G4Media.ro

VIDEO Moțiunea de cenzură a fost respinsă: S-au înregistrat 161 de voturi…

VIDEO Moțiunea de cenzură a fost respinsă: S-au înregistrat 161 de voturi ”pentru”, cu două mai puțin decât semnăturile

Moţiunea de cenzură intitulată „Ajunge! Guvernul Dragnea – Dăncilă, ruşinea României!”, iniţiată de PNL, USR şi PMP a fost respinsă joi de Parlament. S-au înregistrat 161 de voturi ”pentru” și 3 voturi ”împotrivă”, cu două voturi mai puține decât semnăturile de pe document.

Principalele momente ale ședinței parlamentului:

  • 15:10 – Președintele de ședință, Florin Iordache, a închis ședința Parlamentului: ”Vă doresc vacanță plăcută. Spiritul Crăciunului să se abată și asupra celor care nu doresc respectarea regulamentului. ne revedem în 2019”
  • 15:07 – Moțiunea de cenzură a fost respinsă. S-au înregistrat 161 de voturi ”pentru” și 3 voturi ”împotrivă”. Pentru adoptarea moțiunii era nevoie de minimum 233 de voturi ”pentru”.
  • 14:24 – dezbaterile asupra moțiunii de cenzură s-au încheiat. Urmează votul secret cu bile.
  • 14:11 – Vorbește din nou premierul Viorica Dăncilă:
    • am ascultat cu atenție luările de cuvânt. Nu am înțeles nimic din atitudinea pe care o aveți în fața românilor
    • modul dvs de a vă adresa, modul dvs de a jigni nu vă face cinste. Puteți țipa, puteți jigni, dacă acest lucru vă reprezintă e trist
    • nu mă afectează jignirile dumneavoastră. Numai ura vă ghidează. Continuați să faceți rău României
    • eu accept critica, dar să fie constructivă. Trebuie să vii cu argumente, nu să îți verși veninul în public
    • dle Roman, m-am gândit mult dacă să vă răspund sau nu. e cel puțin rușinos modul în care vorbiți
    • dle Barna, dacă jigniți prim-ministrul României, cum vă veți raporta la un om simplu? Îl veți bate? cred că acest lucru nu este constructiv. Românii s-au săturat ce circ, s-au săturat de jigniri. Ei vor lucruri concrete și acestea nu pot fi făcute decât de PSD-ALDE
    • unii mă întreabă pe mine dacă dorm. Da, dorm, pentru că muncesc ziua. Demisia nu ajută România.
    • nu-mi dau demisia pentru că am certitudinea că România merge pe drumul cel bun. Am certitudinea că fără ajutorul dvs vom putea avea o președinție de succes la UE. credeam că în prag de sărbători putem fi mai buni. credeam că cel puțin femeile nu suntem așa de înveninate. dar m-am înșelat și pentru acest lucru trebuie să am o altă abordare. vă promit că anul viitor abordarea mea va fi mult mai pragmatică, una în care am înțeles că nu pot avea așteptări pe proiecte sau pe programe
  • 14:08 – vorbește Traian Băsescu:
    • Am un discurs foarte scurt care îl vizează strict pe domnul senator Nicolae. Apreciez că pentru meseria de şofer al puşcăriaşului Cătălin Voicu merge oarecum discursul, a făcut progrese, pentru un şofer să poată să vorbească 25 de minute e mare lucru. Pe urmă, a pomenit cel puţin de 5-6 ori Moscova. Ţie nu ţi-e ruşine? Eşti copilul lui Iliescu. Te-a crescut la Cotroceni
  • 13:40 – vorbește liderul senatorilor PSD, Șerban Nicolae:
    • îi reproșează lui Florin Iordache că nu l-a consultat referitor la acordarea timpilor de dezbateri
    • în mod cert, majoritatea semnatarilor nu au citit moțiunea
    • senatorul PSD face ironii ieftine, la limita jignirilor, la adresa parlamentarilor Opoziției
    • spuneți în moțiune ”grup infracțional organizat”. Un asemenea lucru nu se face într-un text politic
    • cine semnează moțiunea: PNL, aripa PD. Un fost președinte al României îl numea pe dl Orban Sică Mandolină, probabil în semn de respect. Mandolina e un instrument cu coarde, puține dar zgomotoase. Mai există un partid, cred URSS. Mai e un partid, domnul Băsescu Traian plus nimeni, plus nimeni și încă doi nimeni. Mai sunt încă doi foști colegi de-ai mei
    • prin modificarea legilor justiției i-am eliberat pe judecători de securiști. E bine să scăpăm de dănileți, cucuvele, veverițe și portocale
    • recursul compensatoriu care a scos din pușcărie tâlhari, violatori a fost inițiat de Guvernul Cialaș (sic!). Corupții nu violează. Corupții nu așteaptă oamenii la lift
  • 13.34 – vorbește președintele Pro România, Victor Ponta:
    • nu suntem de acord cu măsurile anunțate de Teodorovici pentru că schimbă total Codul Fiscal adoptat când eram prim-ministru
    • taxele anunțate vor duce la creșterea tuturor prețurilor în telecomunicații
    • guvernul trebuie să se împrumute 6 miliarde anul viitor
    • deputații Pro România vor vota moțiunea
  • 13.31 – vorbește președintele PMP, Eugen Tomac:
    • în urmă cu 29 de ani români au gustat primele clipe de democrație și libertate. Toată România aștepta o transformare. S-au scurs aproape 30 de ani și azi avem la Palatul victoria un guvern debusolat, incapabil să traseze câteva direcții clare
    • în acest an al Centenarului am asistat la atâtea certuri și dezbinare cum nu am mai văzut
    • din păcate am asistat doar la certuri între guvern și Comisia Europeană și cu propriul comisar. Se încheie anul și PSD nu a venit în Parlament cu bugetul de stat. Ați dat ordonanța Teodorovici pentru că vreți să-i jupuiți pe români
  • replica lui Kelemen Hunor: eu nu v-am nominalizat, nu am pronunțat numele partidului dvs, nici al partidului. Văd că ați înțeles despre ce e vorba. Spuneți o bazaconie uriașă
  • 13:29 – vorbește deputatul USR, Cătălin Drulă:
    • replică pentru Kelemen Hunor: USR susţine o Românie în care etniile convieţuiesc paşnic. USR are mulţi maghiari în rândurile sale, are maghiari chiar în conducere, dar nu ungurii sunt problema, ci UDMR. Nu vă mai reprezentaţi electoratul, deci nu maghiarii sunt problema, ci partidul care s-a transformat într-un satelit al PSD cu voturile maghiarilor şi cu sprijinul dumneavoastră. Face Liviu Dragnea românilor şi maghiarilor deopotrivă ce face de doi ani de zile. La asta trebuia să vă gândiţi.
  • 13:23 – vorbește deputatul ALDE Andrei Gerea:
    • Nişte băsişti autentici după tată şi-au dat mâna cu alţi băsişti mai pricăjiţi, care, după principiul ‘chior în ţara orbilor’, au devenit stăpâni pe partidul lui Orban. Mai sunt şi câţiva de-ai lui Stolo pe acolo. Şi şi-au dat mâna cu oamenii lui Cioloş, zişi şi zero, zişi şi ‘Cuminţenia pământului’. (…) Iar deasupra tuturor, ca deasupra unui cuib de cuci, stă domnul Iohannis, preşedintele României, care este de fapt autorul moral al acestei moţiuni
    • autorii de facto ai moțiunii sunt președintele Iohannis și sistemul din spatele lui
    • textul moțiunii este grosolan și plin de invective. Nu pot accepta să fiu considerat complice al unui grup infracțional organizat
    • dna Turcan îl slăvea pe Kill Bill. Cine era Kill Bill, dna Turcan?
  • 13.13 – vorbește președintele UDMR, Kelemen Hunor: 
    • principiul sesiunea și moțiunea funcționează și în 2018. Această moțiune s-a născut greu, a fost anunțată din prima zi a sesiunii și depusă după multe ocazii ratate
    • grupul nostru nu va vota această moțiune, dar nici împotriva moțiunii. Nici noi nu suntem mulțumiți de activitatea Guvernului. În doi ani, la capitolul descentralizare nu s-a întâmplat nimic
    • Ordonanța de urgență de modificare a Codului fiscal pune la colţ un sistem întreg din economie, aruncă în aer bursa de valori, economia şi mai ales aruncă în aer speranţa. Aţi creat un şoc, un haos uriaş cu riscuri imense. Doamnă premier: poate reuşiţi să-l convingeţi pe ministrul de Finanţe că ţara nu este un laborator de experimentare a tuturor ideilor trăsnite. Dacă am vota împotriva moţiunii, am lăsa falsa impresie că toate aceste chestiuni semnalate sunt în regulă, dar de fapt nu sunt!
    • nu putem vota moțiunea pentru că realitatea matematică există o realitate irecuperabilă pentru a schimba guvernul. Nu există un candidat de prim-ministru asumat de cei 163 de semnatari ai moțiunii
    • în 2012 USL ne-a dat jos de la guvernare. Nu ne-a picat bine nici nouă, nici țării
    • Vin cu o propunere provocatoare. Nu aţi reuşit să produceţi un program alternativ de guvernare în doi ani şi vă propun să pregătim împreună. Dar, ca să nu vă uitaţi strâmb şi geloşi unii la alţii, facem sub coordonarea noastră. Vom pregăti un document în februarie, martie, aprilie, când doriţi dumneavoastră. Aşa, când vine vremea moţiunii de cenzură din sesiunea de primăvară, să nu vă prindă iar nepregătiţi. Şi dacă nu veţi avea un nume de premier (…) vă vom propune noi la momentul potrivit. Poate aşa va creşte şansa dumneavoastră de a prelua guvernarea
    • Nici noi nu spunem despre partidul condus de dumneavoastră ceea ce spune legenda urbană: nu spunem ca aţi fi un partid de securişti, nu spunem că sunteţi soldaţii băieţilor cu ochii albaştrii
  • 13:07 – vorbește președintele USR, Dan Barna: 
    • România a ajuns să fie condusă de un infractor condamnat penal, de un prim-ministru care are dificultăţi să citească textele pe care i le pun alţii în faţă. (…) Fiecare zi, fiecare oră pe care cuplul Dragnea – Dăncilă o petrece la conducerea României reprezintă o ameninţare pentru viitorul nostru ca naţiune. Soluţia este înlăturarea acestui guvern de la conducerea României
    • tot ce au construit generațiile de dinaintea noastră este pus în pericol azi de tupeul, reaua credință și incompetența guvernului Dragnea – Dăncilă. Fiecare secundă pe care o petrec la conducerea României reprezintă un pericol
    • probabil ne aflăm deja în Cartea Recordurilor la exemple de proastă guvernare
    • funcțiile în Executiv nu au nicio legătură cu competența. Sunt doar sinecuri într-un guvern a cărui prioritate zero este cum să scape penalii din pușcărie
    • ministrul finanțelor, o paiață ridicolă în mâinile unor condamnați pentru furt din banii publici
    • am ajuns în al 12-lea ceas. A venit momentul să-i spunem acestui grup infracțional condus de Liviu Dragnea că pe aici nu se trece
    • acum doi ani românii au ieșit în stradă împotriva OUG 13 pentru că primul Guvern al lui Dragnea a încercat într-o noapte să ne fure viitorul. Dar infractorul nu s-a lăsat. Bastoanele jandarmilor nu ne-au înfrânt voința. Pe aici nu se trece, domnilor de la PSD și ALDE
    • moțiunea aceasta nu este despre conflictul din Putere și Opoziție, este despre dumneavoastră și viitorul copiilor dumneavoastră
  • Vorbește Florin Roman:
    • doamna prim-ministru, sunteți un analfabet funcțional
    • PSD guvernează cu ”bulanul”. Ați umplut străzile cu tâlhari, cu violatori, care ne atacă copiii pe stradă. Ați distrus destine și vieți
    • citește un mesaj de la tânăra din Alba Iulia atacată în scara blocului de un recidivist eliberat pe baza legii recursului compensatoriu: ”nu înțeleg de ce acel om este liber. Sper să nu mai treacă nimeni prin ce trec eu”
    • dna Carmen Dan, mai dormiți liniștită noaptea când știți că hoții zburdă?
    • dna Dăncilă, mai credeți în Dumnezeu sau pentru dvs Dumnezeu este Liviu Dragnea?
    • președintele de ședință, Florin Iordache, i-a tăiat microfonul
  • 13:00 – deputatul PNL Florin Roman solicită un moment de reculegere în memoria victimelor Revoluției de la Timișoara
  • 12:56 – Vorbește liderul senatorilor PNL, Florin Cîțu:
    • moțiunea vine după un în care guvernul Dragnea – Vâlcov – Dăncilă și-a bătut joc de centenar cum numai Ceaușescu a mai făcut-o
    • de fapt, ce doresc Dragnea și gașca? Să fure și să nu-i deranjeze nimeni
    • ați luat banii de la investiții pentru a plăti creșterile de salarii
    • atacați sectorul privat, dar nu spuneți nimic de companiile de stat care au datorii de miliarde la buget
    • Teodorovici va rămâne în istorie ca ”groparul economiei”. Înțeleg că în PSD îi spuneți ”minte puțină”
    • ați lăsat economia pe mâna unor traficanți care ascund banii prin cimitire
    • cei care fură nu vor să plătească pentru asta. Nu avem cum să colaborăm cu hoții. În guvern nu există oameni cinstiți, doar corupți și complicii lor
  • 12:49 – Vorbește liderul deputaților PNL, Raluca Turcan:
    • românii nu vor fi niciodată solidari cu hoții. Ați făcut foarte mult rău acestei țări
    • cetățenii din această țară, românii, își doresc ca acest guvern să plece. Românii ar vota această moțiune de cenzură. Aveți posibilitatea să optați: să fiți cu poporul sau să apărați în continuare interesele lui Liviu Dragnea. Nu aveți curajul să mergeți printre oameni pentru că sunteți huiduiți
    • există soluții pentru ca României să-i meargă mai bine și suntem la un vot de ele
    • în locul unui prim-ministru incompetent și obedient am putea avea un prim-ministru profesionist și devotat
    • mi se pare devastator pentru tânăra generaţie să aibă un premier care este subiect de bancuri pe WhatsApp, un preşedinte al celui mai important partid care este personaj principal în „jocul de-a spânzurătoarea”, pe Florin Iordache care este subiect de glume pentru copilaşii ce învaţă în clasele primare înjurături cu degetele. Aceasta este ţara în care ne-aţi adus cu acest guvern
    • PNL alege salvarea României, condamnă scufundarea ei. un grup de corupți a confiscat întreaga țară
  • 12:16 – Vorbește premierul Viorica Dăncilă:
    • mi-a fost foarte greu să înțeleg logica acuzațiilor și argumentele contradictorii
    • este un text profund neserios. Mă așteptam să vă respectați pe dvs, să aveți o minimă considerație față de logică. Mă criticați pentru schimbările de miniștri făcute în guvernele de dinaintea mea. Ce să vă răspund la asta? I-am schimbat pe cei care au rămas în urmă. Ce ați fi vrut să fac, să îi mențin? ce vreți de la acest guvern, să țină sau să nu țină în funcție un ministru care nu dă rezultate
    • scopul unui guvern nu este să țină locurile calde pentru miniștri, ci să realizeze ce s-a propus în campanie
    • m-ați criticat că am încredere în dna Carmen Dan. Ce ați vrea să fac, să o remaniez și pe dânsa? Când am citit critica dumneavoastră împotriva doamnei Carmen Dan, am avut senzaţia că citesc o moţiune împotriva Guvernului Macron, nu împotriva Guvernului Dăncilă, că asta am văzut recent la Paris: tunuri cu apă, bastoane, gaze lacrimogene. Dar dumneavoastră nu vedeţi acest lucru
    • îl criticați pe Tudorel Toader pentru reforma justiției pe care a gestionat-o pentru a pune capăt abuzurilor: dacă ar fi un vot secret pentru menținerea lui Toader, ar fi cu mult peste majoritatea pe care o avem noi. Mulți dintre dvs sunteți foarte bucuroși de ceea ce a făcut Toader. Și în rândurile dvs au fost persoane cercetate abuziv. Nu vă face bine această atitudine de fațadă.
    • ați cerut în Parlamentul European ca România să fie sancționată pentru lucruri care se întâmplă peste tot în Europa. Nu cred că România trebuie să dea socoteală în fața altor state, trebuie tratată cu respect. Cum a fost posibil ca 9 români pe care i-ați trimis în Parlamentul European să voteze împotriva României? Dvs cui veți da socoteală?
    • sunteți preocupați de cât de mult se împrumută România. Când ați fost la guvernare ați contractat cel mai mare împrumut de după 1989. Când ați fost la guvernare ați triplat nivelul de îndatorare a României.
    • vă recomand să nu mai intrați în subiecte care nu vă avantajează.
    • o altă critică pe care nu o înțeleg este cea privind majorările de pensii și de salarii.
    • V-aţi propus deja să pierdeţi alegerile viitoare? Le spuneţi românilor că alternativa dumneavoastră de guvernare e de a opri majorările de venituri pe care noi le-am programat în anii următori şi chiar de a tăia pensiile şi salariile ca să vă încadraţi în buget
    • sunt convinsă că cei mai mulți români care ne privesc acum își doresc să nu treacă moțiunea pentru că perspectiva pe care le-o propuneți dacă veți veni la guvernare îi îngrozește
    • vă asigur că atunci când pensionarii se uită pe fluturașii de pensie văd cu plus
    • faceți o confuzie gravă când spuneți că am înghețat pensiile de la 1 ianuarie 2019
    • legile justiției au fost adoptate în Parlament nu prin OUG și nici prin angajarea răspunderii
    • mi-aș fi dorit să văd mai multă seriozitate și coerență în demersul dvs
    • în mandatul meu, investițiile publice sunt mai mari cu peste 40% decât anul trecut. Investițiile străine directe au crescut
    • în pofida celor spuse în moțiune, în România se fac investiții și anul viitor veți vedea o accelerare în acest domeniu
  • 12:15 – S-a încheiat citirea moțiunii, urmează să ia cuvântul premierul Viorica Dăncilă. Liviu Dragnea a venit în sala de plen și asistă din bancă la ședință.
  • 11:40 – Deputatul USR, Claudiu Năsui citește moțiunea de cenzură. Textul integral aici: MOŢIUNE-DE-CENZURĂ
  • 11:38 – în sala de plen sunt 259 de senatori și deputați. Ședința este în cvorum. A început dezbaterea moțiunii de cenzură
  • 11:36 – a fost reluată ședința de plen a Parlamentului. Liderul de grup al deputaților PSD a solicitat votarea ordinii de zi doar cu moțiunea de cenzură, fără cele două declarații propuse de PNL.
  • 10:58 – Toți parlamentarii PSD au părăsit sala de plen. Dacă nu se vor întoarce, ședința rămâne fără cvorum, iar moțiunea de cenzură nu va putea fi dezbătută și votată
  • 10:55 – Parlamentarii USR au pancarte cu ”Nu dați OUG” și ”Demisia” pe care le arată premierului Viorica Dăncilă și miniștrilor
  • 10:50 – S-a luat o nouă pauză de consultări de 10 minute la solicitarea PSD
  • 10:45 – Opoziția insistă cu includerea pe ordinea de zi a celor două declarații. Dacă ar fi incluse pe ordinea de zi, ele ar fi adoptate, deoarece parlamentarii puterii absentează masiv
  • În timpul pauzei de consultări, deputatele și senatoarele PSD și-au făcut poze cu premierul Viorica Dăncilă.

  • Pauză de consultări de 5 minute la solicitarea USR
  • Liderul deputaților PNL, Raluca Turcan, a solicitat suplimentarea ordinii de zi cu două declarații ale Parlamentului: pentru transpunerea recomandărilor Comisiei de la Veneţia şi privind situaţia economică dezastruoasă din România
    Florin Iordache a refuzat să suplimenteze ordinea de zi. Citește mai jos proiectele de declarații:

  • Deputatul PNL Florin Roman a criticat prezenţa jandarmilor în Parlament şi i-a întrebat pe reprezentanţii Puterii cine i-a chemat şi pe cine protejează aceştia. „Aş vrea să ştiu şi eu de ce astăzi, când am venit toţi la muncă, Parlamentul – plin de jandarmi, în afara Parlamentului – plin de jandarmi şi v-aţi ascuns în Parlament. Vă e frică să ieşiţi printre oameni? Vreau să ştiu, că sunt deputat, cine a solicitat prezenţa trupelor de jandarmi în afara Parlamentului şi în interiorul Parlamentului. Vreau să ştiu pe cine protejează aceşti jandarmi. Ştiţi că la ora actuală, când voi vă hliziţi şi faceţi glume proaste, ştiţi că sunt crime în România? Vedeţi poza asta? E regimul compensatoriu pe care l-aţi dat. Uitaţi ce păţeşte o tânără în România, iar jandarmii stau în Parlament să apere penalii din majoritatea parlamentară, nu pe stradă”, a spus Roman, în plenul reunit al Parlamentului. El a arătat de la tribuna plenului o fotografie cu o tânără agresată, pe care, după ce a terminat de vorbit, a pus-o pe masă, în faţa premierului Viorica Dăncilă.
  • Potrivit președintelui de ședință, în sală sunt prezenți 249 de parlamentari din totalul de 465.
  • Nici Liviu Dragnea, nici Călin Popescu Tăriceanu nu sunt prezenți în sala de plen. Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului este condusă de social-democrații Florin Iordache și Șerban Valeca.
  • Președintele PNL, Ludovic Orban, pe Facebook:
    • ”După ce s-a întâmplat in ultimele zile, cine nu votează moțiunea de cenzura este fie mai prost ca Dancilă, fie mai ticălos ca Dragnea”.
  • Premierul Viorica Dăncilă a ajuns la Parlament înaintea începerii ședinței și s-a dus, împreună cu miniștrii, în biroul lui Liviu Dragnea de la Camera Deputaților

„Guvernul marionetă al penalului Liviu Dragnea trebuie să plece azi! Aceasta nu este o cerere a Opoziţiei, ci o urgenţă naţională! Grupul infracţional organizat, condus de Liviu Dragnea, care s-a instalat la conducerea României, a slăbit statul, ca să şi-l supună, într-un moment în care avem nevoie de fim puternici, azi mai mult ca oricând. Afirmăm cu putere şi cu toată responsabilitatea că este periculos pentru interesele naţionale ca ţara să rămână pe mâna acestui grup infracţional organizat, care distruge statul de drept şi dinamitează stabilitatea politică şi economică a României, într-un moment de instabilitate internaţională. Cei care vor încerca să-l salveze, din nou, pe Liviu Dragnea, împotriva României, vor purta pe umeri o răspundere istorică. Pentru că alegerea pe care o veţi face azi, doamnelor şi domnilor din PSD, ALDE şi UDMR, este între Liviu Dragnea şi România”, se arată, printre altele, în textul moţiunii de cenzură.

Parlamentarii Opoziţiei îi reproşează premierului Viorica Dăncilă că toate angajamentele din programul de guvernare au fost amânate după 2021.

Opoziţia mai acuză „schingiuirea sistemului de justiţie, care dă mari dureri de cap liderilor PSD”.

Semnatarii moţiunii fac în final un apel către colegii din Parlament: „Votul favorabil pentru moţiunea de cenzură nu este un vot pentru iniţiatori şi nici un vot pe culori politice! Este un vot pentru România, pentru salvarea ţării din ghearele hoţilor şi ale incompetenţilor, care o storc de resurse şi care sărăcesc populaţia. Daţi dovadă că vă doriţi ca minciuna şi impostura să nu mai aibă ce căuta în politica românească! Dovediţi că vreţi ca anul viitor România să fie reprezentată în Consiliul UE de un guvern şi de miniştri de care să nu ne ruşinăm, iar ţara să fie scăpată de o prăbuşire economică previzibilă!”.

Pentru adoptarea moţiunii de cenzură este nevoie de votul a minim 233 de parlamentari. În acest moment PNL, USR, PMP au 145 de parlamentari. Alături de ei ar mai putea vota neafiliaţii, care sunt 26. Pe de altă parte, PSD şi ALDE au 248 de parlamentari.

Parlamentarii social-democraţi nu vor fi cu toţii prezenţi la şedinţa de joi, vor veni doar cei care stau în Bucureşti şi în împrejurimi pentru a asigura cvorumul de şedinţă, potrivit unor surse parlamentare. Parlamentarii PSD nu vor participa la vot.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

54 comentarii

  1. Stati bre linistiti ca va da Dragnea guvernarea in scurt timp.N-aveti de lucru de tineti atatea becuri aprinse?

  2. La cererea pacientilor, motiunea va fi depusa si la Obregia.

  3. Am auzit de la un senator PNL ca Parlamentul este astazi ca o cazemata: plin de jandarmi si inauntru si afara! Ce-i porcaria asta? Am devenit stat politienesc sau jandarmeriesc?!
    De ce le e atat de frica daca au atata majoritate?!

    • Acum am trecut prin zona, sunt cel putin 3 echipaje de politie, 3-4 dube de jandarmi si un camion cu garduri metalice, parcat mai ascuns asa, au legitimat cativa oameni care erau in mijlocul pietei, si pe trotuare echipe de cate doi jandarmi cam la 20 de metri una de cealalta. Chiar par pregatiti de ceva.

  4. In semn de protest pt faptul ca in scurt timp motiunea de cenzura va fi picat, parlamentarii usr se pare ca isi pregatesc diverse pungi cu rahat, cum au avut si in piata, sa-si toarne in cap…

    • Tu…și dacă ești troll și dacă ești doar unul care se vrea ironic, ești unul dintre cei mai mari imbecili care comenteaza sub articole!

    • Este că te simti mult mai destept acum? Parvenit provincial, cu job in “occident” probabil, care simte ca “i-a distrus PSDu’ viitoru copilasilor”, nu propria impotenta si lene… Plus, sa stii ca tu esti singurul tau prieten care crede ca esti destept, cei din jurul tau rad de tine in hohote!

    • Asistatule, sigur nu e tâlhar ca tine! E doar unul dintre milioanele de români furați de voi…să va stea in gat toate furaciunile, mai ales cele de la copii și bătrâni!

    • @Ciprian:
      Asa patesti cand vrei sa fi elegant cu javrele. Te simt, se dau la tine si te musca !

    • Nu te ustura găoaza, Asistat? Sau te a dat sefu’ de camera cu vaselina?

    • Stapanul meu, Dragnea, flausatul cu dintii imputiti mi-a promis ca imi da niste carne care i-a ramas printre dinti daca voi continua sa postez cu acelasi elan.

      Doamne ajuta sa scape de conspiratia Sorisista!

      PS: Hai ca au intrat si luati pe comentariile postate. Multumesc stapane!

    • Am vrut sa zic „banii”.

      Scuze stapane!

    • Chiar daca dupa un an ai reusit sa clonezi si poza, tot iq 20 ai! Nu te ajuta nici cele cateva expresii copiate, s au prins pana si postacii useristi ca esti debil… sper ca nu te sinucizi de sarbatori din lipsa de iubit! Apropo, nu te au dat parintii afara din casa inca? Ca mi inchipui ca le e tare rusine cu tine si prost si gheu…

    • @sufleor, esti din nou nedrept,cu tine am fost intotdeauna elegant! 😉

  5. Opoziția a reușit să dea încă o „lovitură” parlamentarismului, pe altarul luptei împotriva puterii își taie singuri craca de sub picioare, duce parlamentul în derizoriu, acel parlament în care speră că va avea cândva majoritatea.

    • Ești ”pe liță” cu tovarășii din interior, le e frică că vor pierde guvernarea?

    • Parlamentul s-a făcut singur de râs, e doar o adunătură de maimuțe mânate de niște porkari furacioși! Se fac singuri de râs, sunt unii care nici nu știu de ce se afla și ce fac acolo- ei stiu doar că trebuie să pună deștu’ pe ce le spune șefu’, atât…

  6. Astazi mi-am dat seama care a fost motivul pentru care Dragnea l-a pus in locul lui la sefia CD pe Florinache Ciordache si anume ca Ciordache e mai bun decat Dragnea la nesimtire.

  7. Dragnea iar e absent, dar e bine ca e prezent omniprezentul isteric Liviu Pop. Tot nu pricep cum ajunsese, capsomanul asta, ministru al Educatiei!

  8. Propun sa mergem cat mai multi in piata Victoriei si sa-i aratam Dancilei ca avem mai multi bani buzunare.

  9. Deci, un premier mai nesimtit ca asta nu cred ca a mai existat in istoria omenirii.

  10. Macron!… De ce nu moţiune din Togo?

    • Togo e mult peste ce a ajuns Romania astazi. Togo mai are sperante, Romania e pe moarte.

      Prostia romanilor a ajuns in final sa distruga tara.

      Un stat esuat in UE, in conditiile in care UE ne-a furnizat 43 de miliarde de euro sa ne construim tara, fara razboi, fara molime sau catastrofe naturale care sa darame economia.

      Numai un popor cu adevarat cretin isi poate darama tara in conditiile astea.

      Romanii sunt cei mai prosti oameni din Europa. Prea prosti sa voteze impotriva PSD.

  11. Iarăși mimează pnl că face opoziție ? Pai tocmai ce au votat alaturi de psd, susținerea de către stat a cocioabei exregale.

  12. Da, bai Hunore, exact asa e, UDMR este foarte vinovat pentru mersul tarii de 29 de ani incoace, pentru ca ati reprezentat o frana pentru Romania tot sprijinind PSD sau chiar guvernand prost cu ei.
    Mai du-te dracului UDMR, ca nu inteleg cine va credeti! Cum bine a zis cineva, sunteti doar PSD in limba maghiara.

  13. pentru proasta satului, ce s-a intamplat in franta cu jandarmii vs romania, e la fel, dar asta e cand este proasta satului, si scoti pe gura doar prostii. situatia nu e nici decum la fel, acolo s-au manifestat violent, au dat foc, au spart magazine. dar proasta satului nu stie de astea. ea e impresionata doar de bulane si gaze si furtunuri.

    alta diferenta este ca totusi macron a discutat cu protestarii si a inteles situatia. la noi de vreo 2 ani se protesteaza si ei nu prea inteleg de ce se protesteaza , pentru ei toti sunt prosti ei sunt destepti, mai ales dancila.

    dar na .. trebuie sa fie dancila sau „@asistat” sa nu intelegi lucrurile astea

  14. UDMR si-a jucat ca intotdeauna cartea lor, pe ei nu ii intereseaza nimic decat ce pot obtine in afara autonomia tinutului secuiesc.
    ei nu au valori democratice, ei au doar o valoare alipirea de ungaria, ei sunt la fel de corupti precum PSD+ALDE, au defrisat harghita si covasna cat au putut, sunt anti justitie la fel de mult precum PSD si ALDE.
    e normal sa isi sustina hotii cu care au guvernat de 30 de ani. ei in continaure sunt la guvernare, ei au mai multa trecere cu amendamente decat USR de exemplu, partid cu mai multe procente decat UDMR

    • A crezut cineva vreodata ca UDMR-ul a avut vreodata valori democratice? A crezut cineva vreodata ca au incercat sa aduca plus valoare pentru dezvoltarea Romaniei? Sa fim seriosi! Nu au facut altceva in ultimii 29 de ani, decat sa respecte ordinele primite de la Budapesta: distrugeti Romania! Dupa, ne ocupam noi. Noi, noi ce facem???….intrebare retorica…din pacate!

  15. LICURICII LUI DRAGNEA SI TARICEANU, UNGURII, CHIAR AU UDAT centenarul romaniei.

  16. Or reusi sa stranga voturi macar cat numarul celor ce au semnat textul motiunii ?

    PS. Daca nu, asta e ! Au bifat o actiune politica parlamentara.

    PPS. E jalnic Ludo Mandolinarul ! Incearca sa mai smulga cateva voturi (de la PSD) cu chestii politice ieftine : „mai prosti ca Dancila si mai ticalosi ca Dragnea.”

    PPPS. Pai evident ca astia sunt parlamentarii pesedisti din Parlament, altfel nu ar fi fost pe liste in 2016 ! 😉

  17. INVATA FA PROASTO! ANALFABETO! Este PRESEDINTIE!! nu „PRESEDENTIE”!!

    MM DE STOARFA!

  18. Dragilor, astăzi este Sf. Ignatie, sau ignatul, sărbătoare prin care se sacrifică animalele la care ați trudit un an întreg să le îngrășați : porcii !…Cu, sau fără știința voastră, ați contribuit voluntar sau involuntar la îngrășarea și altor porci și scroafe , necomestibili(e), animale otrăvitoare și care trebuiesc lichidate precum cele lovite de pestă . Vă cer însă clemență ptr. această purcea nevinovată, ruptă de viața de/din realitate și dependentă doar de arealul cocinei psd/alde/udmr(prezent dar fără vot în bot) !…Cineva spunea, odată, că nebunii sunt copiii lui Dumnezeu !…Să lăsăm acești copii în plata Lui !…….

  19. Deci intr-un singur lucru sunt de acord cu PSD … avem cea mai slaba opozitie cu PNL in frunte.. pacat de USR care macar incearca…
    Turcan zici ca e pe cheita, acelasi lucru de 5 ori.. deci PNL nu a sprijinit motiunea.. PNL a vrut sa dea „declaratii” .. de parca astea ne tin de cald, de km, de manuale, de imonoglobulina (NU imoglobina, fa proasto! @dancila) etc.

    Cel mai prost partid e PNL, cel mai ticalos PSD, cel mai jegos ALDE, cel mai curva UDMR, iar cel mai caraghios PMP.

    Te caci in ea de motiune… pacat de Romania si romanii cinstiti.

  20. Deci asa cum ati spus si voi : „Nu am înțeles nimic..”

  21. Ce spune femeia asta???? „Nu imi dau demisia. Va promit ca de anul viitor abordarea mea se va schimba. Va fii o abordare mult mai pragmatica”!!! Mai sa fie! S-a incins taratea in ea. Vai ce frica imi este!!(sic). Si ce mai spune? ” Nu abandonez un om din echipa in momente grele”!!! Cu alte cuvinte, stie ca Valcov mai are putin si ajunge la mititica. N-ai vrea sa-l iei la tine acasa si sa ne lasi in pace? Ah si a mai spus ceva:”Voi schimba oricati ministri va fi nevoie ca sa facem ce este in programul de guvernare”!!!! Mai muiere, ai inceput sa crezi ca tu ai puterea si ca tu decizi. Tu nu decizi nimic, tu nu schimbi pe nimeni. Moroiul este cel care face si desface. Tu nu esti decat o biata unealta in mana unui netrebnic. Veti plati cu varf si indesat toate nenorocirile. Ce v-a facut poporul asta de il urati atata? Fiti blestemati in veci cu tot neamul vostru!

  22. Un lucru e cert: PSD a devenit o adunatura de manelisti mistocari.
    Dancila nu-ntelege nimic, cum sa realizeze ce-nseamna ca ti se prabuseste bursa?!
    Eu ma bucur ca au iesit alaltaseara cu ordonanta aceea cu masuri fiscale tampite si ca efectele se vad instantaneu pe bursa, pentru ca asa poate isi dau seama ce grozavie erau sa faca si o vor modifica. Poate inteleg, totusi, in ce cacat e tara dpdv economic.

    • Dle. Radulescu, ei nu vad ce grazavie au facut. Ei stiu foarte bine ce fac. Pentru ei nu conteaza ca arunca tara in prapastie. De fapt asta vor. Daca nu ar dori asta nu ar da ordonanta. Din pacate, sunt hotarati sa o faca. Am spus si o repet: suntem pierduti. Somn usor natiune!

  23. „vă promit că anul viitor abordarea mea va fi mult mai pragmatică, una în care am înțeles că nu pot avea așteptări pe proiecte sau pe programe”! – Nici noi.

  24. In primavara, PSD, UDMR, Alde(mamalor), PNL, si cativa din PMP, au votat o lege pentru stergerea efectiva a datoriilor catre bugetul de stat(mil. de euro), datorate de dezvoltatorii imobiliari care au activat pe persoana fizica. Asadar domnilor majoritatea parlamentarilor au numai interese ascunse si personale… Cei de la USR prin comparatie, par niste „nebuni” rataciti pe acolo… Deci despre ce discutam ? Firmele corecte si populatia cinstita va sustine in continuare prin taxe suplimentare, devalizarea bugetului de catre clientela politica indiferent de culoarea sa.

  25. Proiectul de OUG:
    Viorica Dăncilă a susținut că „nu este vorba de noi taxe, e vorba de măsuri de sprijin pentru cetățeni” care trebuie adoptate în condițiile în care „suntem un guvern de stânga”.
    „Toate punctele din această ordonanță sunt pentru cetățeni”, a continuat Dăncilă, înainte de a sublinia: „Eu cred în aceste măsuri și cred că aceste măsuri vor aduce beneficii cetățenilor”.

    Va multumim din inima, doamna Prim-ministru! Va suntem recunoscatori si indatorati ca va ganditi numai si numai la noi!
    Asa sa v-ajute Dumnezeu!

  26. Sărbători fericite, chiar și celor ce își rod unghiile de ciudă și tot așteaptă guvernul lor,degeaba…la gratelare băieți, lăsați fraierii sa se umfle degeaba pe net?

  27. Opozitia in frunte cu maretul PNL , au servit O MARE M_IE , conform cu placutele de inmatriculare ale lui soferache traitor in Suedia .

  28. Toata „clasa” politica are un singur proiect pentru asa zisa romanie centenara, unicul si singurul care va fi realizat: hotie fara de pedeapsa.

  29. … nu c-ar fi fost ceva emotii.
    Desigur ca zberantza nu se spanzura ultima. „decat”asteapta ca, prealabil, sa se „duca-pre-pustii” adeptii cretinoido-horrodocsi. Da, deoarece NU exista vreo diferenta intre „dreptaci” si neo-comu’isti. In fact, apartin aceleiasi „multimi”. majoritara-n rssh tzigania. gratzie „invatamantului”, (re)fo’mat, cu tot cu camere-la-bac.

  30. PNL-USR fa-te ca lucrezi….

  31. „Cel mai rau cosmar al utopiei comuniste este burghezia rosie.” – Marx