VIDEO Prima vizită a dictatorului Vladimir Putin după ce a început un nou mandat, în regimul comunist de la Beijing: ”China și Rusia vor apăra dreptatea în lume”
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în China pentru o vizită de două zile în cursul căreia se va întâlni cu omologul său chinez Xi Jinping şi va încerca să obţină un sprijin mai mare pentru efortul său de război împotriva Ucrainei, relatează AFP, transmite Agerpres.
Potrivit imaginilor difuzate de televiziunea rusă, liderul de la Kremlin a fost primit la Beijing, la coborârea din avionul său, de oficiali chinezi şi de o gardă de onoare. Aceasta este prima vizită în străinătăte a a preşedintelui Putin de la realegerea sa în martie şi a doua în China în mai bine de şase luni.
Preşedintele chinez Xi Jinping i-a transmis lui Vladimir Putin că Rusia și China vor „apăra dreptatea în lume”, a informat Ministerul Afacerilor Externe al ţării asiatice, citat de EFE, transmite Agerpres.
„În ciuda unor suişuri şi coborâşuri, relaţiile noastre s-au întărit şi au rezistat testului peisajului internaţional în schimbare. Suntem un bun exemplu pentru alte puteri în ceea ce priveşte respectul şi sinceritatea. Dezvoltarea legăturilor noastre este favorabilă păcii, stabilităţii şi prosperităţii în regiune şi în lume”, a declarat Xi în cadrul întâlnirii cu uşile închise pe care a avut-o joi cu Putin.
„Vom continua să ne consolidăm prietenia şi să apărăm dreptatea în lume”, a spus Xi în faţa lui Putin, care a sosit miercuri după ora locală 4:00 a.m. (20:00 GMT) pe aeroportul din capitala Beijing în prima sa vizită în străinătate după realegerea sa pentru un al cincilea mandat.
Potrivit Reuters, Xi a insistat totodată că China şi Rusia nu au ajuns uşor la relaţiile pe care le au în prezent şi că acestea ar trebui să fie preţuite şi îngrijite de ambele părţi. China va fi întotdeauna un bun vecin, prieten şi partener de încredere reciprocă cu Rusia, a adăugat Xi, citat de televiziunea de stat. Xi a calificat relaţiile dintre Beijing şi Moscova drept „propice păcii”.
Relaţia dintre China şi Rusia „nu este doar în interesul fundamental al celor două ţări şi popoare, ci este totodată propice păcii”, a apreciat Xi Jinping, citat de AFP. La rândul său, Putin i-a transmis lui Xi că Moscova şi Beijingul au acumulat un „bagaj solid” de cooperare practică.
„Moscova şi Beijingul au acumulat într-adevăr un bagaj solid de cooperare practică”, a declarat Putin, citat de agenţiile de presă ruse, preluate de Reuters. Locatarul de la Kremlin a mai insistat că această cooperare dintre Rusia şi China reprezintă un factor stabilizator pentru lume şi că nu este îndreptată împotriva nimănui.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.