G4Media.ro

VIDEO A fost dezvelit monumentul în memoria chitaristului Adrian Bărar, fostul lider…

Dezvelirea monumentului dedicat chitaristului Adi Bărar FOTO Ștefan Both

VIDEO A fost dezvelit monumentul în memoria chitaristului Adrian Bărar, fostul lider al trupei Cargo / Este prima statuie realizată pentru un muzician rock din România

Statuia realizată în memoria lui Adrian Bărar, chitarist și fondator al trupei Cargo, care a murit în martie 2021, a fost inaugurată după mai bine de doi ani de la inițierea proiectului. Monumentul se află în parcul Alpinet din Timișoara, lângă fostul restaurant Flora, un loc care, în perioada comunistă era cunoscut drept punct de întâlnire al rockerilor.

„Emoțiile sunt foarte mari. Nici nu mi-aș fi imaginat că voi avea astfel de emoții la dezvelirea statuii. O văzusem în faza de lut, la doamna sculptor, și mi s-a părut genială. Mă trec fiorii când mă gândesc că a rămas ca o legendă sub formă de statuie, chiar dacă fizic nu ne mai bucurăm de prezența lui. Am vrut ca statuia să nu fie o copie fidelă, ci mai degrabă o reinterpretare care să sublinieze creativitatea, atât a lui Adi, cât și a artistei, dar și dimensiunea lui spirituală”, a spus Adriana Bărar, fiica regretatului muzician.

Inițiativa ridicării monumentului a aparținut activistului civic Corneliu Vaida, propunerea fiind lansată la scurt timp după decesul lui Adrian Bărar. Amplasarea monumentului a fost întârziată câțiva ani din cauza birocrației necesare obținerii avizelor de la Ministerul Culturii.

„A fost o luptă lungă de trei ani și mă bucur că am ajuns să o văd finalizată. Cred că este primul monument ridicat în cinstea unui artist rock din România, și mă bucur că se află la Timișoara. Va deveni un loc de pelerinaj pentru toți rockerii care vor vizita orașul. Prefer să nu-mi amintesc prin ce am trecut în acești trei ani, ci să ne bucurăm de acest moment. Adi Bărar a fost un prieten drag, și asta m-a determinat să fac ceva pentru a-i cinsti memoria. Muzica lui va dăinui peste veacuri”, a declarat Corneliu Vaida.

Dezvelirea monumentului dedicat chitaristului Adi Bărar FOTO Ștefan Both

Monumentul a fost realizat din bronz de artista timișoreană Linda Saskia Menczel, care a dorit să creeze o lucrare ce să-l reprezinte cu adevărat pe Adrian Bărar.

„Conceptul a trecut prin numeroase transformări. A existat o strânsă colaborare cu familia și comanditarii. Am ales o variantă mai clasică, dar am adăugat și elementul meu personal, partea de trecere spre lumea cealaltă. De aceea lucrarea se numește <Marea trecere>, pentru că este un moment prin care toți vom trece, chiar dacă nu ne gândim des la el. Poate mai important este textul scris de Adrian Igrișan, un vers din celebra piesă <Aproape de voi>, pe care am primit binecuvântarea să-l folosesc pe monument. Cred că, în urma unui artist, rămâne nu doar opera, ci și omul”, a spus artista.

Dezvelirea monumentului dedicat chitaristului Adi Bărar FOTO Ștefan Both

La eveniment au participat primarul Dominic Fritz, câțiva muzicieni, printre care Ilie Stepan și Adrian Igrișan (solistul trupei Cargo), precum și numeroși motocicliști, prietenii lui Bărar.

„Sunt foarte bucuros că ne întâlnim într-o zi atât de însorită, parcă și cerul ne transmite un semnal pentru dezvelirea acestei statui. După cum știți, Adi Bărar este un timișorean, născut în ianuarie 1960. În 1985, a fondat trupa Cargo, cu care a devenit nu doar un star rock, ci și un model pentru mai multe generații de români”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Dezvelirea monumentului dedicat chitaristului Adi Bărar FOTO Ștefan Both

Adi Bărar a fondat trupa timișoreană Cargo în 1985, formație care a devenit una dintre cele mai longevive și apreciate trupe rock din România. Chitaristul și liderul trupei a murit pe 8 martie 2021, după ce a fost infectat cu virusul SARS-CoV-2, având și alte afecțiuni preexistente.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...