VIDEO Ministrul Cercetării, o nouă declarație controversată: ”Permiteți-mi să vorbesc în franceză pentru că e limba iubirii”
Nicolae Hurduc, ministrul Cercetării, cunoscut pentru declarațiile controversate legate de evoluția speciilor și călătoriile în timp, s-a remarcat marți la Bruxelles, unde a declarat la sosirea la Consiliul UE că vorbește în franceză pentru că aceasta e ”limba iubirii”.
”Permiteți-mi să vorbesc în limba franceză, nu am ales din întâmplare această limbă, pentru că vreau să vă transmit acest mesaj: franceza e limba iubirii, iar cuvântul – cheie al președinției noastre e coeziune”, a spus Hurduc când a sosit la ședința Consiliului Competitivitate, dedicată cercetării.
”Am ales limba franceză pentru că vreau să subliniez că președinția română va fi foarte concentrată pe problema unității UE, a coeziunii; acesta e singurul mijloc de a face să avanseze mai rapid cel mai important program de cercetare al UE, Horizon Europe. Programul este unul foarte generos și poate pune la un loc cercetători, universităti, industrie și toți cetățenii UE. Cercetarea e motorul principal al dezvoltarii unei societăți. Agenda noastră de azi e concentrată pe probleme foarte importante. Sunt sigur că toți colegii (miniștrii din Consiliu – n.red.) au înțeles bine că trebuie să fim de acord pe toate probleme legate de programul Horizon pentru a progresa rapid și a finaliza dosarul care dă cadrul legislativ și mijloacele financiare necesare cercetării”, a mai declarat Hurduc marți.
Reamintim că, la numirea în funcția de ministru a lui Nicolae Hurduc, AdAstra, comunitatea cercetătorilor români, a reacționat extrem de dur față de declarațiile prin care acesta a pus la îndoială evoluția speciilor și a vorbit despre posibilele călătorii în timp. AdAstra a sancționat într-un comunicat de presă ”aberațiile” și ”fanteziile pseudoștiințifice” care ”riscă să compromită imaginea comunităţii ştiinţifice româneşti pe care o reprezintă” și i-a cerut ministrului să retracteze afirmațiile, potrivit Edupedu.ro.
Mai mult, comunitatea cercetătorilor a spus că Hurduc ”agravează starea de confuzie indusă românilor de unele deficienţe sistematice ale manualelor şi programei din învăţământul preuniversitar”.
Foto: Captură Consiliul UE
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.