G4Media.ro

VIDEO Peste o mie de persoane au participat la o manifestaţie pro-palestiniană…

Sursa: facebook

VIDEO Peste o mie de persoane au participat la o manifestaţie pro-palestiniană la Washington

Peste o mie de persoane au manifestat sâmbătă la Washington în apărarea palestinienilor, reclamând în special încetarea ajutorului acordat Israelului de statul american, notează AFP.

Adunaţi pe treptele Memorialului Lincoln, loc emblematic al protestelor din capitala americană, participanţii au scandat dorinţa lor de a vedea o „Palestină liberă” şi au cerut sfârşitul a ceea ce ei consideră a fi un „apartheid” din partea Israelului faţă de poporul palestinian.

„Sperăm să trimitem un mesaj clar guvernului Statelor Unite că zilele în care a susţinut statul israelian fără repercusiuni s-au încheiat”, a declarat pentru AFP Sharif Silmi, prezent la protest, în mijlocul a sute de drapele palestiniene, la o manifestaţie mult mai numeroasă mai mare decât la mitingurile pro-palestiniene anterioare.

„Vom înfrunta orice politician care continuă să finanţeze armele pentru Israel. Ne vom opune, vom vota împotriva lor, îi vom finanţa pe opozanţii lor, până când îi vom bate la urne”, a adăugat acest avocat de 39 ani din Washington.

„Oamenii s-au trezit şi acţionează. Fie că sunt tineri evrei, tineri musulmani, tineri negri, tineri albi, există un viraj generaţional”, în Statele Unite în lupta pentru „schimbarea şi eliberarea poporului palestinian şi a tuturor popoarelor oprimate”, a ţinut el să adauge.

Un sentiment împărtăşit şi de Lama Alahmad, care a venit cu mai multe prietene din statul vecin Virginia, potrivit căreia există o „schimbare imensă” în curs în Statele Unite în favoarea cauzei palestiniene.

„Vrem doar ca lumea să ne considere fiinţe umane. Nu suntem terorişti”, a declarat această mamă de 43 de ani.

Originară din teritoriile palestiniene, crescând în Emiratele Arabe Unite înainte de a ajunge în Statele Unite „cu peste 20 de ani în urmă”, Lama Alahmad a adăugat că doreşte „pur şi simplu să li se dea drepturile lor (palestinienilor), astfel încât oameni ca ea să se poată întoarce, iar copiii ei să poată merge în vizită acolo”.

De la 10 mai până la armistiţiul din 21 mai, 253 de palestinieni au fost ucişi de lovituri israeliene în Fâşia Gaza, printre care 66 de copii şi combatanţi, potrivit autorităţilor locale. În Israel, tirurile de rachete dinspre Gaza au făcut 12 morţi, printre care un copil, o adolescentă şi un soldat, potrivit poliţiei.

Sursa: Agerpres

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Specific teroristilor, intai demoleaza si apoi protesteaza.

    • Te recunoști in denumirea care o dai

    • Teroristii distrug si ucid civili, apoi se plang ca sunt asupriti si discriminati. Prostesc fraierii sa le sustina cauza si ii storc de bani pentru a-si finanta traiul in lux si sa puna la cale noi nenorociri. Si prostii le plang de mila si’i finanteaza…asta pana cand le-o vor trage si lor!

  2. „palestinienii” înseamnă arabi; Sint sute de milioane de arabi și vreo douăzeci de state arabe. Musulmani sunt 1,5 miliarde.

  3. Freedom Palestina ✌️🇵🇸