G4Media.ro

VIDEO Mii de persoane au defilat la Paris, pe o vreme friguroasă,…

sursa foto: Captură video

VIDEO Mii de persoane au defilat la Paris, pe o vreme friguroasă, împotriva reformei pensiilor

Mii de persoane au defilat sâmbătă la Paris, pe o vreme friguroasă, împotriva reformei pensiilor, răspunzând la apelul unor organizaţii de tineret, dar şi al partidului de opoziţie ‘Franţa nesupusă’ (‘La France insoumise, LFI, stânga radicală), relatează AFP, citată de Agerpres.ro.

‘Rezistenţă!’, ‘Suntem aici, chiar dacă Macron nu o vrea’, au lansat manifestanţii. Cortegiul, condus de tineri, dar adunând toate generaţiile, a mărşăluit între pieţele Bastiliei şi Naţiunii, fără incidente notabile.

Proiectul de lege ce prevede în special creşterea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani urmează să fie prezentat luni în Consiliul de miniştri. El se loveşte un front sindical unit şi, după cum arată sondajele, de o largă ostilitate a opiniei publice.

Sâmbătă, participarea la protest a fost totuşi mult sub cea de joi, când s-au mobilizat între un milion şi două milioane de manifestanţi în toată Franţa.

Revendicând o participare de circa 150.000 de persoane, organizatorii de la Paris se pot lăuda însă că şi-au atins obiectivul de a întreţine flacăra protestului. Alte surse vorbesc despre o participare de 12.000-14.000 de persoane.

Prezent în mulţime, Jean-Luc Mélenchon, liderul LFI, i-a transmis lui Emmanuel Macron : ‘Fiţi blestemat pentru că vreţi să transformaţi toată existenţa noastră în marfă’.

Acest test politic pentru preşedintele Macron intervine într-un context economic şi social tensionat, francezii suportând efectele unei inflaţii puternice, de 5,2% în medie în 2022.

sursa: Agerpres.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. La muncă cu putorile. Ei nu vor să înțeleagă că s-a terminat cu huzurul.

  2. Asta ar trebui să îi strigăm lui Ghenă de la USR: ” fiți blestemat pentru că ați transformat existența noastră în marfă!”

  3. mihai, pot-aie de circ…iar ai ramas fara m edicam ente?

  4. Francezii au boașe, nu ca românii un popor de splugi. Noi avem din 2010 o lege care impune pensionarea la 65 de ani la bărbați și toată lumea e „mulțumită” . Asta în condițiile în care speranța de viață în România este sub 70 de ani la bărbați.

  5. Venti in Romania in politie, jandarmerie sa dormiti pe voi 20 de ani si sa va pensionati la 47 de ani
    Avem exemple de pensionari si la 39 de ani cu 7000de lei pensie (urmariti recorder ultimul material)