G4Media.ro

VIDEO Premierul Ludovic Orban: Până în 31 iulie trebuie să definim cu…

VIDEO Premierul Ludovic Orban: Până în 31 iulie trebuie să definim cu precizie programele şi categoriile de cheltuieli, de beneficiari, pentru proiectele finanţate din fonduri europene

În ședința de Guvern de miercuri, premierul Ludovic Orban le-a cerut miniştrilor ca până la 31 iulie, sub coordonarea ministrului Fondurilor Europene, Marcel Boloş, să definească tipul de proiecte finanţabile în cadrul exerciţiului financiar multianual european 2021-2027, având în vedere că România are garanţia, în urma deciziei Consiliului European, că va beneficia de 80 de miliarde de euro.

„Avem garanţia în urma deciziei Consiliului European că România va beneficia de 80 de miliarde de euro, alocări din bugetul UE 2021-2027, de asemenea, alocări din Fondurilor de rezilienţă şi recuperare din cadrul Next Generation EU. De asemenea, mai beneficiem de resurse din programul SURE, care finanţează măsuri active adresate angajaţilor (…). Pentru a putea accesa aceste resurse financiare, care reprezintă o şansă uriaşă pentru România, va trebuie să ne mobilizăm la maxim. (…) Sub coordonarea domnului ministru Boloş, până la 31 iulie trebuie să ne definim cu precizie care sunt programele şi categoriile de cheltuieli, de beneficiari, tipul de proiecte finanţabile în cadrul exerciţiului financiar multianual. Pe 31 iulie să lansăm în dezbatere publică şi să fim pregătiţi să începem negocierile pentru Acordul de parteneriat cu UE, astfel încât să fim pregătiţi, imediat cu începerea anului 2021, să facem toate formalităţile de pregătire a absorbţiei fondurilor”, a declarat Orban, miercuri, în cadrul şedinţei de guvern, citat de Agerpres.

Sursa Foto: PNL

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Ar fi adorabil in prostia lui daca nu ne-ar afecta

  2. Am baut gaz? Am orbit? S-a inventat masina timpului?

    Cum altfel ar putea Romania sa semneaze parteneriate cu UE? Adica parteneriat cu ea insasi? Ganditi-va cum suna „parteneriatul Ilfovului cu Romania”?

    E clar, astia l-au dat afara din UiE pe Cuierul Strategic Autist.

  3. Despre acest Plan de relansare a economiei statelor UE dupa pandemia de Coronavirus se vorbeste de peste 3 LUNI!
    Ce-ati facut pana azi?!
    Trebuia sa le aveti, intr-o ordine de Prioritati, urmand apoi sa le selectati in functie de Sumele primiti de Romania pe diferite programe!
    De ce NU sunt pregatite propunerile cu Proiectele e care Romania le are ca Prioritati pentru relansare economica?!
    Peste 3 LUNI!!!
    https://www.mediafax.ro/externe/comisia-europeana-elaboreaza-un-plan-de-relansare-economica-care-ar-putea-atinge-1-500-miliarde-de-euro-19071391

    • Va va panicati degeaba . A explicat presedintele exact ce este pregatit si ce urmeaza a fi facut pina la termenul stabilit .

  4. Tipul ăsta vorbește de proiecte, beneficiari, bla-bla? In viața lui nu a coordonat o bodega in mediul privat, nu a gestionat un buget al unei firme, btw,până să ajungă p.m a fost „consilier tehnic” la cabinetul de avocatura al unui penelist, soția nu muncea nicăieri. Cum sa coordoneze Ludovic proiecte, cum să aleagă beneficiari?
    El e un excelent om de partid, bun de gură, îl lași 3h sa vorbească despre un subiect și vorbește fără oprire, e perfect la negocieri cu partidele politice, dar la execuție este zero.

  5. Acest bețiv notoriu care guvernează doar ptr interesele de partid a multinaționale a băncilor ar trebui să plece din fruntea guvernului imediat. Are o lege aprobată care trebuia să intre în vigoare de la 1 ianuarie a amânat până în august iar acum o tergiverseaza iar. Cum mai sica mandolina bețivul țării sa nu dai banii conform legii ma refer la alocații ptr copiii noștri??? HUOOOOOOOOOOOOOOOOOOO