VIDEO Poliția a folosit grenade paralizante, bastoane și gloanțe de cauciuc la protestele care au continuat și luni în Belarus/ Secretarul de Stat al SUA: Alegerile nu au fost libere şi corecte
Statele Unite sunt profund îngrijorate de modul în care s-au desfăşurat alegerile din Belarus, ”care nu au fost libere şi corecte”, a declarat secretarul de Stat american Mike Pompeo, în timp ce ciocnirile dintre poliţie şi protestatari au continuat luni, transmite Reuters, citată de News.ro.
”Condamnăm cu fermitate violenţele care au loc împotriva protestatarilor şi reţinerea susţinătorilor opoziţiei, precum şi utilizarea închiderii internetului pentru a reduce abilitatea poporului belarus de a face schimb de informaţii legate de alegeri şi demonstraţii”, a adăugat Pompeo într-un comunicat.
Luni, poliţia din Belarus a tras cu grenade paralizante şi s-a folosit de bastoane împotriva protestatarilor, după ce opoziţia l-a acuzat pe preşedintele Alexandr Lukashenko că a trucat victoria în alegeri, pe fondul criticilor venite din Occident.
Un martor a declarat că a văzut cum poliţia din Minsk trage protestatari din mulţime şi îi bate cu bastoanele, în timp ce zeci de oameni au fost reţinuţi. Poliţia a blocat totodată drumuri în capitală.
Un jurnalist a fost spitalizat după ce a fost împuşcat cu un glonţ de cauciuc în picior, potrivit agenţiei de presă RIA. Presa locală a relatat că au avut loc ciocniri şi în alte oraşe.
Existau îngrijorări şi în privinţa locului unde s-ar afla Svetlana Tihanuskaia, o fostă profesoară de engleză care a ieşit din obscuritate pentru a deveni principalul oponent în alegeri al preşedintelui, în urmă cu câteva săptămâni.
”Am încercat să o contactez pe Svetlana Tihanuskaia de câteva ore. Stafful ei nu ştie dacă este în siguranţă”, a scris pe Twitter ministrul de Externe din Lituania, Linas Linkevicius.
Potrivit rezultatelor oficiale ale alegerilor, Lukaşenko, aflat la putere de un sfert de secol, a obţinut în alegerile de duminică 80% din voturi, iar Tihanuskaia circa 10%.
Observatorii străini nu au mai considerat că alegerile din Belarus sunt libere şi corecte din 1995, iar înainte de vot autorităţile au încarcerat rivali ai preşedintelui şi au deschis investigaţii penale împotriva altora, care şi-au exprimat opoziţia.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu