VIDEO Morminte de acum 6000 de ani și un cimitir celtic, descoperite într-o localitate din Cluj
Dovezi arheologice care arată că pe aceste locuri au trăit oameni în urmă cu 6000 de ani au fost făcute recent la Iclod, în județul Cluj, transmite gherlainfo.ro
Pe terenul unde urmează să se ridice o construcție industrială au apărut excavatoarele, arheologi, muzeografi, muncitori. Este vorba despre o operațiune care se desfășoară în mod normal în zone declarate monument istoric, înaintea efectuării unor construcții.
Lucrările au început în luna iulie și s-au desfășurat pe o suprafață de aproximativ 1 hectar, la marginea unui sit istoric foarte cunoscut în România, din epoca neolitică.
După decaparea suprafeței de pământ până la stratul arheologic au apărut și primele descoperiri. Cercetătorii au aflat astfel că pe terenul resepctiv se suprapun două așezări, una neolitică, de acum aproximativ 6000 de ani și alta celtică, din urmă cu circa 2200 de ani, fiecare cu caracteristicile proprii.
În ce privește perioada neolitică, s-au descoperit urme de fortificații. Paul Pupeză, arheolog la Muzeul Național de Istore a Transilvaniei, a explicat că în vremurile trecute, locuințele se fortificau cu ziduri din lemn, iar cei mai înstăriți locuitori locuiau în zonele cele mai bine fortificate. Cel puțin trei inele de zid din lemn au fost găsite pe șantierul de la Iclod.
De asemenea, s-au găsit morminte de inhumație, datând de acum aproximativ 6000 de ani, atunci când apar primele vase de lut și unelte din piatră. În urma săpăturilor au fost descoperite schelete umane, având la cap sau la picioare vase, în care la vremea respectivă, se puneau ofrande, pentru ca decedatul să le folosească în lumea de apoi, potrivit tradiției.
Cercetătorii au găsit în același zonă cercetată, urmele unei așezări celtice, din epoca fierului. Celții, care locuiau în aceste zone pe vremea dacilor, adică acum 2000-2200 de ani, au lăsat aici urmele unui cimitir de incinerație. Spre deosebire de locuitorii de epoca pietrei, celții ardeau trupurile celor decedați și le îngropau în urne, care erau îngropate în pământ alături alte alte vase de ofrandă, piese din fier etc.
Citește integral pe gherlainfo.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii