G4Media.ro

VIDEO ”Pond, James Pond”: China publică un videoclip care parodiază seria 007,…

Sursa Foto: Captură Youtube

VIDEO ”Pond, James Pond”: China publică un videoclip care parodiază seria 007, după ce șeful spionajului britanic a acuzat Beijingul că ”adună date din întreaga lume”

Şeful serviciului britanic de informaţii externe (MI6), Richard Moore, a mulţumit joi, în mod ironic, agenţiei de presă chineze Xinhua pentru „publicitatea gratuită”, după publicarea unui videoclip care parodiază seria filmelor cu agentul James Bond, ducând în derizoriu alianţa Londra-Washington, relatează AFP, citată de Agerpres.

Răspunsul lui Richard Moore survine pe fondul tensiunilor dintre Regatul Unit şi China cu privire la subiectul minorităţii uigure şi situaţia din Hong Kong.

Într-o rară alocuţiune publică, Moore a declarat la sfârşitul lunii noiembrie că „adaptarea la o lume afectată de creşterea puterii Chinei este prioritatea principală” a serviciilor pe care le conduce.

Şeful MI6 a acuzat Beijingul că „adună date din întreaga lume” şi „se foloseşte de influenţa sa” pentru a „prinde oamenii în plasa sa”.

Ca răspuns, agenţia de presă oficială chineză Xinhua a postat marţi pe Twitter un videoclip parodie intitulat „No Time to Die Laughing”, cu referire la titlul celui mai recent film din seria James Bond.

Videoclipul de 4 minute şi 35 de secunde, în limba engleză, prezintă doi actori chinezi interpretând agenţi MI6: un bărbat în smoking numit „James Pond” („pond” înseamnă „iaz” în engleză) şi o colegă în costum.

 

În acest videoclip plin de râsete, înregistrat şi filmat într-un castel, cei doi duc în derizoriu criticile occidentale la adresa presupusei ameninţări chineze.

„Vă mulţumim pentru interesul dumneavoastră (şi pentru publicitatea gratuită neaşteptată!)”, a răspuns Richard Moore.

Şeful MI6 a postat, de asemenea, un link către discursul său din noiembrie, unde i-a acuzat pe agenţii chinezi că „exploatează natura deschisă” a societăţii britanice „pentru a-şi facilita operaţiunile”.

În videoclipul postat de Xinhua, cei doi falşi agenţi britanici discută despre un dosar care listează tehnicile de spionaj chinezeşti… înainte de a realiza că de fapt sunt cele ale aliatului lor american.

James Pond denunţă apoi criticile „patetice” ale MI6 la adresa Beijingului, o tactică utilizată, în opinia sa, „pentru a obţine un buget mare anul viitor”.

În timpul unui apel telefonic cu CIA, agentul „0.07” află apoi că telefonul său a fost interceptat… de aliatul său american.

„Să fii inamicul Americii este periculos. Însă să fii prietenul Americii este fatal”, conchide Pond.

Guvernul britanic a decis în 2020 să excludă producătorul chinez de echipamente pentru industria telecomunicaţiilor Huawei din reţeaua 5G, după avertismentele americane cu privire la un potenţial spionaj din partea Beijingului.

 

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Logic ca o fac e la mintea gainii, Huawei e detinuta de guvern.

    • Tehnic Huawei este o societate pe actiuni si majoritatea covarsitoare a actiunilor este detinuta de angajati, prin intermediul sindicatului.

  2. Asta știu doar sa copieze.

  3. Toate firmele de telecomunicatii pot sa spioneze, Huawei nu este diferit. Mai ales ca practic apartine guvernului chinez. Pana la urma cand folosesti telefonul trebuie sa te gandesti ca poti fi ascultat ,de la orice firma ar fi telefonul respectiv.