G4Media.ro

VIDEO Ponta, despre scandalul Huawei: România trebuie să fie deschisă la toată…

VIDEO Ponta, despre scandalul Huawei: România trebuie să fie deschisă la toată lumea, dar trebuie să țină, totuși, cu America și cu Europa / Fostul premier a încheiat memorandumul cu compania chineză, dar nu știe stadiul aplicării acestuia

Fostul prim-ministru, Victor Ponta, a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, că România „trebuie să țină cu America și cu Europa” în cazul Huawei și al dezvoltării tehnologiilor 5G, chiar dacă tehnologia chinezească este mai ieftină. Este prima declarație relevantă pe acest subiect a lui Ponta, cel care a încheiat un memorandum cu Huawei în anul 2013, când conducea Guvernul. Întrebat de G4Media.ro care este stadiul aplicării acelui memorandum, Ponta a spus că nu știe.

„Unu: România are șansa să fie între primele țări care implementează tehnologia 5G și ar fi un mare avantaj din punctul de vedere… Nu că ne uităm la filme pe telefon, ci pentru investițiile care se fac în România, de aceea am mare încredere că Sorin Grindeanu, pe care domnul prim-ministru Tudose l-a sprijinit la conducerea ANCOM, va reuși să implementeze proiectul indiferent de ordonanțele care îl încurcă. Ordonanța 114 este un dezastru pentru tehnologia 5G și pentru… Doi: cred că această mare bătălie legată de Huawei este o bătălie între niște elefanți mondiali, SUA și China, nu România. Și Germania, dacă ați văzut, a picat la mijloc. Și Germania e un pic mai mare decât România și tot la mijloc a picat între americani și chinezi. Trei: cred că România trebuie să fie deschisă la toată lumea, dar trebuie să țină, totuși, cu America și cu Europa, iar dacă America și cu Europa decid un lucru, atunci trebuie să mergem și noi în acea direcție”, a răspuns Victor Ponta la o întrebare adresată de reporterul G4Media.ro.

sursa: gov.ro

„Prietenia” României cu concernul chinez a fost oficializată în data de 25 noiembrie 2013, când Guvernul României condus de Ponta a semnat, prin Ministerul Societății Informaționale (MSI), reprezentat de ministrul Dan Nica, un „Memorandum de Înțelegere” cu Huawei.

Documentul a fost semnat într-o ceremonie la Palatul Victoria, ocazionată de primirea de către prim-ministrul Victor Ponta a premierului chinez la București, împreună cu o delegație de oficiali și oameni de afaceri.

Prin documentul citat, ministerul condus de Nica „venea în întâmpinarea” Huawei, în vederea participării la construcția unor sisteme IT critice, precum Sistemul de Informații și Comunicații național, Sistemul de Monitorizare și Supraveghere a Traficului, proiectele de tip Guvernare Electronică (E-Government), proiectele de tip Oraș Inteligent (Smart City) și Rețeaua Națională de Bandă Largă dezvoltate de către Guvernul României, dar și a proiectului de Rețea Integrată a Transelectrica.

Nu este clar în ce măsură prevederile memorandumului s-au concretizat și nici Victor Ponta nu a putut sau nu a dorit să lămurească acest lucru.

Foto: G4Media.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. Ponta vinde tara, ca oricare alta mizerie de PSDist, ALDEist etc.

  2. pai chiar uitasem cum „aducea” ponta mari investitori chinezi in tara (tarnita, cernavoda, etc…) normal ca nu s-a intamplat nimic, dar a mai pacalit cateva babe si bosorogi sa-l voteze.

  3. Victorase,am sa ma uit atent la tine doar dupa ce ,intr-o conferinta de presa, anutata, iti vei pune cenusa in cap pentru toti zombies astia adusi de tine si care sunt acum in posturi de decizie,inclusiv ministri.Si nu uita de alegerile de la frf….