VIDEO Mihai Șora: Cuvântul esențial este cuvântul DEMNITATE. Eu, personal, voi continua să ies în stradă. Și vă îndemn și pe dumneavoastră, dragi prieteni, să ieșiți în stradă
Scriitorul Mihai Șora, în vârstă de 101 ani, a postat duminică dimineață un mesaj video pe Facebook în care le mulțumește tuturor celor care au ieșit vineri și sâmbătă la proteste.
”Este cu neputință ca toată energia (pașnică, dar nu mai puțin intensă), toată stăruința aceasta plină de încredere și speranță să nu iște ceva bun, să nu ducă la o schimbare. Am revenit acasă cu acest gând și țineam să vi-l împărtășesc aici”, a scris seniorul.
(Foto: Inquam Photos / Octav Ganea)
”Aș vrea, de asemenea, să știți că sunt emoționat de căldura cuvintelor dumneavoastră, de îmbrățișările, de semnele de simpatie pe care mi le arătați. Nu am fost niciodată un om al scenei, al „spectacolului“ de vreun fel. Îmi vine să mă fac mic, mititel de tot, să mă ascund sub pălărie, ca Eugen Ionesco odinioară, în tinerețile noastre, pe când ne zbenguiam împreună, iar el „dispărea“ sub palton. Pentru palton – e cam cald, sub pălărie (totuși) nu încap, dar timidul din mine vă spune că este, de fiecare dată, cu fiecare strângere de mână, foarte mișcat”, a mai adăugat el.
Șora a mers sâmbătă seară, în jurul orei 22:30, la manifestația din Piața Victoriei. El a fost întâmpinat cu aplauze, îmbrățișări și flori protestatarii din fața guvernului.
Scriitorul a fost prezent inclusiv vineri seară în Piața Victoriei, fiind fotografiat încercând să-și acopere nasul și gura cu o batistă în încercarea de a se apăra de gazele lacrimogene aruncate de jandarmi (detalii aici).
https://www.g4media.ro/consilier-in-guverul-romaniei-ce-diaspora-reprezentau-aia-peluza-paris-sau-peluza-madrid-trebuiau-mitraliati-nu-stropiti-cu-apa.html
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
13 comentarii