VIDEO Pescarii britanici au protestat cu camioane în fața reședinței premierului Boris Johnson, furioși că nu mai pot exporta pește în UE după Brexit
Zeci de tiruri folosite pentru transportul peștelui și al fructelor de mare s-au strâns astăzi în centrul Londrei, lângă reședința premierului din Downing Street, într-un protest față de faptul că pescarii britanici nu își mai pot exporta produsele în UE după 1 ianuarie, data Brexit, transmite Sky News.
Pescarii britanici, mai cu seamă cei din Scoția, nu au putut să își mai vândă produsele în Uniunea Europeană din cauza barierelor administrative apărute după ce Marea Britanie a ieșit din UE. Astfel, aceștia pierd timp prețios încercând să completeze formularele care atestă respectarea standardelor europene, iar noile sisteme informatice le dau bătăi de cap.
Unul dintre camioane purta o pancartă cu mesajul „Brexit Carnage”, în timp ce altul avea mesajul „Incompetent Government Destroying Shellfish Industry!”.
Planul inițial al pescarilor, de a vărsa pește stricat în fața reședinței premierului Boris Johnson, a fost abandonat în cele din urmă, transmite Sky News.
Context. Pescuitul a fost unul dintre subiectele cele mai spinoase în negocierile dintre UE și Marea Britanie pentru un acord după Brexit. Influentul parlamentar conservator britanic Jacob Rees-Mogg a susţinut săptămâna trecută că peştii din apele din jurul Marii Britanii „se simt mai bine şi sunt mai fericiţi” după Brexit. Drept răspuns la criticile unui deputat scoţian în sensul că guvernul britanic a provocat un dezastru pentru industria piscicolă, Rees-Mogg a asigurat că executivul va rezolva problemele cât mai curând posibil.
Citește și:
sursa foto: Captură video/ Insider News
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
17 comentarii