G4Media.ro

VIDEO Planurile de viitor pe care le au trei elevi pasionați de…

VIDEO Planurile de viitor pe care le au trei elevi pasionați de robotică: de ce ar vrea să plece în străinătate, ce îi ține atașați de casă și ce avantaje le oferă cetățenia europeană

An de an, milioane de tineri aleg să plece din țările natale pentru a se bucura de oportunitățile educaționale oferite de alte state. Într-o lume tot mai puternic conectată. Andrei Bucur, Darius Balica și Tudor Durduman-Burtescu, trei tineri pasionați de robotică și informatică din Constanța, au explicat în cadrul proiectului ENTR în ce țări le-ar plăcea să studieze dacă ar avea ocazia, dar și unele dintre motivele pentru care ar putea alege să rămână în România.

Cei trei nu doar studiază din greu subiectele care îi interesează, ci își dedică o mare parte din timpul liber pregătirii pentru diverse competiții internaționale și activităților desfășurate ca parte a Asociației Informatică pentru Viitor Constanța, înființată în urmă cu doi ani de Ramona Rădulescu, profesoară de informatică, „in dorința de a le oferi copiilor conținuturi de actualitate, tehnologii de actualitate, condiții mai bune de învățare și o șansă de a face performanță și excelență în domeniul acesta”.

În acest context, elevii au deja planuri pentru viitor. Andrei, în vârstă de 14 ani, este pasionat îndeosebi de robotică și declară că, deși i-ar plăcea să studieze și în România, visul său de mic este să studieze la Institutul Tehnologic din Massachussets, Statele Unite, recunoscut drept una din cele mai bune instituții academice din lume, în special când vine vorba de științe aplicate și inginerie.

În schimb, Andrei declară că „nu prea” a căutat facultăți în Uniunea Europeană, dar știe că există opțiuni bune și mai aproape de casă: „Mai am cunoștințe care au mers în Belgia și sunt foarte mulțumiți acolo, au avut excepționale”, explică el.

Darius are 17 ani și își dorește să studieze Automatică și Calculatoare la București – consideră apartenența la U.E. un avantaj și afirmă că ideea de a studia în altă țară sună bine „pe hârtie”. Cu toate acestea, el declară că nu are în plan să plece din țară, cel puțin în viitorul apropiat

  • „De ce mi-aș părăsi familia și prietenii…doar pentru a merge în altă țară, posibil să câștig mai bine sau să am un job mai bun?”.

Tudor, pe de altă parte, are deja o listă de țări în care i-ar plăcea să studieze: Olanda, Marea Britanie și Statele Unite sunt opțiunile principale ale tânărului de 16 ani pasionat de biotehnologie. De asemenea, el declară că i-ar plăcea să se stabilească și să lucreze în Londra, deși nu a luat încă o decizie finală în această privință.

Dornic să călătorească cât mai mult și să lucreze într-un domeniu care să îi permită această libertate, Tudor vede cetățenia europeană ca pe un avantaj semnificativ, deoarece oferă multe oportunități pentru „deplasare, studiu și multe altele”.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...