G4Media.ro

VIDEO Poliția din Hong Kong a folosit gaze lacrimogene și a arestat…

VIDEO Poliția din Hong Kong a folosit gaze lacrimogene și a arestat 65 de persoane, printre care și un copil de 12 ani, în cursul protestelor din weekend

Poliţia din Hong Kong a arestat 65 de persoane în cursul unor intense proteste antiguvernamentale care au avut loc în weekend în fosta colonie britanică, a declarat luni poliţia locală, relatează dpa, citată de Agerpres.

Printre persoanele arestate se află un copil de 12 ani.

Protestatarii au fost reţinuţi pentru diverse infracţiuni, între care adunări ilegale, deţinerea unei arme de foc sau atacarea ofiţerilor de poliţie, potrivit unui comunicat al poliţiei.

Poliţia din Hong Kong a folosit duminică gaze lacrimogene pentru a dispersa manifestanţii antiguvernamentali, reuniţi pentru al 12-lea weekend consecutiv în fosta colonie britanică pentru a protesta contra guvernului local, notează Reuters şi dpa.

Zeci de mii de persoane au mărşăluit pe străzile din Hong Kong în pofida ploii abundente care cădea duminică încă de la primele ore. Tensiunile au escaladat după ce unii participanţi la proteste au început să ridice baricade în apropierea vehiculelor poliţiei.

Protestele din Hong Kong au început în 9 iunie după adoptarea unei legi care ar fi permis extrădarea pe scară largă către China continentală. Ulterior, actul normativ a fost suspendat.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...