VIDEO Președintele Macron, după ce ziariștii români l-au întrebat în mod repetat despre declarația sa potrivit căreia ”Rusia nu trebuie umilită”: Sunt frapat să văd că există o formă de escaladare verbală, fără să se tragă consecinţele acestor declaraţii
Doi ziariști români l-au întrebat miercuri pe președintele Franței, Emmanuel Macron, cum ar trebui tratată Rusia și ce loc mai poate avea Kremlinul pe scena internațională, amintindu-i șefului statului francez că a afirmat că ”Rusia nu trebuie umilită”.
Președintele Macron le-a răspuns celor doi ziariști că Franța a condamnat Rusia din primul moment, declarându-se ”frapat că există o formă de escaladare verbală”.
„Am condamnat ferm acest război în toate structurile internaţionale şi am luat măsuri. Dificultatea, la ora actuală, pe care am discutat-o îndelung cu preşedintele Iohannis este că, bineînţeles, denunţăm această situaţie, sancţionăm Rusia, susţinem ucrainenii ca să se lupte, dar să fim lucizi, să constatăm că noi nu ne lansăm într-un război, nu suntem în război cu Rusia. Deci singura ieşire, singura soluţionare posibilă a conflictului este fie o victorie militară a Ucrainei, fie la un moment dat o discuţie, pentru că este singura soluţie care să permită un acord între Ucraina şi Rusia. Deci ţine… e o chestiune de bun-simţ. Sunt frapat să văd că există o formă de escaladare verbală, fără să se tragă consecinţele acestor declaraţii. Eu încerc să fiu coerent în ceea ce spun şi cu situaţia de pe teren”, a spus preşedintele francez, potrivit Agerpres.
Reamintim că președintele Macron a spus în urmă cu două săptămâni în fața Parlamentului European că ”Rusia nu trebuie umilită”, declarație primită cu reticență în estul Europei. (Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
26 comentarii