G4Media.ro

VIDEO Mașină de poliție percheziționată. Doi polițiști ar fi fost prinși în…

Sursa foto: imagine amator

VIDEO Mașină de poliție percheziționată. Doi polițiști ar fi fost prinși în flagrant când ar fi primit mită (surse)

Update Ora 16.00: Poliția Capitalei anunță o anchewtă internă în legătură cu cei doi polițiști:

„În contextul în care instituția nu tolerează astfel de fapte, care contravin eticii și valorilor morale ale profesiei, conducerea Direcției Generale de Poliție a Municipiului București a dispus declanșarea cercetării disciplinare față de aceștia, prin Serviciul Control Intern, urmând ca, la finalizarea verificărilor, să fie dispuse eventuale măsuri legale în consecință.

De asemenea, în cazul în care s-ar dispune punerea în mișcare a acțiunii penale, conform dispozițiilor legale, polițiștii ar fi puși la dispoziția unității.

Precizăm faptul că Direcția Generală de Poliție a Municipiului București se disociază de astfel de comportamente și sprijină organele abilitate în anchetele derulate.”

Update Ora 13.56: Cei doi polițiști ar fi primit mită ca să nu dea amenzi pentru încălcarea regulilor de circulație, potrivit surselor G4Media.ro.

Update Ora 13.40: Procurorii anticorupție ar fi prins în flagrant doi polițiști când ar fi luat mită, potrivit surselor G4Media.ro. Este vorba despre un ofițer și un agent.

Știrea inițială: Un ofițer de Poliție ar fi fost prins în flagrant, joi, de procurorii DNA, pe Calea Dorobanți din București, în timp ce ar fi primit mită, potrivit surselor G4Media.ro.

Mașina de poliție în care se afla ofițerul a fost percheziționată.

Mita ar fi fost primită de la un cetățean aflat într-o mașină cu numere de Turcia.

Vom reveni

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. a trecut vremea cand primeai vaucer de cazare in complex de lux cu transport cu tot?

  2. Pe Dorobani? Astia din noua generatie de politisti nici sa ia mita corespunzator, regulamentar nu sunt in stare.

  3. vezi ca acum se poate plati amenda cash, la agent, primesti chitanta. de cele mai multe ori nu ceri rest la suta de euro

  4. Pot lua ceva cu suspendare. Avem toată baza că se găsește un judecător care să le ceară scuze corupților de polițai. Că așa se înfăptuiește actul de justiție…

  5. Polițiști au luat mită în POLO?!?
    Normal că i-au prins.

    Dacă luau mită în BMW vă dați seama că era altceva, in primul rand că nu erau prinși 😉
    BMW fuge tare 😉

    PENSIILE SPECIALE nu va faceți griji hoților, voi cei ce le încasați, PSD nu le va elimina, să mergeți la vot pt asta și să-i luați și pe cei ce vă răspund la comenzi, satele, comunele, blocurile și toți amărâții care votează PSD să aveți voi bani multi din PENSII SPECIALE.

    Noi restul românilor care nu avem nevoie de PENSII SPECIALE ne vom ruga sa vina Putin și să le plătească el.

  6. Nu cumva e vorba de procurorii DGA? Ce putin pe vestele celor care fac perchezitia asa scrie. Si nici nu cred ca are treaba DNA in etapa asta

  7. Bine că UE a fost inteligenta și ne-a ridicat MCV! Suntem curați ca lacrima!

  8. Stirea asta e pozitiva, niste corupti au fost prinsi, deci sunt si unii care isi fac treaba.
    Am vazut live scena, unul din politistii spagari era pus cu mainile pe masina, ca in SUA ! Era pe Beller, nu pe Dorobanti.