43. Trampismul devine forma violenta de manifestare a frustrărilor individuale dar și colective . Este evident că acolo rațiunea va învinge . Rămâne în memoria lumii întregi , instigarea la ura și la violenta de către un președinte american . De la 11 septembrie civilizația nu a mai primit o asemenea lovitura . Rănile se vor cicatriza , raul produs sper sa rămâne veșnic în memoria tuturor. Făcând comparație cu situația internă , trebuie menționată forma asemănătoare de exprimare a curentului sosonist . Este periculos daca nu se sesizează din timp prezenta păpușarilor din umbra. Ei au alte priorități decât curentul in sine și la momentul potrivit se vor lepăda fara scrupule de aceștia . In plus beneficiază de un curent de frustrare a tagmei avocățești . Mulți dintre avocații văd pentru prima dată oportunitatea de a parveni pe scara socială , după ce colegii lor de sistem , magistrații , sunt in centrul atenției . De aceea a avut loc revolta colectivă , motivația de fațadă fiind apărarea drepturilor unui coleg . Și aici păpușării au simțit oportunitatea momentului politic și social .
    Exista un curent de a face o paralelă cu 13-15 iunie , respectiv 10 august, și ambele sunt păreri forțate și rău voitoare . Prima este revoltă a populației ,împotriva unui sistem (comunism) ce încerca să se legitimeze democratic . Vezi:”transmiteți d-lui Iliescu că am dat foc la autobuze, conf înțelegerii) . La 10 august câteva zeci de mii de oameni din diaspora românească și nu numai si-au exprimat democratic și civilizat nemulțumirea față de puterea coruptă a lui dragnea. Faptul că la chemarea și sub atenta supraveghere a guvernanților dragnisti, o forță fizică bruta ,din cadrul galeriilor de fotbal , fluierată de manifestanții civizati, ii este facilitată și încurajată intarea in prim plan de către forțele de ordine , arata premeditarea încurajării violenței și răspunsul grosier la contra violenta. Starea de atunci nu poate fi comparată cu atacul asupra unei instituții fundamentale a societății americane aflate în activitate. La noi guvernul încheiasera activitatea de câteva ore bune , iar membrii cabinetului erau de mult plecați . Faptul că în loc să răspundă acelor indivizii cu duritate a necesară , jandarmii fara numere de identificare , au lovit fara discernământ femei , copii și oameni care folosesc mușchii minții și foarte puțin ai brațelor , faptul că au gazat cu un flux fara precedent chiar și la revoluția din decembrie ,denotă aceiasi frustrare că a lui Tramp de pierdere a puterii și privilegiilor . Faptul că poate justiția urmărește și va penaliza violențele fără nici un discernământ, este singurul lucru pozitiv. Va rămâne veșnic ura celor loviți și gazați pe nedrept și asta este o mare problema . Pentru detensionare și pt a nu îndepărta milioane de români aflați cu voie sau de nevoie, statul român trebuie sa-si ceară scuze și să se angajeze că astfel de situații nu se vor mai repeta . Sa nu uitam cat de mult datorează țara acelor oameni care au adus legal sau nu, câteva sute de miliarde de euro în ultimii 30 ani. Banii lor s-au dus ,mai mult furați decât investiții, arata metehnele guvernanților de toate culorile politice !

  44. Tipul cu coarne în poză este șamanul Quanon !

  45. Cei de lângă presedinte demisionează sau trec la adversari, fortele de ordine”cedeaza” usor perimetrul de pază, focuri de armă, violențe, protestatarii patrund in Capitoliu…măi să fie, unde am mai văzut astea…22.12.1989? 27.09.1991?

  46. Acest individ numit Trump ar trebui suspendat si trimis in judecata pentru instigare la rasturnarea alegerilor din USA si pentru mortii din atacul asupra Capitoliului.

  47. the patients of jeffersonian democracy 🙂 cine ar putea să creadă faptul că yeoman farmer poate să abandoneze valorile liberal democratice ? din păcate, acest ,,spectacol întunecat,, poate accentua doar ideea căderii capitalismului și a sugrumării concurenței economice la nivel global 🙂

  48. Este un exemplu ca dreptatea si ratiunea inving,chiar si atunci cand sunt supuse la violente si presini maximale.Acest exemplu laudabil ni-l ofera sistemul democratic si electoral din SUA, care demonstreaza ca este cel mai avansat din lume.A oferit mecanismele legale si constitutionale sa-i demonstreze lui Trump ca a pierdut corect alegerile,fara niciun dubiu, deci ca nu a fost vorba de nicio frauda(oferind pirghii transparente si juste pentru astfel de verificari), dupa care a expus fata urata,hidoasa a lui Trump si camarilei lui radicale, care nu a fost capabila sa inteleaga si sa accepte realitatea.Nu stiu daca s-a mai intamplat vreodata asa ceva in istoria SUA in procesul de tranzitie legitima puterii.E clar ca societatea americana a fost divizata,ca s-au facut instigari la violente si nesupunere civica, ca riscurile unor razboaie de strada raman deschise ,ceea ce reclama ca serviciile de securitate si ordine din SUA trebuie sa iasa din lentoare ,sa-si sporeasca vigilenta si sa actioneze ferm.Desi exista o raza de seninatate acum, eu zic ca pericolul pentru manifestari sociale anarhice poate sa mai existe inca.Trump si camarila lui trebuie monitorizati cu atentie.I-o fi teama lui Trump si de investigatiile deschise in trecut impotriva lui?

  49. ! Nik

    amestecati lucruri valide cu cele invalide!

    in 10 august mitingul nu a avut organizator, nu a avut autorizatie, nu a avut de propriile forte de ordine, care forte de ordine sa colaboreze cu jandarmeria ca sa impiedice intruziunea neavenitilor si eventuala deturnare a mitingului, si nu in ultimul rand, mitingul a ocupat spatiile publice si caile de comunicatii!

    mitingul a fost ilegal! va rog sa cititi legea nr.60 ! in acest caz se discuta pe text, nu din burta!

    libertatea inseamna respectarea legii, o spune Locke!

    care a fost obiectivul, scopul declarat, tinta mitingului? coruptia? pai ce coruptia s-a incheiat odata cu preluarea puterii in 2020 de catre guvernul Orban?

    finalul postarii este apoteotic! cum adica *Sa nu uitam cat de mult datorează țara acelor oameni care au adus legal sau nu, câteva sute de miliarde de euro în ultimii 30 ani. *? sa inteleg ca cei din diaspora au furat bani si i-au transferat in tara ?

    si apoi cum *Banii lor s-au dus ,mai mult furați decât investiții, arata metehnele guvernanților de toate culorile politice !*?

    adica aia din diaspora au dus banii si i-au dat lui Mugur Isarescu sau s-au dus la casieria Ministerului de Finante? si daca au fost furati banii aia, de ce nu s-a facut un miting, doua, zece?

  50. Spunea cineva intrun comentariu ca trump (da, cu litere mici, nu merita altfel) isi va lua jucariile si o sa mearga in Florida la Mar-a-Lago sau cum ii spune acolo. Eu cred ca dupa evenimentele de ieri, va lua directia inchisoarea de maxima siguranta Leavenworth sau poate chiar la Gitmo, pentru instigare la atentat la siguranta nationala…. dar traim si vedem… este doar parerea mea personala…

  51. Stefan cel mic….
    Apreciez tonul politicos de adresare . Deși nu-mi sta în fire, completez pt tine, probabil fiind mult mai tinar(tinerețea nu este o virtute dar nici un defect ,totul este trecător) .
    Daca mitingul a fost ilegal (mitingurile de asemenea proporții nu pot fi controlate și nici revendicate) atunci nici cel anterior , care a atras peste 600 000 de oameni cum a fost ? Faptul că aularea ordonantei 13 atit de dragă lui dragnea și camarilei sale ,se datorează acelor oameni pt care anumite seturi de valori contează. Episodul acela că și cel din 10 August au avut semnificații pt comunitatea vorbitoare de limba română . Prin comparație , mitingul făcut de l …..a3 in jurul palatului Cotroceni , unde s-au strigat :”iesi afară javra ordinara”, a fost legal . Nu . Băsescu (care se degradează pe zice trece) nu a ordonat folosirea gazelor și a bastoanelor împotriva protestatarilor . Și bine a făcut . In viața fiecărui popor sunt momente , care daca sunt ratate, istoria le judeca implacabil , etichetindu-le ca lașitate a nației . Primăvara de la Praga , revolta de la Budapesta sindicatul Solidaritatea din Polonia oraș Gdansk…Vaclav Havel, Lech Walesa , …îți spun ceva? Daca nu , și nici nu e un păcat , vor rămâne în istorie că luptă pt libertate !
    Cât privește apoteotismul financiar specificat de tine , tine de cultura financiara a individului, de curs valutar , de balanta de plati și de toate problemele financiare . Un economist chiar și mediocru , te va putea cu ușurință lămuri ce mesaj am vrut sa transmit. Îți mulțumesc pentru că ai avut răbdarea sa citești . Acum prevalează doar dialogul surzilor. Răbdare, toleranta . respect , dialog sunt cuvinte golite de conținut . In rest ar fi de dorit să fi Stefan cel mare….

  52. !Nik

    eu mi-am spus parerea, in unele aspecte v-am citat si mi-am exprimat indoiala ..

    mi-am propus sa scriu, dar sa nu jignesc cumva

    repet, toate mitingurile, indiferent de motivatie trebuie sa respecte legea..adica libertatea

    una este legea in totalitarism si alta este legea in democratie, asemanand situatiile ati produs un sofism…

    daca discutam mitingul din ianuarie 2017, in continut, tin sa va spun ca niciodata in istoria umanitatii, de 2000 de ani, nu a existat ca o fractiune a elitei societatii sa ceara inchisori, cat mai multe inchisori pentru societate!

    si va aduc si un argument al ganditorului considerat Kant al secolului al XX-lea, e vorba de M. Foucault: ,,de ce s-au menţinut închisorile, în ciuda acestei contraproductivităţi? Aş spune: dar tocmai pentru că, de fapt, ea produce mai mulţi delincvenţi, iar delincvenţa are o anumită uitlitate economico-politică în societăţile pe care le cunoaştem. Utilitatea economico-politică a delincvenţei poate fi lesne dezvăluită: în primul rând, cu cât vor exista mai mulţi delincvenţi, cu atât şi delictele vor fi mai multe; cu cât vor fi mai multe delicte, cu atât va exista mai multă frică în populaţie şi cu atât mai de dorit va deveni sistemul de control poliţienesc.Existenţa acestui mic pericol intern permanent este una din condiţiile de acceptabilitate a acestui sistem de control” ( *Lumea este un mare azil*, p.107).