G4Media.ro

VIDEO Primăria Oradea a lansat un concurs internațional de proiecte pentru amenajarea…

VIDEO Primăria Oradea a lansat un concurs internațional de proiecte pentru amenajarea unei zone pietonale și de relaxare pe malul Crișului Repede

Primăria municipiului Oradea, condusă de Ilie Bolojan, a lansat un concurs internațional de proiecte pentru amenajarea unei zone pietonale și de relaxare pe malul Crișului Repede. Data limită de primire a proiectelor este 10 iulie, iar rezultatele vor fi anunțate pe 12 iulie, urmând să fie acordate premii în bani și pentru proiectele clasate pe locurile doi și trei.

Primăria Oradea prin Instituția Arhitectului Șef și Ordinul Arhitecţilor din România – Filiala Teritorială Bihor lansează concursul internațional de soluții, care are ca scop selectarea celor mai bune propuneri pentru realizarea unui spațiu urban marcat de un volum simbol pe amplasamentul delimitat de strada Independenței și malul Crisului Repede, amplasament redefinit prin proiectul realizării parcării subterane, investiție acum în curs de finalizare, se arată într-un comunicat al muncipalității.

Concursul de soluţii va fi deschis într-o singură etapă, cu atribuirea contractului de proiectare echipei câștigătoare.

Obiectivele urmărite prin acest concurs de soluții:

1. De a atribui amplasamentului o funcțiune catalizatoare de pol urban, în contrapondere cu Piața Unirii.

2. Identificarea și definirea identității spațiului rezultat, precum și marcarea unui volum simbol care să evidențieze legătură trecut-prezent-viitor pentru comunitatea orașului.

3. Reconsiderarea soluției volumetrice și spațiale a proiectului în curs de realizare de la nivelul circulației pietonale.

4. Redefinirea unor trasee pietonale majore de legătură între Podul Sf. Ladislau și Pasajul Vulturul Negru, respectiv Sinagoga Neologă și malul Crișului Repede.

„Spațiul pietonal se doreşte a fi amenajat nu doar ca un spațiu de deplasare, el urmând să îndeplinească și funcția de zonă de întâlnire, relaxare, socializare. Pentru a respecta caracterul orientat spre oameni, spațiul pietonal trebuie să asigure fluiditate, continuitate, zone statice, siguranță și să fie atractiv”, precizează primăria.

Cei care doresc să acceseze documentația de participare la concurs o pot face începând cu 2 iunie, pe www.oradea.ro, în fereastra „CONTEXT IDENTITY SYMBOL” creată pe prima pagină a site-ului, cu mențiunea că data limită de înscriere la concurs este 6 iunie.

Conform sursei citate, 10 iulie 2020, ora 17:00 este data limită de primire a proiectelor, iar în 11 iulie va avea loc jurizarea online a proiectelor, urmând ca în data de 12 iulie să fie anunțate rezultatele.

Apoi, în 13 iulie se pot face contestații, urmând ca în data de 15 iulie să fie organizată o conferință și o expoziție în care vor fi prezentate atât proiectele primite cât și proiectul câștigător.

Participanții la concurs pot fi birouri individuale de arhitectură, asocieri constituite de birouri individuale de arhitectură, societăți civile de arhitectură sau alte forme legale de exercitare a profesiei de arhitect, potrivit legislației naționale a statului de proveniență sau persoane juridice (societăți comerciale de proiectare) din România sau din alte țări, fie individual sau în asociere. În cazul unei asocieri, liderul acesteia va înscrie proiectul în concurs.

Concurenții persoane juridice vor avea obligatoriu ca asociat sau angajat un arhitect cu drept de semnătură, membru al Ordinului Arhitecților din România sau al unei organizații similare din țara sa, care exercită legal profesia de arhitect potrivit legislației naționale a statului de proveniență. Individual sau prin asociere, concurenții trebuie să dețină capacitatea de încheiere a unui contract de servicii de proiectare pe teritoriul României, capacitate ce va trebui dovedită în fața Promotorului, în cazul câștigării concursului.

Organizatorii recomandă ca echipele să aibă în componenţa lor și: urbanişti, peisagiști, designeri, artiști plastici, ingineri de trafic, sociologi, istorici, ingineri sau persoane cu altfel de pregătire, considerată de către participanți ca fiind relevantă pentru propunerea elaborată, din țară sau străinătate.

Juriul concursului este format din Mircea Mălan – viceprimar al municipiului Oradea, Radu Fortiş – arhitect-şef, municipiul Oradea, Marian Moiceanu – profesor doctor arhitect, rector la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” Bucureşti, Paola Rizzi – Profesor de tehnică de planificare urbană și regională – University of L’Aquila and DADU, University of Sassari, Italia, Lorenzo Cotti – Elveţia, câștigător concursuri internaționale de arhitectură, Borislav Ignatov – Bulgaria, Popo Danes – Indonezia, Bali.

Membrii supleanți ai concursului sunt: Hidehiko KANEGAE – doctor în inginerie, profesor Graduate School of Policy Science, Faculty of Policy Science, Ritsumeikan University, Rachel Armstrong- professor de arhitectură experimentală la Newcastle University, UK, Håkon Iversen – Director & Partner DAVID LOCK ASSOCIATES NORDIC AS

Premiile vor fi acordate primilor trei clasați după cum urmează:

– Premiul I : valoarea contractului de proiectare (SF/DALI/DTAC)

– Premiul II: 21.950 ron

– Premiul III : 12.000 ron.

Sursa foto: Pixabay

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. nu ne intereseaza stirile din oradea.

  2. Bolojan e cel mai implicat și deștept primar din România!

  3. Inca o tichie de margaritar menita sa promoveze cultul personalitatii primarului pe banii contribuabililor. Dupa ce constructia parcarii a durat un deceniu iar costul i-a explodat, acum platim alte milioane ca sa punem o chestie pe acoperisul parcarii.
    Dar hei, e OK, ca s-a facut concurs international de proiectare. Dup-aia vin taranoii de la firmele de constructie de partid si fac un colos de beton, dale si borduri. Aferim!