VIDEO: Povestea lui Napoleon Dolar, abandonat într-o maternitate, în România anilor `90. Cum a ajuns student la două facultăți și cum a făcut față bullyingului care l-a urmărit ca o umbră până în liceu

Napoleon Dolar Muntean a pornit în viață cu aproape toate dezavantajele: rom, abandonat timp de doi ani în maternitate, transferat pentru alți trei ani într-o casă de copii, bolnav și cu dizabilități, toate într-o Românie a anilor 90 plină de prejudecăți. De-a lungul școlii, bullyingul a fost pentru el ”like a shadow”, o umbră care l-a însoțit până în liceu. Cu toate acestea, Napoleon a terminat o facultate, a început o alta și și-a găsit un serviciu de profesor la o școală gimnazială. Totul cu ajutorul unei familii care a avut grijă de el, al lecturii și al educației prin care a reușit să răzbească. ”Cărțile nu judecă, dar te ajută să judeci”, spune el. 

La naștere, Napoleon Dolar Muntean a fost abandonat în spitalul din Ocna Mureș, un mic oraș din județul Alba.

Avea un handicap grav la picioare, tetrapareză spastică, iar părinții lui nu l-au dorit, așa că maternitatea spitalului a devenit primul său cămin. A stat acolo doi ani, după care a fost dus la o casă de copii din Alba Iulia.

Era anul 2000, când sistemul de protecție a copilului nu era departe de cel de dinainte de 1989.

Avea 2 ani, era rom, nu avea familie, dar avea probleme medicale mari.

Una dintre primele sale amintiri țin de curentul pe care îl simțea pe sub ușa salonului 1, unde erau ținuți copiii cu handicap. Pentru că nu putea merge, era nevoit să se târască.

”Eram singurul care se târa pe jos ca o șopârlă, asta e cea mai bună comparație pe care ți-o pot da” spune Napoleon.

A stat în acel centru până după vârsta de 5 ani.

Una dintre doctorițele de acolo i-a remarcat sclipirea din ochi. În ciuda condiției în care se afla, Napoleon avea ”that sparkle”, cum spune chiar el.

Așa că i-a spus viitoarei sale mame, Liana Bota, ea însăși angajată a casei de copii, că ar putea să îl ia acasă, pentru că are ceva special, care îi va permite să evolueze.

”Mama lucra acolo, era infirmieră și doctorița a venit cu ideea: ești cea mai potrivită pentru a lua un copil acasă. Gândește-te că erau anii 90 și puțini tratau copiii corect. Mama era printre ei: era atentă cu copiii. Cam toată lumea brusca copiii în afară de ea și încă o persoană. De acolo a plecat totul” își amintește acesta.

Liana Bota l-a luat acasă dar s-a transformat rapid din asistent maternal, în mamă.

Au urmat ani grei: operații la București, recuperări, sport și răbdare din partea noii familii, din care făcea parte și un frate mai mare, care l-a îndrăgit și l-a ajutat.

A suportat patru operații de îndreptare a picioarelor. De fiecare dată, urmau 2, 3 luni de durere extremă.
”Urlai. De câte ori puneai piciorul jos, urlai. Când puneam piciorul jos, auzea tot blocul. Ziceau că s-a trezit copilul de la 1 și încearcă să umble” își amintește el.

A fost ajutat de mama lui, care l-a ispirat și a fost alături de el în lungile lor plimbări comune, de recuperare.

Tot ea l-a inspirat în ceea ce privește lectura. Napoleon se trezea noaptea, la ore târzii, iar mama sa îl veghea cu o carte în mână.

L-a învățat că lectura și educația îl vor ajuta în viață mai mult decât orice altceva, iar copilul a început să citească. Prima carte a fost ”Fram, ursul polar”. A continuat apoi să citească orice carte la care avea acces, rafinându-și în timp gusturile și interesul: de la beletristică până la carte de specialitate, istorie, memorialistică, în română sau engleză.

Bullyingul, like a shadow

A fost la școală, apoi a ajuns la cel mai bun liceu din județ: ”Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia, sau HCC.
Cea mai mare problemă cu care s-a confruntat a fost bullyingul. Nu doar din partea copiilor.

În școala generală, deși era mărunțel și se deplasa cu greutate, a fost pus în ultima bancă. Mama lui îl ducea de multe ori în brațe, până la etajul al doilea, unde era clasa lui.

”Bullyingul ăla a fost așa… like a shadow. Mi s-a spus că nu o să ajung nimic (…) Fiind rom, cam toată lumea zicea că bă, stai un pic… bine, și pe partea de dizabilități, dar cu asta deja începusem să mă împac, să zic da, ok, ăsta sunt eu, dacă nu-ți convine de mine du-te frate”.

Treptat, mai ales în liceu, a început să le câștige respectul colegilor, dar și pe cel al profesorilor; unii dintre ei contribuit mult la formarea sa. Era bun la învățătură, citea mult și deodată a simțit că era privit altfel, uneori chiar ca un reper. ”Eram un nerd al clasei”, își amintește zâmbind.

”A fost multă muncă și mult suport din partea celor din jur” este concluzia sa.

La 23 de ani, Napoleon este masterand la Istorie (a terminat cu 9.50, cu o teză despre mișcarea legionară) și student la Filologie (Română Engleză) la Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

Totodată, este un obișnuit al Bibliotecii Județene ”Lucian Blaga” din Alba Iulia, unde a și acceptat o întâlnire cu reporterul g4media.

Să vii pe lume într-o Românie a prejudecăților

”Să vii pe lume într-o Românie a prejudecăților, dintr-o familie de etnie romă, să mai ai și un handicap grav din naștere și să te cheme Napoleon Dolar nu e chiar cel mai ușor început.

Dar este un exemplu emoționant de reușită împotriva tuturor șanselor.

Este cititor fervent, utilizator constant al bibliotecii. Consider că face parte din generația tinerilor cool, care citesc” spune Daniela Stoia, angajată a bibliotecii care s-a și împrietenit cu Napoleon.

„Cartea nu te lasă să fii manipulat! Din cărți înveți să asculți, să vorbești, să formulezi opinii și să le susții! Vocabularul pe care îl ai este forța ta cea mai mare” spune Napoleon.

Mai crede că în Curriculum Vitae ar trebui să existe o rubrică dedicată portofoliului de lecturi, indiferent de postul vizat: „Acolo, lângă recomandările altora, cartea care ne recomandă!”

Recent, a început și primul său job: predă IT și desen (asta a prins) elevilor unei școli gimnaziale din Cugir și, deși încă nu a încasat primul salariu, speră să își poată cumpăra un alt triciclu pentru a se putea deplasa, cel vechi fiind defect.

Mai mult, în timp visează să aibă strângă bani o mașină second hand cu cutie automată, cu care să poată face naveta mai ușor. Până atunci, merge zilnic 38 de kilometri dus și tot atâția întors, cu autobuzul.

Visul lui este să lucreze în învățământ, să fie profesor și să îi inspire și pe alții.