G4Media.ro

VIDEO Noi imagini cu deplasări de echipamente militare ruseşti  în apropierea frontierei…

Sursa: Captură Twitter

VIDEO Noi imagini cu deplasări de echipamente militare ruseşti  în apropierea frontierei cu Ucraina / Ministrul de externe de la Kiev: „Ucraina nu vrea război, dar vom deschide focul în caz de amenințare”

Kremlinul continuă să trimită trupe şi echipamente militare în apropierea frontierei cu Ucraina, pe reţelele sociale fiind publicate, miercuri, noi imagini video cu mişcări de vehicule blindate şi camioane în regiunea rusă Voronej şi în Ţinutul Krasnodar, transmite UNIAN citată de Rador.

Imaginile respective au fost publicate pe 6 aprilie şi conţin înregistrări în care se pot vedea camioane şi tancuri ruseşti aflate de-a lungul autostrăzilor și pe segmente de cale ferată din apropierea frontierei dintre Rusia şi Ucraina.

Agenţia UNIAN aminteşte că, zilele trecute, comandantul şef al armatei ucrainene, Ruslan Homceak, a acuzat Moscova de mobilizarea de forţe în apropierea graniţei cu Ucraina şi pe teritoritoriul ucrainean aflat sub ocupaţie temporară. Rusia ar fi mobilizat în regiune 28 de grupuri tactice de luptă la nivel de batalioane, sub pretextul pregătirilor pentru manevrele strategice „Zapad-2021”.

Ministrul de externe de la Kiev: „Ucraina nu vrea război, dar vom deschide focul în caz de amenințare”

Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a declarat pentru „Libération” că Ucraina nu vrea război, însă a subliniat că militarii Kievului vor deschide focul în caz de amenințare.

Potrivit ministrului, Ucraina nu încearcă să escaladeze conflictul din Donbas și se angajează să soluționeze situația pe căi politice și diplomatice. „Vom deschide focul numai dacă există o amenințare la adresa trupelor noastre aflate la sol sau dacă acestea sunt atacate”, a avertizat Dmitro Kuleba.

Şeful diplomaţiei ucrainene a remarcat că regimul de încetare a focului din Donbas a funcționat până în decembrie, dar, apoi, „s-a schimbat ceva la Moscova”. „În ceea ce ne privește, nu efectuăm nicio consolidare care să aibă scopuri ofensive, cu excepția rotațiilor obișnuite.

Dar, dacă unul dintre ai noştri este ucis, avem dreptul să ne apărăm” – a adăugat ministrul de externe al Ucrainei. Kuleba consideră că înrăutăţirea situaţie de securitate din Donbas este un mesaj transmis Ucrainei, „pentru a speria guvernul ucrainean și a-l face mai flexibil în negocieri”.

„Rușii folosesc această escaladare pentru a-și consolida poziția în formatul Normandia. Apoi, acesta este un mesaj adresat țărilor occidentale, un răspuns la sancțiunile adoptate împotriva Moscovei pentru modul în care este tratat Aleksei Navalnîi. Mesajul este următorul: ‘orice aţi face, noi facem ceea ce vrem’. Astfel, ceea ce se întâmplă depășește cu mult granițele Ucrainei”, a explicat Dmitro Kuleba.

Preşedintele Ucrainei merge în Donbas, pe fondul escaladării situaţiei  din zona de conflict

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, intenționează să se deplaseze săptămâna aceasta în Donbas, în contextul escaladării situaţiei în zona în care au loc operaţiuni militare între armata Kievului şi rebelii susţinuţi de Moscova.

Potrivit unei surse a agenţiei RBC, vizita șefului statului ucrainean în Donbas va avea loc joi sau vineri. Zelenski va fi însoţit de către șeful Biroului Președintelui, Andri Eermak.

RBC aminteşte că situaţia de securitate din Donbas s-a agravat în ultimele săptămâni, armata ucraineană înregistrând victime aproape în fiecare zi, din cauza atacurilor lansate de rebelii pro-ruşi. De la începutul acestui an, 23 de soldați ucraineni au murit în Donbas.

MAE rus acuză NATO de intensificarea activităţii în Ucraina  și în Marea Neagră

Rusia înregistrează o intensificare a activității forțelor armate ale țărilor NATO în Ucraina și în Marea Neagră, în imediata apropiere a granițelor rusești, a declarat purtătorul de cuvânt al MAE rus, Maria Zaharova. Potrivit afirmaţiilor sale, Kievul continuă să concentreze noi forțe și armamente în zona liniei de contact din Donbas.

„Concomitent se produce şi o intensificare a activității forțelor armate ale țărilor NATO pe teritoriul Ucrainei și în Marea Neagră, în imediata apropiere a frontierelor rusești. În anul 2021, este planificată desfășurarea a șapte exerciții comune pe teritoriul ucrainean cu diferite țări ale Alianței” – a declarat Zaharova, într-un comentariu publicat pe site-ul ministerului rus.

Diplomatul rus afirmă că s-au intensificat semnificativ activitățile de informații ale statelor străine în Ucraina, de-a lungul granițelor cu Rusia și la linia de contact din Donbas, cu folosirea aparatelor de zbor şi a mijloacelor radio-electronice. „Sprijinirea financiară și logistică a forțelor armate ucrainene din către țările NATO continuă, la fel şi livrările de arme letale şi instruirea personalului militar ucrainean de către instructorii occidentali” – a adăugat purtătorul de cuvânt al MAE rus.

Sursa: Unian/ BBC/ Tass/ Rador

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. o lume complicata , dar o analiza corecta este greu de gasit in media din romania .

  2. Din motivul asta nu e bine sa ai autostrazi si drumuri bune in vecinatatea unui stat d’asta mai nervos, te mai scapa noroiul.

  3. Ăștia merita potoliți cu bomba, sovieticii ăștia infecți se joaca cu fundul pe lângă tepusa erecta. Sărmanii ăștia înca mai au gânduri imperiale, ar trebui puși la punct de către alianța statelor democrate și libere