G4Media.ro

VIDEO Premierul Ungariei, întâlnire la Londra cu premierul Boris Johnson pentru a…

sursa foto: Facebook

VIDEO Premierul Ungariei, întâlnire la Londra cu premierul Boris Johnson pentru a încheia un parteneriat post-Brexit

Premieriul ungar Viktor Orban și premierul britanic Boris Johnson s-au întâlnit vineri la Londra, subliniind într-o conferință de presă „importanţa de a lucra împreună” pentru „sporirea securităţii şi prosperităţii”, după ieşirea Regatului Unit din UE.

Johnson i-a reamintit lui Orban și despre preocuparea sa faţă de situaţia drepturilor omului în Ungaria. În replică, Orban s-a arătat preocupat de creşterea migraţiei şi a prezenţei musulmanilor în Europa, consemnează agenţiile AFP şi EFE.

„Premierul (Johnson) şi-a exprimat preocuparea sa semnificativă pentru drepturile omului în Ungaria, inclusiv egalitatea de gen, drepturile LGBT şi libertatea presei” şi ”a încurajat Ungaria să-şi exercite influenţa pentru a promova democraţia şi stabilitatea”, a declarat purtătorul de cuvânt de la Downing Street după întrevederea pe care a descris-o drept ”vitală pentru securitatea şi prosperitatea Regatului Unit”.

Această întâlnire a stârnit critici aprinse în Regatul Unit, mai ales dinspre partidele aflate în opoziţie faţă de conservatorii lui Johnson (laburiştii şi liber-democraţii), din cauza poziţiilor lui Orban ostile imigraţiei şi musulmanilor, precum şi din cauza situaţiei democraţiei în Ungaria.

Răspunzând acestor critici într-o discuţie cu presa la Londra, Viktor Orban şi-a apărat afirmaţiile conform cărora Europa este ameninţată de o ”invazie” musulmană, susţinând că aceasta este deja ”o realitate”.

”Brexitul este un fapt împlinit. Chestiunea astăzi este să găsim un mijloc de a coopera în perioada post-Brexit” la capitolele energie şi apărare, a rezumat şeful guvernului ungar la aceeaşi discuţie obiectivul vizitei sale în capitala britanică, conform Agerpres.

Sursa Foto/Video: Facebook

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Bilateralism..pentru cine poate.
    Nu acum mult timp Peter de la externe a condus o delegatie care a adus din Korea de Sud investitii in domeniul bateriilor de cateva miliarde dar nu numai. Astia is prosti ca nu isi exporta forta de munca ci da de lucru si o impoziteaza.
    Lacheii si mediocrii se poat ascunde in spatele multilateralismului.

  2. Ungurii ne dau lectii de economie in timp ce fraierii latra ca e dictator.

    • Asa este Jeane.
      Ungurii cheama multinationalele, le dau terenuri gratis, facilitati fiscale, impozit pe profit 9%.
      La noi „romanii verzi” urla sa dam afara multinationalele, sa le impozitam pe cifra de afaceri, vin strainii sa le fure gaura din turul pantalonilor, vin asupritorii si le fura toaleta din fundul curtii.
      Numai cu terenul ala de la Romexo ce jale este. Investitie de 3 miliarde si zeci de mii de locuri de munca.

  3. UK isi pastreaza distanta.Intermediarul face pe niznaiul.

  4. !jean

    lucrurile par sa fie asa cum spune domnia-voastra, doar ca la mijloc sunt si comportamente politice!

    istoric vorbind, elita politica maghiara, aflata la guvernare, a luat, in momente istorice de rascruce, decizii foarte proaste

    participarea de generarea primului razboi mondial, lupta alaturi de Hitler pana cand tara a fost distrusa si ocupata