VIDEO Operațiunea „Breaking Dawn”. Comandant de rang înalt al Jihadului Islamic, ucis de rachetele lansate de armata israeliană în Fâșia Gaza / Cel puțin șapte morți, inclusiv o fetiță de 5 ani, și 40 de răniți în urma atacului
UPDATE 18:02 Jihadul Islamic palestinian confirmă moartea comandantului de rang înalt Tayseer Jabari într-un atac aerian israelian în nordul Fâșiei Gaza, relatează Times of Israel.
Jabari l-a înlocuit pe Baha Abu al-Ata în funcția de comandant al Jihadului Islamic în nordul Fâșiei Gaza, după asasinarea acestuia de către Israel în 2019.
Știrea inițială
Israelul a lansat vineri rachete asupra unor ținte din Gaza, se arată într-un comunicat al armatei israeliene, relatează CNN, BBC și The Guardian.
Comunicatul a precizat că țintele aparțin Jihadului Islamic, cea mai mică dintre cele două grupări militante principale din Gaza.
Ministerul palestinian al Sănătății a declarat că cel puțin șapte persoane au fost ucise, inclusiv o fetiță de cinci ani, iar alte 40 au fost rănite.
Un comunicat al Jihadului Islamic a precizat că „inamicul a început un război care vizează poporul nostru, iar noi toți avem datoria de a ne apăra pe noi înșine și pe poporul nostru și de a nu permite inamicului să scape cu acțiunile sale care au ca scop subminarea rezistenței și a fermității naționale.”
O „situație specială” a fost declarată în zonele din jurul Fâșiei Gaza, în așteptarea unor posibile tiruri de rachete, sau alte atacuri de represalii, a declarat armata israeliană.
Operațiunea împotriva Jihadului Islamic se numește „Breaking Dawn”, a adăugat armata.
Atacurile au fost efectuate după ce Israelul l-a arestat pe Bassam al-Saadi, un lider important al grupării Jihadului Islamic Palestinian, în timpul unui raid în oraşul ocupat Jenin din Cisiordania, la începutul acestei săptămâni.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii