VIDEO Miting pentru Dragnea la Rahova: 20 de oameni, în frunte cu Gelu Vișan, au scandat „Și noi suntem Liviu!”
Circa 20 de persoane, în frunte cu fostul parlamentar PDL, Gelu Vișan, s-au adunat joi în fața penitenciarului unde este încarcerat Liviu Dragnea pentru a-și arăta susținerea față de fostul lider social-democrat.
Participanții la miting au adus și câteva pancarte cu mesajele: ”Judecătorii ÎCCJ anchetați pentru Abuz în serviciu”, „Dragnea, deținut politic” și „Cerem rejudecarea proces Dragnea”.
Protestul a durat aproximativ o oră și jumătate, timp în care cei prezenți au scandat lozinci precum: „Dragnea nu e singur!”, „Și noi suntem Liviu!” și „Dreptate pentru Dragnea!”
Manifestanții au fost mobilizați de Gelu Vișan, fost deputat PDL, printr-un mesaj pe facebook postat miercuri, în ziua deciziei CCR care a stabilit că nu sunt legal constituite completurile de trei judecători.
„Decizia de azi a CCR ne arată că în primă instanță Dragnea a fost condamnat de un complet ilegal. Acum ar trebui eliberat! Liviu Dragnea este DEȚINUT POLITIC! (..)CHEM PE TOȚI OAMENII CARE MAI CRED ÎN DREPTATE ÎN ȚARA ASTA, SĂ STRIGĂM ÎMPOTRIVA NEDRETĂȚII CARE I S-A FĂCUT LUI LIVIU DRAGNEA , CARE A FOST EXECUTAT MIȘELEȘTE! Cerem:
LIBERTATE PENTRU DRAGNEA!
SĂ FIE ELIBERAT DIN ÎNCHISOARE!
SĂ FIE REJUDECATE PROCESELE LUI LIVIU DRAGNEA ȘI ALE TUTUROR DEȚINUȚILOR POLITICI!
ELIBERAREA TUTUROR DEȚINUȚILOR POLITICI DIN ROMÂNIA!” a scris Vișan pe pagina sa de facebook.
Foto: InquamPhotos / Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
40 comentarii