VIDEO Ministrul Apărării, în campania pro-vaccinare: Pentru mine vaccinul conține îmbrățișările pe care nu am putut să le dau părinților mei, momentele în care n-am putut să mă văd cu camarazii
Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, afirmă că revenirea la normalitate depinde de voinţa fiecărui cetăţean de a se vaccina.
- „Consider că acest vaccin reprezintă singura cale pentru a putea să ne apropiem de normalitate şi vă spun din proprie convingere că această revenire la normalitate, practic, depinde de fiecare dintre noi şi voinţa noastră de a ne vaccina”, spune Ciucă într-un videoclip postat, sâmbătă, pe Facebook.
Ministrul declară că, pentru el, vaccinul conţine clipele pe care nu le-a putut petrece cu familia.
- „Sunt unul dintre milioanele de români care s-au vaccinat şi vreau să vă împărtăşesc că pentru mine vaccinul conţine clipele pe care, în toată această perioadă, nu le-am putut petrece cu familia, cuprinde îmbrăţişările pe care nu am putut să le dau părinţilor mei, cuprinde clipele pe care nu am putut să le petrec împreună cu toţi cei dragi şi cu prietenii. De asemenea, cuprinde acele momente în care nu am putut să mă văd cu camarazii şi să pot să am întâlnirile care altădată ne ofereau prilejul să putem să fim împreună, să discutăm şi, de ce nu, să dezbatem orice fel de problemă”, adaugă Nicolae Ciucă.
Acesta îl provoacă pe şeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, dar şi pe secretarii de stat în MApN Simona Cojocaru şi Marius Bălu, să spună ce înseamnă pentru ei vaccinul.
sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Captură video
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii