VIDEO Oameni care inspiră România. Cele două femei care au construit un spital de la zero: „A fost și un impuls egoist” / „Nu poți să abandonezi, mai ales că tu știi, ai văzut. N-ai cum să te oprești”

De ce au decis Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu, în urmă cu circa 12 ani, să-și lase joburile – director de firmă de transport și brand manager – pentru a se dedica exclusiv reabilitării și construcției de spitale? Și cum de nu au renunțat, în ciuda piedicilor și a lentorii sistemului public, cu care trebuie să colaboreze? De ce spitalul „Dăruiește Viață”, construit de la zero din donații și predat la cheie statului, nu funcționează încă? S-au gândit vreodată să abandoneze? Ce le determină pe Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu să meargă mai departe?

• Vezi VIDEO interviul – reportaj cu Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu în seria Oameni care inspiră România

O producție G4Media.ro / Inquam Photos / Filmare și montaj: Octav Ganea

„Nu suntem toți nici hoți, nici impostori, nici incompetenți. Cred că societatea a văzut că de fapt se poate, că noi suntem în stare și când ne adunăm putem să facem lucruri faine împreună și m-aș bucura ca asta să rămână o chestie pe termen lung. Genul ăsta de solidaritate poate de fapt să aibă impact în România”, afirmă Oana Gheorghiu.

„Cred că am trecut de la discursul acela «să ni se dea», «să ni se facă», cineva să ne ajute și pe noi la «hai să ne suflecăm mânecile și să trecem la treabă», hai că de la nu se poate, acum se poate”, afirmă și Carmen Uscatu.

În urmă cu 15 ani, au ajutat un tânăr bolnav de leucemie care avea nevoie de tratament în străinătate. Așa au început să facă voluntariat. După 3 ani, își lăsau joburile – brand manager și director de firmă de transport – și treceau full time în activitatea ongistă. Se năștea „Dăruiește Viață” și începeau proiectele de reabilitări și dotări în spitale. Ce le-a determinat să facă asta?

„Cred că a fost un impuls și egoist, pentru că tot ce facem noi în viața noastră are și latura asta egoistă. Pentru că, da, ne dorim și noi să ajungem să avem acces la servicii de sănătătate în condiții civilizate, demne, să întâlnim empatie în spitale. Cred că a fost și partea asta în care ne-am gândit și noi la noi, și noi la copiii noștri și la familiile noastre” – Oana Gheorghiu

„Și a fost când n-am mai putut fizic. Pentru că noi ziua munceam la joburi, seara mai făceam și teme, stăteam pe capul copiilor, iar noaptea făceam aceste proiecte de voluntariat” – Carmen Uscatu

În 2023 au încheiat construcția primului spital de oncologie pediatrică din România. Realizat sută la sută din donații ale oamenilor obișnuiți și ale unor companii. Cu dotări la standarde occidentale, pe nouă niveluri, în total 12 mii de metri pătrați.

Oana Gheorghiu: „Cum e să construiești un spital de la zero? Păi cred că nu e greu. Serios acuma, că s-a făcut e dovada faptului că nu e atât de greu încât să nu se poată face în România. Pentru stat ar trebui să fie ceva ușor de făcut” – Oana Gheorghiu

Dar statul nu doar că nu a făcut vreun spital, nici măcar nu a ajutat proiectul inițiat de asociația „Dăruiește Viață” și realizat din donațiile a sute de mii de oameni.

„Nu ne-a ajutat statul cu nimic până în acest moment, pe alocuri ne-a pus și piedici. Dar n-aș zice statul așa în general, ci niște oameni, niște politicieni care la un moment dat au încercat să interfereze cu proiectul ăsta, chiar și la nivel de declarații publice să-l ducă în derizoriu. În rest, nu am avut susținere. Adică a trebuit să muncim pentru fiecare aviz, pentru fiecare autorizație, să depunem eforturi, să sunăm să punem presiune ca aceste documente, această birocrație să se întâmple în timpul legal. N-am cerut altceva” – Oana Gheorghiu

Spitalul a fost predat statului la cheie, însă nu este clar când vor fi tratați aici primii pacienți. Spitalul Marie Curie fixase data de 15 ianuarie pentru mutarea secțiilor, dar termenul a fost depășit. De ce trenează lucrurile?

„Lucrurile nu se vor întâmpla peste noapte perfect. Da, este o clădire aproape perfectă aș putea să spun, de aia am și zis că e o clădire venită din viitor, cu echipamente de ultimă generație, însă procedurile, protocoalele nu sunt actualizate, echipa medicală nu este în întregime formată, nu sunt suficiente asistente, pentru că nu s-a făcut un plan. Probabil că pe alocuri nu sunt nici suficienți medici, pentru că iarăși nu s-a făcut un plan în acest sens. Nimeni nu s-a gândit câți copii vom putea noi trata din momentul în care ne vom muta acolo. Vor începe probabil să lucreze la acest plan. Cred că nici ei nu au realizat că lângă ei există un spital. Probabil că a fost încă un proiect incredibil, deși îl vedeai cu ochiul liber” – Carmen Uscatu

Cum de nu au renunțat Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu, în ciuda piedicilor, în ciuda lentorii sistemului? Au vreo garanție că sistemul medical românesc nu va muta în noul spital vechile metehne? Lipsa de medicamente, de protocoale, de personal și așa mai departe.

„N-avem nicio garanție, atât timp cât nimic nu se schimbă la nivel de legislație, la nivel de proceduri. Nu, n-avem nicio garanție. Singura garanție este că noi suntem acolo, că nu lăsăm lucrurile să se întâmple așa cum se întâmplă în alte spitale, doar pentru că ne vom angaja să facem mentenanța acestei clădiri pe costurile asociației, cu banii strânși de la donatori, pentru că nu putem să lăsăm să se distrugă ceea ce am construit” – Oana Gheorghiu

Motivația cea mai puternică vine însă de la cei pentru care a fost construit acest spital: copiii bolnavi de cancer. În România, rata de supraviețuire a acestor copii este cu 10-20% mai mică decât în Occident. În plus, condițiile în care trebuie să lupte pentru viață sunt sfâșietoare.

„Iar ceea ce îmi povestea un părinte la un moment dat, pe mine m-a făcut să cred că atunci când mi-e cel mai greu, nu mi-e deloc greu. Îmi spunea că noi trebuie să spunem donatorilor nu doar partea frumoasă a lucrurilor, că, da, se trăiește în cancer. Noi trebuie să spunem că se și moare și îmi povestea cum se moare la Marie Curie, cum toți părinții și copiii sunt invitați în saloane și sunt puși să tragă jaluzele la geamurile interioare, pentru că au niște geamuri interioare care sunt spre hol, cum se lasă liniștea și atunci cu toții știu că a murit un copil. Pentru ei nu poți să abandonezi, mai ales că tu știi, ai văzut că în alte țări supraviețuirea este 80-90 la sută și dacă știi că există o mică șansă ca și tu să ajungi acolo, mai repede sau mai târziu, n-ai cum să te oprești” – Carmen Uscatu

Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu continuă pe acest drum. Recunosc că încrederea a peste 350.000 de oameni care au donat pentru proiectul pe care ele l-au dus la capăt e o presiune care nu le lasă să renunțe. Dar mai este ceva.

„Sunt lucrurile pe care le vezi bune și care-ți dau speranță că de fapt se poate. E adevărat că în munca de zi cu zi ai foarte multe frustrări și foarte multe diferențe de ritm, dar trebuie să vedem partea bună a paharului, pentru că ea există” – Oana Gheorghiu

G4Media.ro în parteneriat cu Inquam Photos lansează o serie de videoreportaje cu oameni care, prin acțiunilor lor, sunt sursă de inspirație. Într-o țară cu valorile răsturnate, este tot mai multă nevoie de repere, de borne fixe, de oameni care știu să găsescă singuri Nordul și să îl arate altora. Cu toții au performat în domeniilor lor, au cariere de succes, dar au făcut ceva mai mult decât jobul care ar fi putut să le asigure o viață linișită. S-au implicat activ – și nu doar pe rețelele sociale – încercând să schimbe ceva în jurul lor. Toți acești oameni mai au ceva în comun: sunt liberi, atașați de valori democratice și implicați în comunitate. Seria videoreportajelor a început cu o poveste despre proteste: Tudor Chirilă: There is no planet B, a urmat povestea despre curajul Emiliei Șercan și va continua cu un documentar despre Florin Buhuceanu, activist pentru drepturile omului.