G4Media.ro

VIDEO Mii de manifestanţi anti-Brexit au ieșit sâmbătă pe străzile Londrei

VIDEO Mii de manifestanţi anti-Brexit au ieșit sâmbătă pe străzile Londrei

Opozanţi ai Brexitului au manifestat sâmbătă la Londra desfăşurând în aer un uriaş balon portocaliu care îl reprezenta pe Boris Johnson, foarte probabil viitor prim-ministru, ca un copil capricios şi în lacrimi, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Fostul ministru de externe, una din cele mai importante figuri ale adepţilor Brexitului, a promis să retragă „cu orice preţ” Marea Britanie din Uniunea Europeană (UE), înainte de 31 octombrie, cu sau fără acord.

Manifestanţii s-au inspirat după balonul portocaliu simbolizându-l pe Donald Trump care a salutat ironic vizita preşedintelui american la Londra luna trecută. Balonul desfăşurat sâmbătă l-a înfăţişat pe Boris Johnson îmbrăcat într-un tricou pe care era desenat un autobuz roşu purtând inscripţia „Ł350 millions”, o aluzie la suma pe care el a promis să o recupereze pentru sistemul de sănătate cu ajutorul Brexitului.

Pe pancarte, fostul primar al Londrei a fost salutat ca fiind „clovn” sau „nebun”.


Boris Johnson, favorit pentru a-i urma în funcţie premierului Theresa May, a refuzat să excludă suspendarea Parlamentului sau întreruperea sesiunii parlamentare pentru a-i împiedica pe deputaţi să adopte legi în vederea blocării unei versiuni de Brexit fără acord.

Rezultatul votului intern din rândul Partidului Conservator care îl opune lui Jeremy Hunt, actualul şef al diplomaţiei de la Londra, urmează să se încheie luni.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Mii de oameni??? Baibaieti… sunt cam tot atâția câti manifesta de obicei din partea PSD la Cotroceni in frunte ci floricica danasatoarea. O mâna de oameni. Dați mai nene știri serioase…

  2. disperare mare…cateva mii nu conteaza…se fac de ras…la propriu!

  3. Civilizați.Politisti fără cagule,gaze,provocatori din galerii.Gunoierii propagandei brexit stau pitiți în căutare de soluții mai puțin dureroase.

  4. Documentati-va si apoi vorbiti, poate mii de migranti sau copii expatriati.

    • Eşti pe lângă subiect, postac naţionalist ce eşti.

  5. Şi-au dat seama englezii că va veni la Whitehall unul exact ca Trump, mincinos, ticălos, nebun şi infantil.

    Între timp, Parlamentul britanic continuă să blocheze no-deal brexit, cum ar face orice reprezentanţi onorabili cărora le pasă de ţara lor.