VIDEO Președintele Bulgariei, despre pătrunderea din greșeală a unor soldați americani într-o fabrică de lângă Plovdiv în timpul unui exercițiu militar: Este absolut inacceptabil ca viețile și liniștea cetățenilor bulgari să fie puse în pericol
Președintele Bulgariei, Rumen Radev (nr. considerat pro-rus), s-a întâlnit cu ministrul interimar al apărării, Gheorghi Panaiotov, și cu comandantul Comandamentului Forțelor Unite, general-locotenent Liubcio Todorov, cu care a discutat incidentul legat de pătrunderea în forță a unor soldați americani, în timpul unui exercițiu militar, într-o fabrică din localitatea Ceșneghirovo, de lângă orașul Plovdiv, transmite BNR, citată de Rador.
„Este absolut inacceptabil ca viețile și liniștea cetățenilor bulgari să fie puse în pericol de formațiuni militare, indiferent dacă sunt din armata bulgară sau o armată străină. Aștept o investigație serioasă în acest caz, precum și o revizuire a organizării și măsurilor de siguranță în timpul exercițiilor. Exercițiile cu aliații noștri pe teritoriul Bulgariei trebuie să contribuie la o mai mare securitate și încredere în apărarea colectivă și nu să creeze tensiune în rândul cetățenilor bulgari”, a subliniat președintele Radev.
Ministrul apărării l-a informat pe șeful statului bulgar despre acest incident și a adăugat că a vorbit deja cu patronul fabricii de lângă Plovdiv. Gheorghi Panaiotov a subliniat, de asemenea, că vor urma discuții suplimentare cu partea americană pentru a clarifica pe deplin incidentul și pentru a preveni astfel de „neînțelegeri extrem de neplăcute și deranjante”.
Potrivit FoxNews, intrarea soldaților americani în fabrică s-a produs dintr-o eroare. Armata americană și-a cerut scuze și a anunțat că investighează incidentul.
Amintim că șapte soldați americani înarmați cu mitraliere și puști au pătruns în forță în fabrică, au făcut percheziții și au imobilizat personalul. Incidentul surprins de camerele de supraveghere s-a petrecut în urmă cu mai multe zile, când pe aeroportul din Ceșneghirovo, aflat în apropiere, se desfășura un exercițiu militar. Angajații fabricii au povestit că au fost somați și obligați să stea în poziție culcat. Militarii înarmați s-au împărțit în mai multe grupuri și după ce au percheziționat toate încăperile din fabrică, au părăsit clădirea.
US special forces mistakenly storm a factory producing machinery for olive oil during #NATO drills in #Bulgaria. The owner has filed a law suit pic.twitter.com/3NRM558Q7g
— Dilyana Gaytandzhieva (@dgaytandzhieva) May 30, 2021
Sursa: BNR/ Rador
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
15 comentarii