
VIDEO Parma lui Chivu a scăpat printre degete o victorie mare pe terenul lui Lazio
Parma a condus cu 2-0 pe terenul celor de la Lazio, dar plecat doar cu un singur punct de pe Olimpico din Roma. Trupa pregătită de Cristi Chivu a căzut fizic pe finalul duelului și a primit două goluri de la același jucător: spaniolul Pedro. Duelul încheiat cu scorul de 2-2 a făcut parte din etapa cu numărul 34 din Serie A.
Jacob Ondrejka a deschis scorul pentru Parma încă din minutul 3, iar același atacant suedez Ondrejka a înscris în minutul 46 şi Parma conducea cu 2-0.
Dennis Man a intrat pe teren în minutul 71, în locul autorului celor două goluri, şi a avut o şansă importantă de a marca în minutul 72.
Pedro a bifat o dublă (minutele 79 și 84) și i-a privat pe cei de la Parma de o victorie pe Olimpico.
Mai mult decât atât, după un asediu al gazdelor la poarta lui Suzuki, Dennis Man a scăpat pe contraatac, dar nu a găsit poarta dintr-o poziție ideală.
S-a încheiat 2-2, un punct mare pentru Parma în încercarea de a se salva de la retrogradare.
În clasamentul din Serie A, Parma se află pe locul 15, cu 32 de puncte, la 7 puncte peste primul loc retrogradabil.
Mai sunt patru etape de disputat din actualul sezon competițional din Serie A.
„Meci perfect pregătit de Chivu. Parma s-a apărat foarte grupat, fără să-i lase ocazii lui Lazio și a fost de multe ori periculoasă pe contraatac. Ondrejka a fost surpriza, una foarte bună de altfel, în 11-le de start.
Până în minutul 80, Chivu ar fi fost de nota 10, dar apoi a intrat Pedro. Încă un punct important pe un teren complicat pentru Parma, care este tot mai aproape de salvarea de la retrogradare” – Tutto Mercato despre Cristi Chivu.
15 Verona 32 puncte
16 Parma 32
17 Lecce 27
18 Venezia 25 / retrogradează
19 Empoli 25 / retrogradează
20 Monza 15 / retrogradează
Rezumatul partidei dintre Lazio Roma și Parma
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.