G4Media.ro

VIDEO Papa Francisc, către români: Vin între voi ca să mergem împreună!

sursa foto: Facebook

VIDEO Papa Francisc, către români: Vin între voi ca să mergem împreună!

Sanctitatea Sa Papa Francisc a afirmat, într-un mesaj înaintea vizitei sale în România, difuzat marţi seară în exclusivitate de TVR, că vine între români pentru a „merge împreună”.

„Vin între voi ca să mergem împreună. Mergem împreună când învăţăm, să păstrăm rădăcinile şi familia, când ne îngrijim de viitorul copiilor şi al fratelui de lângă noi, când ne depăşim fricile şi suspiciunile, când lăsăm să cadă barierele care ne separă de ceilalţi”, spune Sfântul Părinte, citat de Agerpres.

În mesaj, Papa Francisc mulţumeşte preşedintelui şi celorlalte autorităţi ale statului pentru invitaţia de a vizita „România, ţară frumoasă şi primitoare, ca pelerin şi frate”.

„Dragi fraţi şi surori din România. Mai sunt doar câteva zile până la călătoria care mă va aduce în mijlocul vostru. Gândul acesta mă bucură şi doresc încă de pe acum să vă adresez tuturor salutul meu cel mai cordial. Vin în România, ţară frumoasă şi primitoare, ca pelerin şi frate şi le mulţumesc preşedintelui şi celorlalte autorităţi ale statului pentru că m-au invitat şi pentru deplina colaborare. Trăiesc deja bucuria întâlnirii cu patriarhul şi cu Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române, precum şi cu păstorii şi credincioşii catolici”, afirmă Papa Francisc.

Sanctitatea Sa aminteşte şi de „legăturile de credinţă care ne unesc încă de la apostoli” şi de cei şapte martiri greco-catolici pe care-i va proclama fericiţi în timpul vizitei în România.

„Legăturile de credinţă care ne unesc vin încă de la apostoli, în special de la legătura care îi unea pe Petru şi pe Andrei, cel care, potrivit tradiţiei, a adus credinţa pe pământul vostru. Fraţi de sânge, au fost toţi fraţi şi în vărsarea sângelui pentru Domnul. Şi printre voi au fost atâţia martiri chiar în timpurile recente, precum cei şapte episcopi greco-catolici pe care voi avea bucuria de a-i proclama fericiţi. Faptul pentru care au suferit până la jertfirea vieţii este o moştenire mult prea preţioasă ca să fie uitată. Şi este o moştenire comună care ne cheamă să nu ne îndepărtăm de fratele care participă la ea. (…) Ştiu că mulţi pregătiţi vizita mea în mod intens şi vă mulţumesc din inimă. Vă asigur că vă stau aproape în rugăciune vouă tuturor şi vă dau binecuvântarea mea. Şi vă cer, vă rog, să vă rugaţi pentru mine. Să ne vedem cu bine!”, mai spune Papa Francisc.

Vizita de stat, pastorală şi ecumenică a Papei Francisc în România se va desfăşura în perioada 31 mai – 2 iunie, la Bucureşti, Şumuleu Ciuc, Iaşi şi Blaj. Suveranul Pontif se va afla la Bucureşti pe 31 mai, la Şumuleu Ciuc şi la Iaşi pe 1 iunie şi la Blaj pe 2 iunie. Papa Francisc este al doilea Suveran Pontif care vine în România, după Papa Ioan Paul al II-lea, care a efectuat o vizită istorică la Bucureşti în mai 1999.

Foto: Papa Francisc / Facebook

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

13 comentarii

  1. Veniti Parinte ca suntenti cinstit, nu vredniciti mafia si coruptia cum vredniceste Patriarhul Daniel.

  2. papa e-n turneul „uitati ca sunt seful a mii de pedofili si sunt imbracat intr-o rochie”

  3. Ar fi fost bine sa nu vi satano !!!

    • tu-ule, vei avea un loc special in viața de apoi…alături de cine îți dorești

  4. E ok tataie, nu e nevoie, ne descurcam noi since fara matale.
    Poti sta linistit la tine in tara si sa continui sa ii mangai pe crestet pe toti pedofilii care se ascund dupa hainele preotesti.

  5. Rușinos și jenant!
    Cele câteva postări de până acum.
    Sunteți patetici și mici, domnilor comentatori!
    Stați, domnilor justițiari in religie, acasă, liniștiți lângă berea/ vinul vostru, poate mai dați o palmă nevestei, copilului, că știu ei DE CE și comentati-l pe dl. Papă!
    Și faceți voi procesul etapei alături de toți POMOHACII pe care încă îi venerează o sleahta de semeni ai voștri. Numiți creștini ORTODOCȘI. ROMÂNI!
    CA după alegeri. La cald.
    PS. Erată: Papa nu este = domnu’ popa!
    „Decât”, fanarioților care- l meritați pe Dragnea!
    RUSINE!
    PPS. Îmi asum criticile criticilor de bună credință.
    Fanarioților, nu va obosiți.

  6. Vine ca misionar al noii religii CRISLAM, al Pactului ONU pentru migranti, parteneriatul civil al familiei, sionismului ,bolsevismului si fascismului… Bine vino… Doar stii ca Tatal Nostru tine la noi in lupta cu tatal vostru ( Matei 11. 25) Ai uitat ca la anuntul demisiei Vaticanul a fost traznit iar cad ai dat drumul porumbeilor zicand „Sa fie pace in Ucraina !” a aparut un corb si un pescarus care le-au zburat fulgii… ATENTIE LA REACTIA TATALUI NOSTRU

    • Domnule, sunteți prăjit!
      Rău!
      De unde vi se trage?
      Că de la biblie și sfinte învățături, sigur nu!
      O fi directiva BOR?
      Întreb pentru un prieten!

  7. Papule ( 666) stai mai bine in tara ta si asteapta sa arzi in iazul vejnic de foc ai schimbat ziua de odihna care a lasato dumnezeu prin lege ai omarit pe vremea inchizitiei milioane de oamenii si mai spui si ca ai putere sa ierti pacatele osa arzi vejnic in iazu de foc cu cel ce il slujesti (satan )

  8. In comentariille d-stra dovediti inca o data ignoranta profunda si manipularea de prost gust al multor cetateni ai Romaniei!
    De aceea niste imbecili – iliescu, nastase, dragnea, si lista este lunga- au putut distruge moral si economic aceasta tara, multi dintre noi am fost complici!
    Rusine!

  9. Sanctitatea Sa