G4Media.ro

VIDEO Nadal: Nu ştiu ce îmi rezervă viitorul, dar am de gând…

Sursa foto: captură video

VIDEO Nadal: Nu ştiu ce îmi rezervă viitorul, dar am de gând să lupt pentru a reveni cât mai mulţi ani posibil

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul cinci mondial, a câştigat pentru a 14-a oară în cariera sa turneul de Mare Şlem de la Roland Garros, în finala căruia l-a învins duminică în trei seturi, 6-3, 6-3, 6-0, pe norvegianul Casper Ruud (nr.8), prezent în premieră în ultimul act al unei competiţii de o asemenea anvergură.

La 36 de ani, împliniţi pe 3 iunie, Nadal şi-a trecut în palmares al 22-lea trofeu de Grand Slam din cariera sa (record absolut), distanţându-se astfel de marii săi rivali, sârbul Novak Djokovic şi elveţianul Roger Federer, ambii cu câte 20 de titluri majore.

„Nu ştiu ce îmi rezervă viitorul, dar am de gând să lupt pentru a reveni cât mai mulţi ani posibil”, a spus spaniolul pe terenul central de la Roland Garros, ţinând în mână Cupa Muşchetarilor, al doilea său trofeu major cucerit în acest sezon, după cel de la Australian Open.

În finala disputată duminică pe arena Philippe Chatrier de la Roland Garros, campionul iberic nu i-a lăsat nicio şansă adversarului său. Nadal a câştigat destul de uşor primul set (6-3), însă norvegianul a lăsat impresia că va fi capabil să reechilibreze partida în setului secund, în care a condus cu 3-1. Ruud (23 de ani) a cedat apoi cinci ghemuri consecutive, permiţându-i jucătorului iberic să-şi treacă în cont şi cel de-al doilea set, cu un scor identic (6-3).â

Setul al treilea nu a avut practic istoric, Nadal fiind cel care a dominat ostilităţile de la un capăt la altul, impunându-se cu un sec 6-0 şi adjudecându-şi finala după 2 ore şi 18 minute de joc, sub privirile regelui Felipe al VI-lea al Spaniei, prezent în tribune.

Rafael Nadal şi Casper Ruud s-au înfruntat cu această ocazie pentru prima oară în circuitul profesionist, în condiţiile în care norvegianul nu a trecut niciodată de optimile de finală în Marele Şlem, până la actuala ediţie a turneului parizian.

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. El Cid !

  2. Nesătul ca Hagi Tudose. Să mai lase și pe alții, că și-a făcut plinul pentru 10 vieți.

    • Buna dragilor, ma numesc Aruna pe nume de scena Aluna, un trans care ofera servicii deocheate domnilor care n-au bani nici sa treaca strada cum sunteti si voi. Daca esti zvelt ca nuiaua de alun si iti plac alunele coapte sau bine prajite, atunci te astept in locatiile mele de lux parcuri, toalete publice si santiere in constructii. Accept si scule de tamplarie ciocane cu coada din lemn de alun, surubelite si clesti de spart alune .

    • Eventual sa il lase pe titel milogul!

  3. Poate-i rezervă viitorul o surpriză ca lui Șumahăr…

  4. Esti prxst rau.