G4Media.ro

VIDEO Oficial militar rus din Crimeea, ucis în explozia unei mașini /…

Sursa foto: Captură X.com / Pravda UA

VIDEO Oficial militar rus din Crimeea, ucis în explozia unei mașini / Pravda: Serviciile secrete ucrainene au asasinat un căpitan al Flotei ruse de la Marea Neagră

Un militar rus a fost ucis în explozia unei mașini în Crimeea, a declarat un oficial rus, citat de Sky News.

Mikhail Razvozhayev, guvernatorul orașului-port Sevastopol din peninsula ocupată, a declarat că serviciile de urgență au fost solicitate în această dimineață pentru a primi informații despre o mașină care a explodat și a luat foc.

Un șofer se afla în mașină și a fost „evacuat rapid”, dar a murit din cauza rănilor la fața locului, a spus el, confirmând că acesta era un „militar”.

Razvozhayev a declarat că se investighează cauza exploziei.

Asasinat de succes al SBU?

Publicația ucraineană Pravda citează surse care susțin că Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) ar fi asasinat un căpitan al Flotei ruse de la Mărea Neagră.

Valery Trankovsky, șeful de stat major al unei brigăzi de nave de rachete din cadrul Flotei ruse a Mării Negre, a fost ucis în Sevastopol, ocupat temporar, la 13 noiembrie.

Sursa a precizat pentru Pravda că explozia mașinii șefului de stat major al Brigăzii 41 de nave și bărci cu rachete a Flotei ruse a Mării Negre, Valery Trankovsky, a fost o operațiune specială de succes a SBU.

„Trankovsky este un criminal de război care a dat ordinul de a lansa rachete de croazieră din Marea Neagră către ținte civile din Ucraina”, a declarat sursa. „În special, el a bombardat Vinnytsia cu rachete Kalibr în iulie 2022. Atunci au murit 29 de civili. El a fost o țintă complet legitimă în conformitate cu legile și cutumele războiului”, a subliniat sursa citată pentru Pravda.

Picioarele căpitanului rus au fost smulse de explozie, iar acesta a murit din cauza pierderii de sânge, mai scrie publicația ucraineană. Presa rusă relatează că Trankovsky era urmărit de aproximativ o săptămână și că dispozitivul exploziv de fabricație proprie a fost activat de la distanță.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Da’ ce o fi facut dom’le?