VIDEO Momente emoţionante la ceremonia de acordare a trofeului la Roland Garros: Iga Swiatek a transmis şi un mesaj pentru ucraineni, în uralele publicului
Poloneza Iga Swiatek şi sportiva americană Coco Gauff au fost protagonistele unor momente emoţionante la finalul meciului pentru titlu la Roland Garros, transmite News.ro
Cori „Coco” Gauff, de doar 18 ani, a izbucnit în plâns la finalul meciului pierdut, scor 1-6, 3-6.
Ea a mulţumit celor prezenţi pentru susţinere, iar apoi s-a adesat echipei sale: „Vă rog să mă iertaţi că nu am putut câştiga astăzi”.
La 21 de ani, Iga Swiatek şi-a ţinut cu greu lacrimile în momentul intonării imnului Poloniei, iar apoi a mulţumit echipei sale, părinţilor şi surorii sale, aflată în ţara natală.
Iga a spus că, deşi a mai câştigat la Roland Garros, totuşi încă nu are experienţă la discursuri.
La final, ea a transmis şi un mesaj pentru Ucraina: „Fiţi puternici”, moment în care toţi spectatorii din arenă au aplaudat minute în şir.
Poloneza Iga Swiatek, numărul 1 mondial, a obţinut al doilea titlu la Roland Garros, după ce a învins-o în finală pe sportiva americană Coco Gauff, cap de serie 18, scor 6-1, 6-3.
Swiatek a înregistrat a 35-a victorie consecutivă şi s-a impus după 68 de minute.
Ea mai câştigat turneul şi în 2020, când a trecut se Sofia Kenin.
Swiatek a ajuns la al şaselea turneu câştigat în acest an.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii