VIDEO Momente unice în tenis: Jakub Mensik, testat antidoping în timpul meciului de la Next Generations ATP Finals
Jakub Mensik (19 ani, locul 48 ATP) a avut parte de o surpriză neplăcută în timpul meciului de la Next Generation ATP Finals cu Arthur Fils (19 ani, locul 48 mondial), jucătorul ceh fiind testat antidoping în timpul pauzei în care a mers la toaletă.
Întâmplarea l-a luat prin surprindere și pe arbitrul de scaun Nacho Forcadell, cel care l-a întrebat pe jucător de ce a întârziat atât la vestiare.
Nedumerit, dar și furios, jucătorul din Cehia i-a povestit arbitrului de scaun că a fost testat antidoping în timpul pauzei de vestiar. De acest lucru nu știa nimic nici măcar Forcadell.
„Asta nu ar trebui să se întâmple”, a transmis arbitrul de scaun prin stație după ce a aflat că Mensik a avut parte de un test antidoping surprinzător chiar în timpul unui meci.
Cehul a cedat meciul cu Fils, scor 3-0 (4-2, 4-3(4), 4-2) – la acest turneu sistemul de punctaj este diferit față de cel din circuitul ATP.
Next Generation ATP Finals este turneul care reunește cei mai buni 8 jucători ai lumii din generația U20. Are loc la Jeddah, Arabia Saudită, în perioada 18-22 decembrie.
Jakub Mensik was randomly selected for a drug test during his match today🤔#tennispic.twitter.com/BnpcrnAZSH
— FirstSportz Tennis (@FS_Tennis1) December 20, 2024
Jakub Mensik was asked to do an anti-doping test DURING his match against Arthur Fils at Next Gen ATP Finals.
Not before… not after… but right in the middle of it.
I’m at a total loss for words. pic.twitter.com/jMqjNUPeUk
— The Tennis Letter (@TheTennisLetter) December 19, 2024
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank