VIDEO Peste 200 de participanți la protestul artiștilor / Victor Rebengiuc, mesaj către guvernanți: „Le-aș spune că sunt niște nenorociți care au distrus o țară”
Peste 200 de oameni au fost prezenți în Piața Victoriei, la protestul artiștilor, între aceștia fiind și mari actori. Prezent la protest, Victor Rebengiuc a declarat că le-ar spune guvernanților că „sunt niște nenorociți care au distrus o țară”.
„Suntem pe culmile creșterii economice, avem tot ce ne trebuie și mai desființăm câte ceva. (…) Problema se rezolvă prin vot. (…) Așteptăm votul, dar aștept votul ăsta de foarte multă vreme, din 1945 aștept chestia aia cu votul care să vină să dea la o parte comuniștii din conducerea statului”, a declarat Rebengiuc.
Întrebat ce mesaj are pentru premier, pentru ministrul culturii, actorul a afirmat: „Le-aș spune că sunt niște nenorociți care au distrus o țară”.
”Românii să încerce să-și dea seama pe cine votează atunci când votează să aibă cât de cât o garanție că aleg oameni care se vor interesa cât de cât de țară, nu doar de ei”, a mai declarat el.
„Am venit aici pentru instituțiile care țin de cultură, mă refer la teatre, operă, muzeele naționale, s-au tăiat fonduri și atunci primii care au fost loviți au fost un grup foarte numeros de tehnicieni de-ai noștri, colegi de-ai noștri, fără de care actualmente ne e imposibil. E ca și cum dumneavoastră, reporterii, îmi luați mie interviu și nu aveți colegii care să filmeze, nu avem cum să transmitem mesajul nostru”, a declarat și actorul Mihai Călin.
„E prea mult și prea josnic, ca să spun așa. Pare o răzbunare undeva de găști de clasa a doua așa. „Ah, v-am mărit salariile și acum strigați împotriva noastră? Lasă că vedeți voi! Uite nu mai sunt bani în buget, tăiați, faceți, rezolvați”. S-a ajuns mult prea departe. Nepriceperea lor, nici nu știi dacă e nepricepere, doar rea-voință sau și una, și alta”, spune și actorul Marius Florea Vizante.
Protestul, numit #Demnitate, este „un gest de solidaritate pentru cei care au fost concediați ca umare a tăierilor bugetului și a întârzierii subvențiilor din partea primăriei municipiului București”.
„Situația este deosebit de dezastruoasă, cu toții o resimțim direct: onorarii întârziate luni de ziile, proiecte anulate, spectacole tot mai puține, o totală lipsă de siguranță din orice punct de vedere. Foarte curând vom fi trași răspundere în legătură cu contribuțiile sociale datorate la stat pentru anul trecut iar noi nu suntem plătiți pentru munca depusă anul acesta”, spun organizatorii protestului anunțat pe rețelele sociale.
„Să ne mobilizăm și să ne ridicăm împreună, pentru că uniți putem să arătăm primarilor, miniștrilor și premierului României ca suntem un număr ENORM de persoane afectate și ne cerem dreptul la demnitate”, mai arată organizatorii.
Reamintim că Primăria București a tăiat zeci de milioane de lei de la instituțiile culturale din subordine la rectificarea bugetară de miercuri, iar Libertatea a anunțat că 54 de oameni au fost dați afară de la Teatrul Național și 31 de la ARCUB.
Citește și:
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii