VIDEO Premierul Cîțu, la recepția de Ziua Independenței: În cei 10 ani petrecuți în SUA am învățat că proprietatea privată e sfântă și antreprenorii sunt adevărații eroi ai economiei. Ar trebui să-i cinstim și în România
Premierul Florin Cîțu a participat, alături de președintele Klaus Iohannis, la recepția găzduită de Ambasada SUA cu ocazia Zilei Independenței, celebrată în 4 iulie.
Premierul a susținut o alocuțiune în engleză, una în română, apoi a transmis un mesaj în engleză, cu note personale, vorbind despre ”lecțiile învățate” în cei peste 10 ani petrecuți în SUA.
Cîțu a subliniat că două dintre cele mai importante lecții sunt cele legate de proprietatea privată pe care a numit-o ”sfântă” și de antreprenorii care sunt ”adevărații eroi ai economiei”, spunând că ambele ar trebui cinstite în România, la fel cum se întâmplă în SUA.
Premierul a subliniat importanța pe care o acordă ”infrastructurii de transport care articulează regiunea Europei Centrale și de Est, cu impact strategic asupra dezvoltării economice a regiunii, precum și asupra mobilității militare”, menționând proiectele Rail2Sea și Via Carpathia.
Cîțu a caracterizat relația bilaterală privind securitatea drept ”excelentă”, transmițând că își dorește să stimuleze o prezență economică americană ”cât mai consistentă în România”:
- ”Dincolo de excelenta noastră cooperare în planul securității și importanța creșterii prezenței militare a Statelor Unite în țara noastră, Guvernul României vizează încurajarea și stimularea unei prezențe economice americane cât mai consistente în România, inclusiv în ceea ce privește dezvoltarea surselor de energie, inclusiv cea nucleară”, a transmis Florin Cîțu, joi, la recepția oferită de Ambasada SUA cu ocazia Zilei Independenței.
Mesajul integral al premierului Florin Cîțu, cu ocazia recepției de Ziua Independenței
Domnule președinte,
Domnule însărcinat cu afaceri Muniz,
Doamnă președinte al Senatului,
Domnule președinte al Camerei Deputaților,
Stimați colegi,
Doamnelor și domnilor,
It gives me a great pleasure in attending this event, so full of meaning. Primarily it is an occasion to rejoice together with our closest ally and strategic partner on the Independence Day, a day so important for the United States.
It is also a time to celebrate the values that the Declaration of Independence firmly set as political democratic standards all over the world – equality of rights, including the inalienable right to life, liberty and the pursuit of happiness.
As a personal note here, I spent more than a decade in the United States, a young man after communism, going to the United States, and I went to undergraduate and to graduate school there, and I worked there. There are many lessons we all learn from the United States, from its history, but there are few that we should use here in Romania today. My experience there, I hope, will help Romania develop, but there are two things that I want to mention.
First of all, I think the fact that private property is sacrosanct, it means the basis for developing a democracy, it should be a lesson for Romania, we should adopt that.
The second, the entreprenuers, the people that develop their own companies, they try, they fail, and they try again, they are the heroes of those economies, and they are celebrated in the United States and we should do that in Romania also. If we do these two things, I am sure that Romania will have a great future.
Stimați invitați,
Parteneriatul Strategic dintre România şi Statele Unite ocupă un loc central în arhitectura politicii externe şi de securitate a României. Este unul dintre cei trei piloni esențiali ai politicii externe a țării noastre, alături de creșterea rolului și importanței României în cadrul Uniunii Europene şi NATO. Parteneriatul nostru are drept fundament solid angajamentul împărtășit pentru democrație, statul de drept, respectarea drepturilor omului, dar și voința de a răspunde provocărilor şi ameninţărilor comune.
Așa cum spunea și domnul președinte Klaus Iohannis, avem multe de celebrat în plan bilateral anul acesta: un deceniu de la adoptarea Declarației Comune privind Parteneriatul Strategic pentru secolul XXI între România și SUA, dar și un deceniu de la semnarea și intrarea în vigoare a Acordului între România și Statele Unite privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România, precum și 5 ani de la operaționalizarea sistemului de la Deveselu.
Vom menține cooperarea strategică dintre România şi Statele Unite la cel mai înalt nivel, prin fructificarea oportunităților ce decurg din viziunea noastră comună privind dimensiunea de apărare, securitatea energetică, recuperarea economică sustenabilă, totodată, consolidarea rezilienței și întărirea relațiilor transatlantice.
Dincolo de excelenta noastră cooperare în planul securității și importanța creșterii prezenței militare a Statelor Unite în țara noastră, Guvernul României vizează încurajarea și stimularea unei prezențe economice americane cât mai consistente în România, inclusiv în ceea ce privește dezvoltarea surselor de energie, inclusiv cea nucleară. Recenta adoptare a legii de ratificare a acordului interguvernamental dintre România și SUA privind domeniul nuclear-civil trebuie să dea semnalul pentru accelerarea configurării unor proiecte de anvergură, capabile să ofere o ancoră strategică suplimentară relației bilaterale.
O importanță similară o acordăm infrastructurii de transport care articulează regiunea Europei Centrale și de Est, cu impact strategic asupra dezvoltării economice a regiunii, precum și asupra mobilității militare. Aici țin să menționez cele două proiecte majore de interconectare regională, Rail2Sea și Via Carpathia, promovate de România, inclusiv în cadrul Inițiativei celor Trei Mări, pentru realizarea cărora este esențială o implicare a SUA, inclusiv financiară.
În acest sens, pentru Guvernul pe care îl conduc, dezvoltarea consistentă a dimensiunii economice și de investiții a Parteneriatului Strategic dintre România și SUA constituie o prioritate majoră. Vom face asta prin promovarea unor politici care să ofere predictibilitate, transparență și eliminarea birocrației.
Împreună cu colegii mei din Guvern, suntem angajați într-un efort colectiv prin care demonstrăm că Guvernul României este un partener de încredere al mediului de afaceri. O astfel de relație este esențială pentru realizarea potențialului uriaș de dezvoltare pe care îl are România.
Ladies and gentlemen,
I am here today to also confirm that the Romanian Government remains a strong supporter of the development and deepening of the Strategic Partnership with the United States.
A secure, stable, and successful Romania represents a strategic objective for me and my Government. We are committed to pursue and enhance cooperation in consolidating security and making better use of our economic and trade potential.
We value our close cooperation in law-enforcement, combatting terrorism, cybercrime and cyber threats, and protecting intellectual property rights. We intend to pursue it to our mutual benefit. The Romanian Government will also enhance our dialogue with US towards achieving the Visa Waiver accession.
All these elements will allow Romania to be an even stronger partner of the United States and an important actor working towards strengthening the Transatlantic relations.
Happy 4th of July!
Happy Independence Day!
Mulțumesc!
sursa foto: Captură video
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
31 comentarii